Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cabina eActros 600, și pe segmentul camioanelor cu motor termic, îmbunătățite pe toate planurile

O nouă cabină aerodinamică, motoare termice îmbunătățite, interior modificat în punctele esențiale și siguranță mult peste standardele europene legale – acestea sunt atributele noului Actros L, lansat de Mercedes-Benz Trucks la începutul lui aprilie. Astfel, chiar dacă nu vine cu o cabină complet reproiectată, MB Actros L plusează la capitolul aerodinamică – prin extinderea părții frontale cu 80 mm, confort – prin introducerea unor noi banchete de dormit și a unui afișaj de bord cu funcționalități noi și mai ușor de folosit, siguranță – prin implementarea unei platforme electronice noi care permite monitorizarea mai bună a împrejurimilor cabinei și un acces mai bun la datele care pot fi colectate de senzorii de pe autovehicul și eficiență – prin rafinarea și mai mult a motorului OM 471, care aduce o economie de 4% a consumului de combustibil, care se adaugă la plusul de 3% de economie asigurată de aerodinamica noii cabine Pro. Noul camion Actros L poate fi comandat începând din aprilie 2024 și va intra în producție în decembrie 2024.

Așa cum era de așteptat după lansarea anul trecut a noului eActros 600 cu cabina Pro optimizată aerodinamic, Daimler Truck & Bus a lansat luna trecută noul Actros L cu motor diesel echipat cu cabina Pro.

Toate detaliile vizează creșterea aerodinamicii, de la pre-spoilerul de pe acoperiș, poziționat în fața spoilerului propriu-zis, la panourile deflectoare de pe stâlpul A din jurul geamurilor laterale. Capota mare și plată este dintr-o bucată pentru a nu permite nicio deviere a curentului de aer frontal, iar bara de protecție include și ea deschideri minime de admisie a aerului pentru răcire. Partea frontală a cabinei este mai coborâtă, iar spațiile libere de sub șasiu au fost și ele închise astfel încât rezistența la aer cauzată de curenții de aer care pătrund pe sub autovehicul să fie minimă.

De altfel designerii Mercedes-Benz au încercat să sigileze cât mai bine orice spații dintre părțile de caroserie astfel încât pierderile de aerodinamică să fie cât mai mici.

Deflectoarele laterale au fost extinse și concepute ca niște vele, pentru a asigura o tranziție bună între autotractor și semiremorcă.

Utilizarea diferitelor garnituri de etanșare pentru a decupla compartimentul motorului de fluxul de aer exterior completează conceptul aerodinamic. Fustele laterale au extensii suplimentare din cauciuc, fiind optimizate inclusiv brațele oglinzilor/camerelor, iar jantele nu mai au nici ele spițe, înlocuite cu suprafețe care împiedică turbulențele.

Astfel, noua cabină aerodinamică, extinsă cu 80 mm, oferă o economie de combustibil de 3%.

Banchete noi și un afișaj de bord care permite interacțiunea mai bună cu mașina

Dar aerodinamica și eficiența nu sunt singurele priorități ale noii cabine Pro, un alt obiectiv urmărit fiind confortul șoferului, care trebuie să aibă o experiență de lucru și de viață cât mai bună la bordul camionului.

ProCabin este disponibilă în trei variante – Stream, Big sau Giga Space – cu multiple caracteristici de confort, cum ar fi încălzirea optimizată a scaunelor, huse noi premium, paturi cu rafturi și saltea premium înaltă, prize USB-C suplimentare în pereții laterali, un al doilea frigider, priză de 230 de volți etc. Funcțiile extinse ale panourilor de comandă disponibile lângă banchetele de dormit, precum iluminarea ambientală și lămpile de citit pe LED suplimentare cu gât de lebădă sunt, de asemenea, noi.

