Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cel mai bun an din ultimii 15

Termenele de livrare mari pentru semiremorcile și mai ales camioanele noi au făcut ca industria de închirieri, unde una dintre cele mai puternice prezențe din Europa este TIP Trailer Services, să aibă un an excelent, „poate nu cel mai bun din întreaga noastră activitate, dar sigur din ultimii 15 ani“, așa cum declară Oana Andrei, director de vânzări pentru Cehia, Slovacia și România. Compania a avut un stoc suficient, în ciuda aceleiași probleme legate de termenul de livrare, deoarece comandă mereu echipamente noi cu un an înainte, iar cele mai vechi au fost recondiționate și și-au găsit și ele clienți. În plus, în 2021 a fost finalizată integrarea PEMA, firmă care a venit și ea cu un portofoliu bogat de vehicule.

În aceste condiții, cu excepția semiremorcilor frigorifice, al căror stoc aproape s-a epuizat în noiembrie, celelalte modele au fost disponibile până la final de an, însă, și în aceste condiții, datorită schimburilor dintre țările în care este prezentă TIP, au fost transferate în România dube frigorifice, pentru a întregi parcul și a deservi cererea clienților. „Nu s-a întâmplat să refuzăm un client pentru că nu aveam echipamente“, subliniază Oana Andrei. „Poate au fost refuzuri doar dacă nu îndeplineau condițiile financiare sau cereau ceva foarte specializat, ce presupunea o investiție nouă, neavând echipamentul respectiv în parc.“

Portofoliul PEMA a completat bine stocul TIP, nefiind neapărat vorba de produse concurente, ci mai degrabă complementare, începând cu autotractoare, basculante pentru transport de piatră, camioane folosite în depozite sau în incintele industriale și terminând cu bene de cereale. Integrarea a decurs foarte bine atât din punct de vedere al echipamentelor, cât și al software-ului, dar și prin includerea tuturor colegilor din PEMA în cultura și ritmul TIP Trailers. Datorită acestei achiziții importante, au putut fi fost aduse și în România autotractoare și alte echipamente specializate pentru închiriere.

TIP vinde și vehicule rulate, în general echipamente care mai au o durată de viață limitată, așa cum declară Adrian Gheorghe, director operațiuni TIP România. „În afara țării se vând și camioane și echipamente specializate din parcul PEMA, în funcție de deciziile care se iau la nivel de management.”

Portofoliul a fost completat cu noi producători

În 2022 Oana Andrei se așteaptă ca utilizarea vehiculelor să fie la fel de bună ca în 2021, câtă vreme termenele de livrare pentru semiremorcile cu prelată sunt de 3-5 luni, iar în cazul frigorificelor sau cisternelor, ce se comandă acum nu se poate produce mai devreme de 2023, mai ales din cauza crizei de cipuri, necesare pentru sistemele de frânare, pentru modelele destinate transportului de agregate ș.a. „Din păcate, firmele care nu au riscat să dea comenzi până în aprilie-mai 2021 nu au șanse să primească foarte multe echipamente în 2022 și este pe de o parte de înțeles, companiile nu își pot asuma riscuri fără a avea un contract în spate. Din fericire, suntem aici cu echipamente pentru a suplini perioada dintre comanda și livrarea celor noi”, declară Adrian Gheorghe.

În aceste condiții, TIP se îndreaptă spre toți producătorii, „deoarece trebuie să achiziționăm mereu echipament rulant, pe măsură ce-l vindem pe cel vechi“, și a ajuns să colaboreze cu două companii din Turcia, dar și, pentru modele specializate, cu Wielton (Polonia), Van Hool și Van Eyck (Olanda), LAG (Belgia). „Pentru a fi furnizor agreat TIP echipamentele sunt supuse unor serii de teste, inclusiv utilizare în transport. Dacă aceste teste sunt trecute pe o perioadă de exploatare de 1,5-2 ani și se adaugă și condiții bune legate de garanții și aprovizionarea cu piese, atunci cu siguranță vor deveni furnizori agreați TIP”, adaugă Adrian Gheorghe

România, o piață a închirierilor pe termen lung

Parcul disponibil în țara noastră numără circa 1.500 de unități, din care și o serie de camioane, deoarece „avem o vastă experiență în acest domeniu datorită expertizei TIP pe care o translatăm și în România“, subliniază Adrian Gheorghe. Camioanele integrate în parcul TIP sunt de la toți producătorii, însă, dat fiind faptul că TIP (PEMA) este client de casă al Volvo, o mare parte din camioane aparțin acestei mărci. După o perioadă de testare vor fi aduse și altele, „în funcție și de cerințele clienților, de la orice producător consacrat“, adaugă Oana Andrei.

