Asociația poloneză de transport și logistică TLP informează că în cadrul întâlnirii BusinessEurope s-a discutat recent despre impactul războiului din Ucraina asupra transportului european, despre Pachetul Mobilitate și despre revizuirea Regulamentului TEN-T și a Directivei Sistemului Inteligent de Transport (ITS).
Matthew Baldwin, Deputy Director General al Directoratului General pentru Mobilitate din cadrul Comisiei Europene a arătat că instituția pe care o reprezintă caută să obțină informații despre numărul de camioane aparținând unor firme din UE care sunt încă în Rusia, Belarus și Ucraina și că analizează nivelul unei posibile asistențe de care au nevoie ucrainenii, dar și firmele europene afectate de război sau de sancțiunile impuse Belarusului și Rusiei. UE ar putea adopta în curând o interdicție pentru orice operațiuni de transport ale întreprinderilor din UE în Rusia și Belarus, ca parte a sancțiunilor. În acest punct al discuției, TLP a ridicat problema liberalizării angajării șoferilor ucraineni și a abolirii vizelor acestora pe întreg teritoriul UE, iar CE a promis că va analiza situația.
Jean-Louis Colson, șeful Departamentului de Transport Rutier din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate, a vorbit despre întoarcerea camioanelor în țara de origine la fiecare opt săptămâni, arătând că decizia finală a CE este că nu va lua nicio măsură legislativă care ar viza eliminarea acestei dispoziții, în ciuda studiului care a indicat în mod clar impactul negativ asupra mediului și a pieței unice al unei astfel de cerințe. De aceea firmele nu au altă variantă decât să aștepte decizia Curții de Justiției a UE, care teoretic ar trebui să apară până la finalul anului. CE plănuiește să publice orientările pentru aceste dispoziții, dar numai în circa două lui, deși prevederile au intrat deja în vigoare.