Mercedes-Benz Trucks oferă în continuare posibilitatea de a configura cabinele cu conceptul SoloStar, una dintre opțiunile care fac camioanele „cu stea în frunte” diferite de celelalte. Disponibil cu două versiuni de tapițerie, scaunul unic pentru șofer SoloStar crește mult spațiul disponibil pentru șofer prin eliminarea scaunului pasagerului, fiind o opțiune foarte apreciată de șoferi.

Și pentru că este important ca șoferii să aibă parte de un somn bun și relaxant în camion, Mercedes-Benz a urmărit optimizarea și mai mult a banchetei de dormit.

Acum șoferii beneficiază de o saltea de 150 mm grosime și o construcție cu arcuri, care asigură un confort similar cu cel de acasă. Daimler Truck & Bus a insistat pe importanța unui somn bun, cu convingerea că un șofer care se trezește odihnit și relaxat va fi mai sigur și mai bun, inclusiv în ceea ce privește eficiența și costurile energetice.

În plus, de la începutul lunii aprilie 2025, noul Actros L va beneficia de următoarea versiune a Multimedia Cockpit Interactive 2, care va fi disponibilă atât pe camioanele electrice, cât și pe cele cu motoare cu combustie internă. Noul concept de afișaj complet reproiectat reflectă recomandările clienților și șoferilor care au folosit prima versiune a sistemului de afișaj electronic Multimedia Cockpit, cu scopul de a face sistemele digitale complexe cât mai ușor de folosit de către șoferi. Pentru a facilita interacțiunea șoferului cu sistemul multimedia, acesta va fi disponibil nu numai cu un design nou, ci și cu conectivitate îmbunătățită și aplicații noi precum avertizările obligatorii de semnalizare rutieră.

Reprezentanții Mercedes-Benz Trucks au subliniat că nu dimensiunea afișajului și claritatea ecranului sunt cele mai importante, ci mai ales conținutul și modul în care se pune acest conținut pe afișaj, pentru a fi ușor de controlat în timpul condusului.

Controlul vocal – o premieră în domeniul camioanelor – permite șoferului să comunice cu vehiculul în timp ce ține mâinile pe volan. Iar siguranța este sporită și grație noilor posibilități de iluminare. Astfel, toate luminile din interiorul și din jurul autovehiculului sunt cu tehnologie LED, inclusiv farurile, care au fost complet reproiectate. Farurile cu LED devin standard în camioanele MB Trucks, ceea ce aduce toate avantajele unei vizibilități mai bune, sporind astfel siguranța. Opțional sunt disponibile faruri cu LED matriciale pentru o putere maximă de iluminare.

Reducere de încă 4% a consumului datorită motorizărilor diesel îmbunătățite și mai mult

Actros L este propulsat de cea de-a treia generație a motorului diesel OM 471, de 12,8 l, echipată cu două turbocompresoare noi, ce permite o economie maximă de combustibil de până la patru procente față de generația anterioară. Disponibil alături de propulsoarele OM 470 și OM 473, OM471 este conceput pentru a reduce costul total de proprietate (TCO), fără a face compromisuri în ceea ce privește performanța, dinamica de conducere sau confortul.

Mercedes-Benz Trucks a introdus două noi turbosuflante îmbunătățite care, în combinație cu sistemul de post-tratare a gazelor de eșapament, permit o reducere a consumului de combustibil cu până la 4% față de generația anterioară. Aceasta se adaugă la economia de 3% adusă de noua cabină mai aerodinamică.

Siguranță peste standardele legale

Fiind unul dintre pionierii sistemelor auto de siguranță activă, MB Trucks a profitat de dezvoltarea unui model nou pentru a introduce o nouă arhitectură electronică ce oferă performanță în ceea ce privește puterea de calcul și rețelele de date pentru a putea îmbunătăți în continuare sistemele de siguranță și pentru a le oferi tot mai multe capacități.

Caracteristicile de siguranță utilizate la noul Actros L depășesc în mod semnificativ standardele stricte ale Regulamentului General de Siguranță (GSR), care va intra în vigoare din iulie 2024 și care impune o gamă largă de sisteme de asistență pentru șoferi, în vederea creșterii siguranței rutiere. Nouă platformă electronică a MB Trucks permite o vedere mai amplă în față și în lateral cu ajutorul așa-numitei fuziuni de senzori, adică fuzionarea datelor radar și ale camerelor video.

