Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Combilift și autorul Emer Conlon – o Combinaţie câştigătoare

Combilift a anunţat lansarea unei cărţi pentru copii tocmai la timp pentru Crăciun!

La prima vedere, asocierea unei cărți pentru copii cu una dintre cele mai mari companii producătoare de echipamente de manipulat din Europa poate să nu pară prea reuşită. Totuşi, autorul Emer Conlon explică:

„M-am apropiat de Combilift în urmă cu un an, atunci când mi s-a propus găsirea unui mod unic de a comunica cu clienții existenți și potențiali, dar și a unei modalităţi de a educa generația următoare. Ideea a fost să scriu o carte pentru copii, ale cărei personaje principale să fie produsele Combilift, așa că am folosit funcţionalităţile stivuitoarelor reale și le-am transformat în «superputeri» pentru personajele din carte. În acest fel, atât adulții, cât și copiii, au primit informaţii interesante”.

Lui Martin McVicar, CEO și co-fondator al Combilift, i-a plăcut foarte mult ideea – în special aspectul educațional pentru copii – şi aşa a apărut cartea CombiKids. Prin urmare, Combilift este „Lifting Innovation”, iar acum CombiKids este „Lifting Imaginations”.

„Credem că este foarte important să fim implicați în educația generației următoare și, în acest scop, avem deja o serie de programe în derulare, inclusiv ucenicii, turnee etc. Noua inițiativă CombiKids va încuraja viitorii ingineri și îi va motiva pe copii să citească. Este o modalitate excelentă de a evidenția Combilift către o comunitate mai largă, care poate nu este prea familiarizată cu brandul”, este de părere Martin McVicar.

Cartea CombiKids evidențiază depășirea dificultăților, importanța prieteniei și faptul că agresiunea este inacceptabilă. În toate întâmplările eroul este un camion Combilift care „salvează situaţia”.

Toate încasările din vânzările de cărți vor fi donate către organizația de caritate „Make a Wish”. Pentru a cumpăra CombiKids sau pentru informații suplimentare despre personaje,  vizitați www.Combi-Kids.com.

Articole similare

Ad