California Cruise, prima rulotă VW complet electrică, întregește gama fără emisii a producătorului german

În cadrul evenimentului organizat de Volkswagen Commercial Vehicles la sfârșitul lui august, la Berlin, ca avanpremieră la IAA Hanovra a fost alocat spațiu și pentru vehiculele complet electrice și dintre ele au fost expuse ID. Buzz (cu până la opt locuri), e-Transporter și e-Caravelle, disponibile cu puteri între 100 și 250 kW, cu tracțiune spate sau integrală și cu două ampatamente, astfel încât să se adapteze la aproape orice tip de transport de pasageri.

ID. Buzz Pro și ID. Buzz Cargo au fost lansate oficial în toamna lui 2022 și de atunci producătorul a dezvoltat și a extins mult gama de modele: în 2024 sistemele de propulsie și infotainment și software-ul aferent au suferit actualizări importante, în 2025 gama a fost completată de e-Transporter și e-Caravelle, în 2026 a fost implementat noul ID. Software 6.0, cu mai multe funcții pentru sistemele de propulsie, asistență și infotainment. iar în prezent sunt disponibile în total pentru aceste modele trei niveluri de putere, trei dimensiuni de baterie, tracțiune spate sau integrală și două ampatamente.

Pentru ID. Buzz Pro și ID. Buzz Cargo Pro VW folosește un sistem de propulsie cu putere de 210 kW (286 CP) și o baterie de 79 kWh net, în varianta cu ampatament extins bateria are 86 kWh net și este integrată standard în podeaua sandwich dintre punți, cele două versiuni de bază cu tracțiune spate, ID. Buzz Pure și ID. Buzz Cargo Pure, au 125 kW (170 CP) și baterie de 59 kWh net, iar cele cu tracțiune integrală (ID. Buzz GTX 4MOTION și ID. Buzz Cargo Pro 4MOTION, deja disponibile, și noul ID. Buzz Pro 4MOTION) au câte un motor electric pe fiecare punte față și spate, care dezvoltă împreună 250 kW (340 CP).

Pe viitor va fi disponibil și ID. Buzz Cargo Pro, lansat în cadrul evenimentului de la Berlin. Modelele cu tracțiune integrală au o greutate maximă remorcabilă mai mare, de 1.800 kg cu ampatament normal și de 1.600 kg cu ampatament lung, deci cu 800, respectiv 600 kg mai mare decât a modelelor cu tracțiune spate.

Toate versiunile de 79 kWh ale ID. Buzz se pot reîncărca la stațiile de încărcare rapidă cu curent continuu cu o capacitate de până la 185 kW, în mai puțin de 30 de minute de la 10% la 80%, cele de 86 kWh la 200 kW, tot în mai puțin de 30 de minute, iar modelele Pure pot fi încărcate la stațiile de încărcare rapidă în curent continuu de până la 165 kW.

În timpul transportului, o funcție inovatoare de încărcare și gestionare termică garantează că bateria este precondiționată înainte de următoarea oprire pentru încărcare, astfel încât să se încarce cât mai repede posibil. Toate modelele ID. Buzz acceptă și încărcarea bidirecțională prin intermediul unor wallbox-uri și sisteme de uz casnic compatibile. Iar Buzz poate fi utilizat ca unitate de stocare – de exemplu, pentru surplusul de energie din sistemul fotovoltaic.

Odată cu ID.Software 6.0 sunt disponibile opțional pentru ID.Buzz un nou adaptor de descărcare V2L și o nouă funcție vehicul-încărcare, care permit alimentarea unor dispozitive externe, cum ar fi biciclete electrice, cu 230 V, sau grătare electrice în timpul campingului. Și tot noul software face ca modelele Buzz să poată fi conduse și cu o singură pedală – un sistem puternic de decelerare până când VW Bus se oprește, pur și simplu prin acționarea pedalei de accelerație.

Iar noul Travel Assist, opțional, recunoaște automat, cu anumite limite, un semafor roșu și oprește în fața acestuia și permite schimbarea asistată a benzii de circulație pe autostradă.

În sistemul de infotainment au fost integrate noi aplicații, care permit activarea sau extinderea digitală, flexibilă și specifică de noi funcții și servicii – de exemplu, ca și în cazul unui smartphone, sunt disponibile aplicații din domeniile audio, streaming video, parcare și jocuri.

Și cea mai recentă generație a modelelor Transporter (pentru comerț, construcții, silvicultură, servicii de curierat și transport de mărfuri) și Caravelle (pentru transportul a până la nouă pasageri) este disponibilă acum, în afara de propulsie diesel și hibridă, și cu propulsie pur electrică, de 100 kW (136 CP), 160 kW (218 CP) și 210 kW (286 CP). Iar modelele electrice au standard tracțiune spate și opțional tracțiune integrală.

Echipamentul electric este alimentat prin intermediul diferitelor interfețe, inclusiv USB-A, USB-C și prize de 12 V. Opțional, la bordul e-Transporter și e-Caravelle există opțiuni de conectare pentru dispozitive de 230 V cu putere totală de până la 2.300 W, deci există o sursă de alimentare potrivită pentru orice dispozitiv electric, de la laptop la ferăstrău circular.

La Berlin, în cadrul evenimentului Brand Media, a avut chiar premiera mondială noul ID. California Cruise, prima rulotă VW complet electrică, bazată pe ID. Buzz.

Și tot cu această ocazie au fost prezentate soluțiile inovatoare de încărcare pentru clienții B2C și companii sub marca Elli a Grupului VW. Accentul se pune aici pe încărcarea bidirecțională – de la vehicul la rețea (V2G), prin intermediul unei infrastructuri speciale și al unor sisteme inteligente de control. De îndată ce vehiculul este conectat la o infrastructură de încărcare adecvată, energia poate circula în ambele direcții, deoarece bateriile de pe vehicule pot fi utilizate și pentru sistemul energetic public, pentru a-l face mai stabil.

Noul pachet de produse Elli (ce include încărcătorul bidirecțional Elli, tariful VW Naturstrom V2G Flow și aplicația Elli BiDi care permite accesul la piața energiei) va fi inițial destinat clienților din Germania, cărora le va permite să scadă costurile cu energia cu până la 720 de euro în primul an, în funcție de timpul de conectare. În plus, când multe vehicule, puncte de încărcare și tarife sunt controlate inteligent, sistemul electric însuși dobândește flexibilitate suplimentară.

În prezent se află în operare aproximativ un milion de vehicule VW bazate pe arhitectura electrică, dintre care aproximativ 360.000 în Germania.

Articole similare