Proiectul de Lege făcut public pe surse pe 16 agust, care stabilește amnistia fiscală pe diurnă din 2015 până la data de intrare în vigoare a legii, a reapărut, semnat de toți inițiatorii – deputații liberali Gheorghe Pecingină, Dan Vîlceanu, Bogdan Huțucă, George-Cristian Tuță și senatorul Alina Gorghiu – cu modificări și clarificări importante, răspunzând cumva întrebărilor ridicate în videoconferința Tranzit de pe 9 septembrie. Cea mai importantă clarificare se referă la plafonul maximal al diurnei/indemnizației de detașare transnațională, care este stabilit astfel: „plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detașare”. Asta s-ar traduce prin faptul că la un salariu lunar brut de 500 de euro s-ar putea acorda o indemnizație/diurnă de 71 de euro zilnic, dacă luna respectivă are 21 de zile lucrătoare.
Această plafonare vizează atât indemnizația de delegare, cât și pe cea de detașare/detașare transnațională, așa cum a susținut Camera Consultanților Fiscali, pentru a elimina discriminările dintre lucrătorii detașați și cei delegați, respectiv lucrătorii mobili, care, în proiectul anterior, nu aveau plafonată indemnizația specifică în același fel.
Regretabil este că alineatul 8 de la articolul 1 – cel care prevedea că amnistia fiscală nu va rezolva și problema companiilor de transport pentru care instanțele judecătorești au stabilit, prin hotărâri judecătorești rămase definitive şi executorii, că datorează sumele stabilite de ANAF prin deciziile de impunere fiscală la bugetul general consolidat. Dan Manolescu, președintele CCF, explica în cadrul videoconferinței Tranzit că decizia instanței este suverană, parlamentarii nefiind în poziția de a anula o decizie a instanței. „Odată decizia finală a instanţei fiind pronunţată, aceasta rămâne definitivă. Din punct de vedere moral nu e corect pentru cei care rămân cu deciziile finale, dar până la urmă nicio amnistie nu e morală şi nu face dreptate pentru toți. Poate se va găsi totuşi o modalitate legislativă prin care să beneficieze de amnistie şi cei care au pierdut definitiv în instanţă, Statul asumându-şi eroarea făcută şi renunțând la dreptul de a încasa decizia de impunere. Argumentul ar trebui pus în discuţie în cadrul comisiilor din Parlament”.
Avocatul Aurelian Opre a susținut însă că, într-o astfel de situaţie, creditorul (care în cazul nostru este Statul) poate să renunțe la creanța sa. „La baza creanței nu stă o decizie în instanță, ci un act administrativ, aceeași decizie de impunere eliberată de ANAF și în cazul celui care a mers în instanță, și a celui care nu a mers.”