România nu este neapărat o piață unde închirierea să se facă pe termen scurt, din cauza tarifului mai ridicat, ci în general se merge pe o durată medie, tendință care se va păstra și în 2022, crede Oana Andrei, având în vedere termenele mari de livrare pentru camioane și semiremorci noi. Și anul trecut au fost clienți care au solicitat inițial închirierea echipamentelor pe câteva luni, cât să acopere intervalul până când le-ar fi fost livrate cele noi, și au ajuns să le folosească mai mult de un an, din cauza întârzierilor.

Clienții tradiționali au fost afectați mai puțin de prețul mai mare de închiriere

Prețul de închiriere a crescut în 2021 nu numai pentru că vehiculele, piesele de schimb – TIP folosește numai componente originale – și anvelopele s-au scumpit mult, ci și pentru că manopera în service este cu 15-20% mai scumpă, iar asigurătorii încearcă să scumpească RCA. Clienții mari nu au fost însă afectați mult de creșterile de costuri de închiriere, deoarece firmele care au contracte pe termen lung, dacă închiriază și alte echipamente pe durată mai scurtă, beneficiază de prețuri preferențiale.

În 2022 Oana Andrei crede că prețul de închiriere va depinde de disponibilitatea echipamentelor. „Noi avem un stoc suficient deoarece am dat comenzile din timp, cu livrări până în octombrie, atât pentru necesitățile de creștere a parcului de închiriere, cât și la solicitarea expresă a clienților, fiind puse peste 6.000 de echipamente în producție pentru 2022.“

TIP are peste 150 de service-uri proprii în toată Europa și Canada, inclusiv pentru autotractoare. „În România nu avem atelier propriu, dar colaborăm foarte bine cu cele agreate de producători, cum ar fi CTE (Krone) sau Termoport (Thermoking) sau cu rețelele Schmitz Cargobull, Carrier, Goodyear ș.a., pe baza unor contracte negociate la nivel de grup, verificarea calității lucrărilor fiind în sarcina noastră”, declară Adrian Gheorghe.

Soluția proprie de monitorizare a flotei a intrat în pâine

TIP a testat trei ani o soluție proprie de monitorizare prin GPS și în 2021 a montat-o pe primele 1.500 de semiremorci în toată Europa, inclusiv în România, în diverse variante, pornind de la cea de bază, care oferă informații despre poziția vehiculelor, până la cea complexă, ce include senzori pentru uși, închideri speciale pentru marfa de mare valoare și monitorizarea temperaturii din spațiul de încărcare, în cazul frigorificelor. TIP integrează această soluție și în alte platforme, astfel încât clienții să o poată folosi și mai ușor.

Rămânând în sfera aplicațiilor IT, compania continuă să folosească soluția proprie de monitorizare a stării tehnice și a aspectului semiremorcilor, care permite trimiterea de fotografii cu acestea la momentul predării sau ori de câte ori vrea clientul – primele cinci poze sunt gratuite, iar pentru următoarele se plătește o taxă lunară modică. Este o soluție foarte utilă nu doar pentru TIP, ci și pentru clienți, deoarece permite urmărirea foarte ușoară a daunalităților, astfel că ea echipează mai mult de jumătate din flota din România.

„Suntem angajați în schimbarea continuă și profundă a industriei, susținem digitalizarea ei pentru a ușura cât mai mult munca tuturor clienților. Sperăm ca în 2022-2023 să putem lansa și alte produse interesante pentru monitorizarea preventivă a mentenanței semiremorcilor și camioanelor, testate acum în Marea Britanie“, declară Oana Andrei

Articole similare