Platforma electronică oferă o procesare a datelor de 20 de ori mai rapidă, iar totalul de șase senzori instalați – patru radare laterale cu rază scurtă de acțiune în față și în spate, atât în dreapta, cât și în stânga, un radar cu rază lungă de acțiune în față, în centru, și camera multifuncțională din parbriz – pot acoperi acum un unghi de 270O în jurul autovehiculului. Datorită unghiului de vizualizare semnificativ mărit, sistemele de asistență instalate își pot folosi și mai bine punctele forte.

Un exemplu pentru cât de eficientă este tehnologia de fuziune la 270O și ce înseamnă depășirea prevederilor GSR o reprezintă deja a șasea generație a sistemului Active Brake Assist (ABA). Cel mai recent asistent de frânare de urgență de la Daimler Truck poate efectua acum o frânare maximă automatizată până la oprirea completă la viteze de până la 60 km/oră, atunci când este identificată orice situație de iminență de coliziune. O altă valoare adăugată a ABA 6 este monitorizarea mai multor benzi de circulație la distanțe de până la 250 m, pentru o detectare și mai bună a pericolelor.

A doua generație a sistemului Active Sideguard Assist (ASGA) monitorizează traficul atât pe partea șoferului, cât și pe cea a pasagerului și, cu ajutorul sistemului său de avertizare în două etape, poate alerta șoferii cu privire la pericolele potențiale, astfel încât intervenția în timp util poate atenua o situație critică din trafic. Zona de avertizare activă se extinde până la 30 m în spatele și 7 m în fața autovehiculului, funcționând la viteze de până la 30 km/oră. În plus, sistemul poate iniția o frânare automată pentru a opri complet vehiculul în zona de avertizare roșie până la propria viteză de viraj de 20 km/ oră, în cazul în care șoferii nu răspund la avertizările anterioare. Această funcție depășește cerințele GSR, care stipulează doar că Sideguard Assist trebuie să emită avertisment dacă este necesar. În plus, ASGA 2 dispune de un concept inteligent de avertizare la schimbarea benzii de rulare, bazat pe poziția proprie a autovehiculului în interiorul benzii.

Nu în ultimul rând, noul Front Guard Assist poate fi o caracteristică utilă pentru a preveni accidentele cu pietonii sau bicicliștii care se pot afla direct în fața autocamionului atunci când acesta pornește la drum. Tehnologia de fuziune la 270O acoperă unghiul mort din fața autovehiculului de la 0,8 m până la aproximativ 4 m pe toată lățimea autovehiculului.

Pe lângă sistemele de asistență axate pe siguranța traficului, noul Actros L beneficiază de interacțiunea bine coordonată a unor caracteristici precum Active Drive Assist 3 (ADA) și sistemul inteligent de transmisie și control al vitezei de croazieră Predictive Powertrain Control (PPC).

ADA a permis conducerea semiautomată (SAE Level 2) într- un camion de serie încă din 2018 și este acum lansat în cea de-a treia generație. Începând cu iunie 2021, cea de-a doua generație de ADA a fost îmbunătățită cu funcția de oprire de urgență. Acum, ADA 3 îmbunătățește și mai mult asistența pentru șoferi în ceea ce privește ghidarea longitudinală și laterală a autocamionului. Pe de altă parte, PPC-ul adaptiv contribuie la o conducere relaxată, luând în considerare automat relieful, configurația drumului și semnele de circulație pentru un stil de conducere cât mai eficient. Din aprilie 2025, informațiile de traseu din sistemul de navigație vor fi, de asemenea, integrate pentru a permite evitarea frânării, accelerării și schimbărilor de viteză inutile.

Noile modele L vor fi disponibile cu toate serviciile Mercedes-Benz, livrările fiind așteptate în prima parte a lui 2025.

Articole similare