Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

CE răspunde scrisorii trimise de asociațiile din Polonia, Cehia și Lituania

Așa cum v-am anunțat deja, confederația poloneză Leviathan și asociația poloneză de transport și logistică TLP au format o coaliție, alături de asociații profesionale ale transportatorilor din Lituania și Cehia, și au cerut Comisiei Europene, Parlamentului European, Consiliului UE și statelor membre să elimine obligația ca șoferii de camion să facă teste Covid-19 și să prezinte atât de multe documente câte se cer în prezent mai ales la intrarea în Germania. Iar Elisabeth Werner, care a răspuns în numele comisarului european Adina Vălean, a admis că, din păcate, măsurile introduse recent de Germania afectează într-adevăr lanțul de aprovizionare din UE și că s-a remarcat un efect de domino când și alte state membre au luat măsuri pentru a evita aglomerația de pe propriile lor teritorii, ceea ce le-a afectat piețele interne. Ca rezultat, există cozi mari de camioane și numeroși șoferi care așteaptă să fie testați și care nu se pot distanța unii de alții în timp ce așteaptă. Elisabeth Werner recunoaște faptul că această situație este îngrijorătoare și promite că la nivel de Comisie se face totul pentru a evita ca lucrurile să fie din nou ca în primăvara lui 2020. De aceea Consiliul a adoptat recent recomandări care servesc ca bază pentru o abordare coordonată la nivelul UE.

Deși aceste reglementări permit în continuare testarea lucrătorilor din transporturi și deși se limitează la teste rapide antigen, ele arată foarte clar că, în cazul unor perturbări ale transportului, cerințele de testare pentru șoferi ar trebui eliminate pentru a restabili regulile pe coridoarele verzi.

Comisia nu contestă nevoia ca autoritățile din statele membre să ia măsuri pentru protejarea sănătăți populației, dar este îngrijorată în legătură cu faptul că acestea sunt disproporționate, deoarece s-a demonstrat în mod repetat că șoferii profesioniști reprezintă un grup sigur, cu o rată scăzută de infectare cu noul coronavirus.

CE este îngrijorată și în legătură cu lipsa de predictibilitate și transparență a acestor măsuri și le vede ca fiind probleme reale pentru lucrătorii din transport, din moment ce acum nu sunt disponibile, de-a lungul rețelei europene rutiere, puncte de testare adecvate și bine organizate. Reprezentanta CE mai amintește că a cerut de curând tuturor miniștrilor de interne și de transport din statele membre UE să respecte pe deplin recomandările Consiliului, să garanteze excepțiile pentru tranzit, să extindă perioada de valabilitate a testelor la 72 de ore și să aibă suficientă capacitate pentru a face teste – de exemplu, șoferii să nu fie testați doar la granițe și testele să fie organizate astfel încât ei să poată rămâne în sau lângă camioane.

Articole similare

Ad