Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

Costul/km, optimizat din consum si taxe de drum

Transportul international de linie este puternic afectat de concurenta companiilor aeriene low-cost si de dezvoltarea transportului clandestin prin diverse retele ce opereaza (inca nestingherite) cu autoturisme si minibusuri. Pentru a putea mentine un pret competitiv al biletelor de calatorie, carausii cu traditie pe acest segment sunt nevoiti sa identifice toate solutiile posibile de optimizare a costurilor de operare, iar aici principalii aliati le sunt soferii.


Tabita Tour este una dintre companiile cu vechime in transportul international de linie, care opereaza nu doar pe extern, ci si linii nationale, transport ocazional si curse charter. Numarul de kilometri parcursi la international a crescut constant in ultimii 4 ani, ajungand in 2018 la 12.500.000 km. In cazul unui asemenea rulaj, o evidenta exacta a costurilor cu producerea fiecarui kilometru este esentiala. Astfel, la calcularea costului/km sunt urmarite atat costurile fixe (resurse umane, asigurari, soft, dezvoltare/mentenanta, dobanzi pentru finantare, impozite, amortizare, cazari pentru soferi in UE, cheltuieli administrative), cat si cele variabile (combustibil, taxe de drum, diurne interne si externe, service, anvelope, publicitate si marketing, cercetare si dezvoltare si alte cheltuieli). Ponderea intre cele doua componente principale de cost e 15-85% in favoarea ultimelor. „Costurile variabile sunt, desigur, cel mai putin predictibile. Dintre toate, foarte interesanta in ultimii ani a fost evolutia costului cu diurnele soferilor: desi bugetul total cheltuit cu soferii s-a mentinut relativ constant, diurna unitara a crescut, doar ca numarul soferilor a fost, din pacate, in scadere, ca la mai toti transportatorii“, a explicat Ioan Sighiartau, administratorul Tabita Tour. Costul de operare pe transport international s-a ridicat in 2018 la 0,79 euro/km.
Cea mai importanta componenta ramane motorina. Dupa ce in 2015 aceasta s-a situat la circa 1 euro/l, in 2016 si 2017 a mai scazut putin, pentru ca in 2018 sa se majoreze cu nu mai putin de 14 centi, ajungand in topul carburantilor europeni. Din pacate, pretul biletelor de calatorie nu a cunoscut o evolute similara. Pe langa negocierea tarifului carburantului, un consum optim este esential pentru a reduce costurile. De aceea, e important ca soferii sa fie incurajati si stimulati sa fie eficienti. „Din pacate, soferii sunt tot mai rari si tot mai scumpi, prestand un serviciu slab calitativ raportat la banii pe care ii primesc“, apreciaza Ioan Sighiartau.
De asemenea, la transportul international, planificarea judicioasa a rutelor in Europa este foarte importanta, intrucat se pot alege trasee cu taxe de drum mai mici.

Costul/km la national: mai mic, mai predictibil
In opozitie cu transportul international, Tabita Tour a inregistrat la intern o scadere usoara din punct de vedere al numarului de kilometri parcursi in ultimii ani, de la 1.200.000 km in 2015 la 1.000.000 km in 2018.
In cazul transportului national, costul de operare este mai mic; 25% din total este dat de costurile fixe din companie, iar restul, de cele variabile. La national, salariile soferilor sunt mai mici fata de extern si, de asemenea, pretul rovinietei nu se compara cu taxele de drum din Europa; in aceste conditii, costul/km este de 0,656 euro/km.
Pe cursele internationale este mai rentabil sa fie utilizate autocare noi, chiar daca pretul de achizitie este mai mare, pentru ca rulajul este si el foarte mare si fiabilitatea este cruciala, a explicat Ioan Sighiartau. Foarte important, consumul de motorina poate fi si cu 10% mai redus in cazul masinilor noi decat in cazul celor mai vechi. In plus, vehiculele noi nu sunt imobilizate pentru reparatii si, desigur, costurile cu service-ul sunt mici, cel putin pentru primii 300.000 km. Siguranta si confortul, dar si imaginea companiei sunt alte avantaje care trebuie luate in seama, atat la transportul international, cat si la cursele ocazionale.
In cazul serviciilor de transport intern insa, unde parcursurile sunt mai mici si puterea de cumparare este, de asemenea, scazuta raportat la costuri, operatorii sunt nevoiti sa utilizeze un parc auto mai invechit.

Tehnici de a tine costurile sub control
Este necesara analizarea fiecarei categorii de cost in parte si urgentarea investitiilor importante, iar acolo unde sunt performante mai slabe sa se externalizeze componenta respectiva. O alta optimizare ce poate fi adusa este punerea companiei „pe pilot automat“, prin sistematizare si digitalizare. „Compania trebuie sa poata functiona din inertie, fara ca administratorul sa fie in permanenta conectat pe toate palierele. La fel, este foarte utila crearea unui cod de bune practici in interiorul firmei, bazat pe integritate si onestitate, astfel incat angajatii sa inteleaga regulile si sa vada ca se ofera nediscriminatoriu «plata egala pentru munca egala». Iar cei care se implica in bunul mers al companiei si aduc plus-valoare trebuie recompensati. Este bine sa se construiasca un sistem KPI (indicatori cheie de performanta) si raportare, iar periodic sa fie planificat un audit financiar. Reducerea costurilor este intotdeauna de dorit, dar orice decizie trebuie luata cu responsabilitate, astfel incat sa nu destabilizeze bunul mers al companiei“, a declarat Ioan Sighiartau.
In cazul Tabita Tour, serviciile care s-au externalizat cu succes au fost cele de resurse umane, iar o parte din componenta de contabilitate si marketing-ul au fost organizate intr-o firma separata, care presteaza servicii pentru intreg grupul. Politica de sistematizare a proceselor va continua, iar in perioada urmatoare se doreste implementarea unor sisteme automatizate de gestiune. Se investeste destul de mult in aceasta directie, intrucat este important controlul tarifelor si flexibilitatea in ajustarea rapida si eficienta a pretului oferit pe toate segmentele de piata.
Nu in ultimul rand, digitalizarea este o alta directie importanta de investitie in perioada urmatoare.

Articole similare