AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cel mai modern hub din Europa

Pall-Ex a inaugurat in aprilie, la Sibiu, cel mai modern si inovativ hub din Europa, cu o suprafata de 6.000 m2 si 24 de porti, ce permite incarcarea/descarcarea simultana a 28 de camioane. Acesta reprezinta un etalon atat in ceea ce priveste eficienta operatiunilor, cat si cantitatea de marfa paletizata manevrata. Suprafetei din interior i se adauga parcarea de 3.000 m², fapt ce sporeste operativitatea. Spatiul este dotat cu 90 de camere de monitorizare UHD. Prin noua locatie se estimeaza sa treaca anual peste un milion de paleti. Proiectul este unul de amploare pentru Pall-Ex Romania, investitia totala in proiectarea, constructia si dotarea terminalului la cele mai inalte standarde depasind sase milioane de euro.


Beneficiile noului hub, atat pentru companie, cat si pentru clienti, sunt vizibile din prima luna de functionare, mentioneaza Danor Ionescu, CEO Pall-Ex Romania: numarul de paleti ce pot fi manevrati in noul hub poate creste de la 2.000 la 3.500 pe noapte, iar timpul de transbordare a marfurilor scade de la sapte la cinci ore. Printre beneficiile oferite de noul terminal se numara calitatea sporita a serviciului oferit de Pall-Ex, datorita unui numar redus de manipulari, siguranta mai mare, cresterea cu 60% a capacitatii de manevrare a paletilor pe timp de noapte, in concordanta cu cresterea volumelor clientilor, si scaderea timpilor de sortare, cu impact in cresterea timpului de colectare de la clienti si a intervalului de livrare.
„Suntem mandri de rezultatul muncii noastre din ultimul an: totul a fost schitat, proiectat si realizat in functie de experienta noastra de pana acum in transportul de marfa paletizata. Noul hub ne reprezinta atat ca viziune, cat si ca modalitate de a face lucrurile: serios, la timp si cu accent pe calitatea serviciilor. Operatiunile functioneaza in noua locatie de la sfarsitul lui aprilie.”
Noul terminal gazduieste si sediul central al companiei, unde angajatii se bucura de un spatiu de birouri modern, cu multe facilitati, in a carui amenajare s-a tinut cont de conceptul muncii colaborative, in care oamenii sunt incurajati sa interactioneze cat mai mult si sa gaseasca solutii impreuna.
In prezent, Pall-Ex detine cea mai intinsa retea de depozite a unei companii de logistica autohtone, avand 38 de locatii in tara, cu peste 35.000 m2 de spatii de depozitare. De la lansarea pe plan national, din 2011, firma a transportat peste doua milioane de paleti in Romania si isi propune ca, odata cu lansarea noului hub, sa depaseasca 2,7 milioane de paleti pana la finalul anului.

