Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad

Crestere si pe piata spot

Felia de 10-15% pe care transporturile spot si-o adjudeca din totalul pietei a cunoscut si ea in 2011 o crestere, asa cum reiese din declaratiile managerului BursaTransport. Un aspect imbucurator, urmat si de altele: tarifele sunt si ele ceva mai mari, iar numarul fraudelor si al incidentelor de plata s-a diminuat. Sunt semne ale unui climat economic mai sanatos decat cel de la inceputul crizei economice, dar si dovezi ale efortului pe care bursele de transport le fac pentru verificarea ofertantilor si prevenirea sau rezolvarea rapida a acestor incidente.

Asa cum declara Dan Cotenescu, managerul BursaTransport, in prezent sunt 8.000-9.000 de marfuri publicate zilnic, cu 22% mai multe decat in 2010. Cea mai mare crestere, de 33%, a fost pentru marfurile care nu sunt legate de Romania, dar acest segment nu reprezinta decat circa 3,5% din totalul volumelor aplicatiei. Transportul intern, care e jumatate din total, a crescut cu 25%, importurile, cu 21%, iar exporturile, cu 4%, motiv pentru care a aparut iar un dezechilibru intre import si export. Dar pe piata spot asta se intampla intotdeauna, deoarece exporturile se incredinteaza mai mult pe baza de contract si deci ajung mai rar pe burse. Per ansamblu insa, raportul dintre cerere si oferta este echilibrat: la 8.000-9.000 de marfuri sunt postate 3.000-4.000 de camioane. Iar daca este echilibru transportatorul are marja de negociere si "se simte mai linistit. Altfel, daca sunt mai putine marfuri, creste numarul de camioane si scade tariful."
Si numarul de utilizatori este mai mare cu 15% decat in 2011, pentru ca piata de transport e una dinamica, in care apar si dispar mereu firme, dar si pentru ca multi utilizatori au pierdut din contractele ferme pe care le aveau si au inceput sa aiba nevoie si de bursa. Sunt insa si clienti care dispar de pe bursa.
Din totalul celor circa 12.000 de utilizatori, 9% sunt straini, fata de 5% in 2010, cei mai multi din Ungaria si alte tari vecine. "Incercam sa ne extindem si in est, dar e dificil, mai ales pentru ca nu suntem in aceeasi uniune vamala si e nevoie si de multe spagi", explica Dan Cotenescu.
In ciuda acestor cresteri, in termeni financiari 2011 a fost mai slab decat se astepta managerul firmei, "dar poate si din cauza ca noi am gresit undeva sau nu am stiut cum sa actionam".
Interesant in ceea ce priveste anul trecut a fost faptul ca august, de obicei o luna destul de slaba, a fost foarte buna, chiar de varf la transportul intern. Asta deoarece sezonalitatea, din 2008 incoace, se respecta, dar nu la fel de strict ca inainte. La fel, daca de obicei ianuarie era o luna slaba, iar decembrie, una buna, in 2011 decembrie a fost mai prost chiar decat ianuarie. Si cand cererea este mai mare decat de obicei sunt mai putine camioane postate deoarece, gasind marfa, transportatorii nu mai dau anunturi.
2012 a inceput putin mai bine decat 2011 in ceea ce priveste volumul de marfuri si este si peste nivelul de la sfarsitul anului trecut.

Articole similare