Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

BGL cere ajutor legislativ privind explozia prețului la motorină. Producția de AdBlue, în pericol!

Cu marje de profit reduse, transportatorii germani nu reușesc să transfere costurile privind scumpirea motorinei și riscă, astfel, falimentul, avertizează Asociația germană de transport, logistică și managementul deșeurilor (BGL). Pe termen lung, economia și, în cele din urmă, consumatorul vor trebui să se adapteze la creșterea prețurilor.

Pentru a menține stabilitatea pieței pe termen scurt, sunt necesare măsuri de ajutor din partea politicii, crede purtătorul de cuvânt al BGL, Dirk Engelhardt. Acesta este de părere că actorii politici ar putea lua măsuri legislative care să contracareze scumpirile în lanț generate de creșterea litrului de carburant. Spre exemplu, dorește Dirk Engelhardt, contribuția industriei la protecția climei către reducerea CO2 să fie suportată de toată piața, nu numai de către companiile de transport în principal germane – care realimentează în Germania și, prin urmare, plătesc noua taxă pe CO2 datorată comerțului național cu emisii. Oficialul BGL ar vedea ca această taxă pe emisii să fie plătită prin intermediul taxelor de autostradă e -Toll. Astfel, spune acesta, includerea taxei CO2 în taxarea camioanelor nu ar afecta mediul concurențial. În alte țări UE există și așa-numitul instrument „motorină comercială” cu privilegii fiscale pentru a ușura povara companiilor de transport.

În opinia BGL, creșterea rapidă a prețurilor gazelor naturale pune în pericol și producția de AdBlue. Diverși producători de AdBlue au anunțat deja că vor reduce parțial sau complet producția din cauza ineficienței. Acest lucru ar avea consecințe dramatice pentru parcul auto din Germania care depinde de AdBlue. Și aici, politicienii ar trebui să ia contramăsuri și să asigure furnizarea de AdBlue către industrie, consideră BGL.

Articole similare

Ad