O reteta de baza, ajustabila pentru nevoile specifice din fiecare tara
Prezent la inaugurarea Hub-ului de la Sibiu, Anand Assi, director de dezvoltare internationala in cadrul Pall-Ex, a vorbit despre inceputurile companiei in Romania din urma cu noua ani, cand, dupa dezvoltarea retelei pe piata britanica, a aparut ideea de a exporta conceptul si cunostintele in alte tari europene. „Viziunea noastra a fost ca piata nu va putea muta permanent incarcaturi complete, ci va avea nevoie sa expedieze si incarcaturi mai mici, cu o frecventa mai ridicata. S-a deschis mai intai Pall-Ex Italia, au urmat Spania si Romania si astazi Pall-Ex este prezent si in Italia, Franta, Spania, Bulgaria, Portugalia si Polonia.“
Reteta este, in linii mari, aceeasi in toate tarile, si chiar si dupa mai multi ani se pastreaza principiile cu care s-a pornit la drum si se organizeaza permanent intalniri intre membri, pentru ca ei sa-si impartaseasca cele mai bune practici si sa se inspire unii de la altii. „De exemplu, conceptul Pall-Ex a fost dezvoltat in jurul expeditiei de marfa pe europalet, insa in Romania Pall-Ex s-a adaptat pietei si a micsorat unitatea de incarcare, pana la jumatate sau chiar un sfert de palet, pentru a raspunde cat mai bine cerintelor clientilor si comertului electronic. Asta nu inseamna insa ca ne propunem sa extindem serviciul pana la curierat, care este un alt tip de activitate.“
Sistemul IT este dezvoltat si rafinat permanent tot de firma-mama din Marea Britanie, care exporta apoi toate noutatile si actualizarile catre toate tarile, licenta platita de filiale incluzand si dezvoltarea softului specializat. De altfel, „avantajul si puterea retelei Pall-Ex constau si in faptul ca toti partenerii lucreaza cu acelasi soft si la aceleasi standarde, spre deosebire de firmele de expeditii si logistica parte a unor aliante, care isi muta volumele de la unele la altele pe anumite piete, pentru a fi mai eficiente. In plus, partenerii nostri au propriile afaceri de dezvoltat, nu depind doar de ce le ofera reteaua sa transporte, astfel ca pretul este mult mai competitiv, fiind vorba adesea de o marfa de completare, nu de un transport in sine.“
Anand Assi recunoaste faptul ca la inceput, pana isi construiesc structura, partenerii castiga mai putin, dar apreciaza efortul lor si ii considera adevarati eroi locali si cheia succesului Pall-Ex, pentru ca nu sunt angajati, ci antreprenori care se straduiesc sa isi dezvolte propria afacere.
In Marea Britanie mai exista alte 7-8 retele care ofera acelasi tip de serviciu de transport paletizat, insa niciuna dintre acestea nu are o retea atat de extinsa pe plan european, la nivelul careia sa se transporte sase milioane de paleti pe an.
Anand Assi este de parere ca Pall-Ex nu va fi afectat de Brexit, deoarece operatiunile sale vizeaza in general transportul local, „iar pentru expeditiile internationale nu vom avea probleme mai mari decat competitorii, ci dimpotriva, Brexit ar putea reprezenta o ocazie de a ne pune in valoare experienta si extinderea la nivel european“.

Filiale bine conectate unele cu altele
In 2016 Pall-Ex a inceput si activitatea in Bulgaria. Tarile Pall-Ex sunt foarte bine conectate intre ele, deoarece viziunea la nivel de grup este de a uni retelele din Europa, unde sunt peste 500 de firme de transport membre, astfel incat, atunci cand toata harta continentului va fi acoperita, o partida de marfa sa poata sa plece din orice punct si sa ajunga in orice punct.
Acesta este motivul pentru care la inaugurarea hub-ului din Sibiu au fost prezenti si parteneri internationali, printre care si Pavel Penchev, din Bulgaria, care are o experienta bogata in transportul rutier, fluvial si feroviar de marfa, din 1993, iar in 2000 a infiintat o firma de curierat, Econt, care a tot crescut si deserveste distribuitorii din tara vecina. La inceput se lucra cu vanuri mici, iar in prezent volumele firmei sunt similare celor ale Fan Courier – desi Bulgaria are o suprafata de trei ori mai mica decat Romania – pentru ca deserveste si posta din tara vecina, cu cele 600 de oficii ale sale. „Deci numarul de colete pe care le avem zilnic este acelasi cu al marilor curieri din Romania.“
Econt are si o retea de statii automate, unde clientii pot lasa sau de unde pot prelua coletele automat, iar acest segment creste foarte mult, odata cu cresterea comertului electronic. Printre clientii sai se numara Vivre, Fashion Days, Fashion Night sau H&M pentru Bulgaria, Romania, Grecia si Cipru.
Parteneriatul presupune impartirea capacitatilor, mai ales cand sunt varfuri de activitate, si asta se poate face si pentru ca in Bulgaria Black Friday nu este in acelasi timp cu Romania, ci dupa o saptamana. In acest domeniu, al electronicelor si electrocasnicelor, Pavel Penchev, a carui firma se ocupa si de livrare de bunuri albe, este de parere ca in Romania se face o greseala, aceea ca pretul electrocasnicelor mari nu include si riscul de retur, si astfel magazinele pierd bani.
Penchev mai declara ca o alta diferenta intre cele doua tari este aceea ca in Romania curierii concureaza cu firmele care fac transport de grupaje, ceea ce in Bulgaria nu se intampla in aceeasi masura, deoarece volumele cresc mai repede decat pot creste retelele, deci este loc pentru toata lumea. Mai mult decat atat, in momente de varf nici nu se pot acoperi asteptarile pietei.
Penchev apreciaza ca logistica de paleti ia ce e mai bun si de la curierat – disciplina, livrarile rapide si calitatea – si de la transportul clasic – posibilitatea de a face grupaje si costul redus – si de aceea statutul de membru Pall-Ex este o garantie a progresului si pe viitor

Articole similare

Ad
Ad