Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

DAF lansează LF Electric de 19 t…

… după ce a fost, așa cum declară reprezentații companiei, primul producător european de camioane care a comercializat un autotractor complet electric, CF de până la 37 t greutate totală, pentru distribuție la supermarket-uri și transport interurban, și după ce și-a extins gama de vehicule electrice cu șasiul CF 6×2 cu axă spate viratoare și greutate totală de până la 29 t, conceput mai ales pentru colectarea deșeurilor. De atunci aceste modele CF au parcurs câteva sute de mii de kilometri, astfel că, pe baza rezultatelor din exploatare, DAF și-a îmbunătățit experiența legată de tehnologia trenului electric de rulare. Iar noul LF Electric, conceput în colaborare cu Dana Inc. și care va intra în producție în mai, la Leyland Trucks (Marea Britanie) este o dovadă a acestei experiențe îmbunătățite, având o autonomie de până la 280 km, suficientă pentru distribuție urbană, și motor electric Dana cu putere nominală de 250 kW și maximă de 370 kW și cuplu nominal de 1.200 Nm și maxim de 3.700 Nm. Pachetul de baterii litiu-ion-fosfat (LFP) de ultimă generație, fără cobalt sau magneziu, deci sustenabil, oferă o energie de 282 kWh și are o densitate energetică mai mare pe litru și cea mai înaltă siguranță termică. Bateriile sunt garantate șase ani, demonstrând încrederea pe care DAF o are în performanța, fiabilitatea și durabilitatea lor.

O caracteristică specială a noului LF Electric este Sistemul Combinat de Încărcare, care permite ca vehiculul să fie încărcat prin rețeaua normală de electricitate, ceea ce este un avantaj atunci când se întoarce la bază la final de zi. Prin încărcarea lentă (400 V AC, 22 kW, în trei faze), pachetul de baterii poate ajunge de la 20% la 80% în 6,5 ore, iar o încărcare completă ia până la 12 ore. În plus, dacă este disponibil echipament dedicat, încărcarea rapidă a bateriilor (650 V DC, 150 kW) durează doar 60 de minte de la 20% la 80% sau două ore de la 0% la 100%.

Noul camion este disponibil cu priză de putere de 400 V, pentru echipamente auxiliare precum instalație de răcire sau macara electro-hidraulică, ceea ce elimină necesitatea de a avea un generator separat și permite distribuția cu emisii zero.

Inițial noul model este disponibil ca șasiu 4×2 de 19 t, cu ampatament de 5,3 sau 5,85 m și sarcină utilă de 11,7 t, suficientă pentru cele mai multe aplicații de distribuție urbană.

Articole similare

Ad