Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

COTAR avertizează privind falimentul unui mare asigurator

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) salută inițiativa Ministerului Finanțelor care își propune corectarea și actualizarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, astfel încât legea să ofere protecție păgubiților și celor afectați de falimentul societăților de asigurări.

Confederația atrage atenția asupra faptului că de fiecare dată când s-a modificat această lege a urmat falimentul unei societăți de asigurare cu o cotă importantă în piața RCA din România.

„Reamintim faptul că Legea nr. 213/2015 a fost adoptată la finalul lunii iulie 2015. O lună mai târziu, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) retrăgea autorizația de funcționare a societății Astra Asigurări, iar la începutul lunii decembrie a aceluiași an, instanța de judecată admitea intrarea în faliment a acestei societăți“, se arată în comunicatul COTAR remis Tranzit. Potrivit sursei citate, Legea nr. 213/2015 cuprindea o serie de prevederi extrem de nefavorabile pentru asigurații RCA și persoanele prejudiciate prin accidente auto, motiv pentru care „foarte multe despăgubiri nu au mai fost achitate de FGA persoanelor îndreptățite să încaseze respectivele sume de bani“.

Existența unui plafon de despăgubire trebuie să fie raportată la un dosar de daună, nu la creditorul de asigurare, mai atrage atenția COTAR. O astfel de situație nu are voie să se mai repete în România, mai ales când vorbim despre asigurarea unei protecții reale pentru persoanele legal îndreptățite să obțină despăgubiri, în urma unor accidente rutiere. „În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 29 din 2 martie 2020, prin care s-a dat câștig de cauză societăților de asigurare, în litigiul cu FGA, prin care asiguratorii au contestat aplicarea plafonului de 450.000 de lei în cazul drepturilor de regres rezultate per companie, în urma falimentului societăților Astra și Carpatica“. Astfel, FGA procedase în mod nefondat la plafonarea la 450.000 lei a unor plăți datorate de sute de milioane de lei, iar această practică a fost invalidată de instanțele competente. Mai mult, termenele reale de plată a despăgubirilor, achitate de FGA, au fost de ordinul anilor. Astfel, FGA plătește dosare de daună ale firmelor Astra și Carpatica, chiar și în prezent, deși evenimentele asigurate au avut loc acum 6-7 ani, mai susține COTAR.

De asemenea, este absolut necesară modificarea procedurilor și a termenelor în care persoanele păgubite RCA sau asigurații să aibă timp să conteste eventualele plăți parțiale sau chiar respingeri totale la plată a despăgubirilor din partea FGA. În prezent, termenul de contestare pus la dispoziția păgubiților RCA și a asiguraților CASCO ai societăților de asigurări intrate în faliment este de doar 10 zile de la data comunicării deciziei de respingere a despăgubirilor solicitate. În situația în care păgubitul RCA/asiguratul nu contestă decizia FGA la Curtea de Apel în termen de 10 zile, consecința este decăderea din dreptul de a obține plata despăgubirii. Termenele de contestare ar trebui să fie de minimum 3 ani, mai spune confederația.

Articole similare

Ad