Carrefour și Bringo își consolidează parteneriatul prin lansarea unui model nou de serviciu, cel de livrare rapidă în București și Iași și prin extinderea către zone suplimentare de livrare, respectiv Mangalia, Craiova și Reșița. Astfel, clienții din București și Iași care se află în proximitatea primelor magazine Carrefour Market incluse în noul program beneficiază de livrare rapidă, în 30 de minute de la plasarea comenzilor prin Bringo. Odată cu această expansiune multivalentă – prin prisma serviciilor oferite, dar și a ariei geografice acoperite – în acest moment, 63 de magazine din rețeaua Carrefour din 38 de orașe sunt incluse în aplicația Bringo. Totodată, clienții au acces la peste 50.000 produse din oferta retailerului, la prețurile din magazin.
„Viziunea noastră centrată pe omnicanalitate ne deschide mereu noi oportunități. Căutăm să fim cât mai aproape de clienții noștri cu cele mai bune produse, având obiectivul strategic de a oferi proximitate în toate mediile. Clienții noștri au un ritm de viață alert, sunt adesea pe fugă și de aceea este important pentru ei să aibă acces ușor și rapid la produsele noastre. Iar dacă este important pentru ei, este important și pentru noi. Astfel, facem pași către noi modele de servicii, creștem împreună cu Bringo și, mai ales, continuăm să punem la dispoziția clienților peste 90% din sortimentul magazinelor noastre fizice în Bringo, la prețul de la raft”, a declarat Cătălin Samara, COO Carrefour România.
Cei doi parteneri au lansat serviciul de livrare rapidă, disponibil momentan în anumite zone din București și Iași, pentru a răspunde interesului clienților pentru beneficiul proximității în mediul online. Astfel, Bringo face livrări pentru peste 10.000 de produse din Carrefour Market, în doar 30 de minute de la plasarea comenzii, în vecinătatea primelor magazine incluse în planul de expansiune din capitală (Carrefour Market Barbu Văcărescu, nr. 154-158 și Drumul Taberei Columbus, nr. 124) și Iași (Carrefour Market Iași Palace Mall din str. Palas, nr. 7A, Iași Iulius Mall din Bvd. Tudor Vladimirescu și cel din Șoseaua Arcu, nr. 29). Toate produsele sunt disponibile la același preț ca cel din magazinele fizice, în contextul în care Bringo nu practică adaos comercial. În același timp, costul livrării este varianta redusă de proximitate, de 9,99 lei la fiecare comandă.
Totodată, din 12 august și până la închiderea sezonului estival, românii de pe litoral au posibilitatea de a-și comanda prin Bringo produse din Carrefour Market localizat în str. Portului, nr. 44A, Mangalia. În funcție de comandă și proximitatea față de magazin, aceștia pot beneficia de serviciul de livrare rapidă sau standard. Aria de livrare include stațiunile Vama Veche, 2 Mai, Mangalia, Saturn, Venus, Neptun și Olimp.
Ca de obicei, costurile produselor sunt cele din magazin, la care se adaugă costul livrării: 9,99 lei/ comandă, dacă aceasta se face în zona supermarketului Carrefour din Mangalia, caz în care ajunge în 30 de minute sau până la 17,99 lei/ comandă pentru livrarea standard, de 90 de minute de la plasarea comenzii, în cazul adreselor ce depășesc aria de proximitate.
O componentă importantă a noului serviciu de livrare rapidă în București, Iași și Mangalia o reprezintă introducerea modelului hibrid de livrare, disponibil odată cu adăugarea bicicletelor electrice, dar și a celor tradiționale, în flota Bringo.
„Înainte de a lua orice decizie, ne uităm întotdeauna la nevoile clienților noștri și încercăm să anticipăm dorințele lor viitoare. Astfel, în urma unui sondaj, am aflat că peste 70% dintre ei vor să aibă acces rapid la produsele Carrefour prin Bringo chiar și atunci când sunt în vacanță la mare. Iar acest insight ne-a dus către două direcții. Pe de o parte, ne-am orientat prioritar către lansarea serviciului de livrare rapidă în câteva orașe, acoperind și zona de litoral. Pe de altă parte, am decis includerea bicicletelor electrice în flota noastră pentru a susține cât mai bine obiectivele de proximitate și livrare expres”, a declarat Ioana Ilie Dobre, Director General Bringo.