Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ciornei Prod: Soferii sunt speriati de Ordonanta Militara nr. 4!

Comunicarea foarta buna cu soferii companiei sucevene Ciornei Prod a spart bariera fricii pentru acestia din urma, astfel incat toti au plecat in curse conform calendarului de lucru, dupa cum a aratat Robert Tudos, manager de transport, intr-o discutie cu revista Tranzit. Insa de cand a fost data Ordonanta Militara nr. 4, printre soferii companiei s-a instaurat o anumita temere.
 
Oficialul i-a consiliat pe conducatorii auto sa se informeze numai din surse oficiale, la nivel de Guvern si autoritati locale. ,,Le-am facut traseele de parcurs, le-am pus la dispozitie material legislativ pentru a fi corect informati. Pe cat posibil, am incercat sa elimin total <<folclorul de parcare>>, iar asta a contat foarte mult pentru ca ei sa plece linistiti in curse’’, explica managerul de transport al Ciornei Prod. 
Totodata, o buna comunicare a inregistrat compania inclusiv cu specialistii ISCTR care au tinut in permanenta legatura cu transportatorii, informandu-i asupra culoarelor de tranzit, mai ales in contextul inchiderii granitelor de catre unele state membre atunci cand a izbucnit pandemia in Europa. ,,In primele zile cand maghiarii au inchis Ungaria am stat si cate 12-16 ore cu camioanele in vami. Am trecut peste asta tinand cont de recomandarile autoritatilor maghiare, noi facand transport doar in estul Europei, i-am deviat pe vamile unde nu era atat de mare aglomeratie. Si in special tin sa-i multumesc domnului Nistor Duval de la ISCTR, care ne-a informat in permanenta pe grupurile transportatorilor’’, a punctat managerul.
In privinta Ordonantei Militare nr. 4, Robert Tudos spune ca nu a avut inca probleme cu restrictiile privind soferii, insa familiile catorva dintre ei, care au intrat in tara pe data de 2 aprilie si inca nu ajunsesera acasa la momentul realizarii interviului (n.r. – 3 aprilie, ora. 10:00), fusesera contactati de politistii locali pentru verificare. ,,La momentul intrarii in tara o parte dintre soferii au declarat, conform Ordonantei (n.r. -Militare nr. 4), ca se vor izola la locul de domiciul, altii in alte locuri, pentru a nu obliga si familiile sa intre in izolare”, explica Robert Tudos. Oficialul recunoaste ca de cand a fost data ordonanta s-a instaurat o temere printre soferi. ,,Cea mai mare frica a lor este ca sotiile nu vor merge la lucru, fiecare are obligatii, slujbe etc. Dar nu mi se pare corect, spre exemplu, cineva care lucreaza la DSP si intra in contact cu sute sau mii de persoane zilnic, nu este obligat sa intre in izolare. Nimeni nu vrea sa raspunda concret, cu subiect si predicat la chestiunea privind familia”, exemplifica managerul de transport al companiei sucevene. 

Articole similare

Ad