Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Dezbateri intense in Marea Britanie pe tema pauzei saptamanale normale

Dupa ce Franta, Belgia si Germania au interzis soferilor sa ia pauza saptamanala normala de 45 de ore in cabina, discutii pe marginea oportunitatii de a aplica o masura similara au aparut si in Marea Britanie. Numeroase firme de transport international de acolo sunt impotriva si aduc ca argument faptul ca pentru ele masura introdusa pe continent este un dezastru, deoarece le impune sa cazeze angajatii la hoteluri, in conditiile in care ele oricum cheltuie mii de lire pentru a asigura soferilor conditii foarte bune in care sa-si petreaca perioadele de odihna atunci cand sunt plecati de acasa mai mult timp.
 

In plus, numerosi avocati britanici specializati in transporturi cer Departamentului pentru Transport din cadru Guvernului Marii Britanii sa nu ia masuri dure impotriva soferilor care sunt gasiti dormind in cabina in week-end in aceasta tara, si explica faptul ca la momentul aparitiei regulamentului AETR cabinele de camion nu ofereau nici pe departe conditiile de acum. In plus, ei mai arata ca daca se introduce aceasta lege si in Marea Britanie soferii nu vor mai putea dormi in cabina, unde au toate conditiile, dar vor putea dormi intr-un cort langa camion. In plus, daca se permite luarea pauzei saptamanale scurte in cabina se atesta faptul ca aceasta ofera toate conditiile necesare odihnei. Deci de ce nu ar fi buna si pentru pauza saptamanala normala?
Pe de alta parte, sunt si firme nemultumite de faptul ca, in timp ce alte tari europene au instituit amenzi, DVSA (Driver and Vehicle Standards Agency, fosta VOSA) inchide ochii in fata numerosilor soferi profesionisti straini care parcheaza peste noapte sau in week-end in Marea Britanie. Si sunt de parere ca guvernul trebuie sa ia masuri, altfel transportatorii britanici vor fi afectati de competitia cu cei din state estice, care lucreaza de fapt in Marea Britanie, incalcand legile cabotajului. Nu numai ca firmele locale sunt impotriva acestui tip de concurenta care li se face, mai ales ca firmele straine nu platesc aceleasi salarii ca cele britanice, dar ele remarca si efectele asupra infrastructurii pe care le are intensificarea traficului in zona – drumurile din apropierea aeroportului Heathrow, de exemplu, fiind foarte aglomerate.
Adeptii introducerii acestei masuri sunt de acord cu faptul ca legislatia europeana in domeniu a fost interpretabila, dar asta numai pana de curand, cand Curtea Europeana de Justitie a aratat ca soferii de camion trebuie sa-si faca pauza saptamanala in afara cabinei. Si acum se asteapta ca aceasta institutie sa ceara aplicarea legii.
Deocamdata, din moment ce se pare ca Departamentul pentru Transport se consulta cu reprezentantii acestei industrii pe marginea oportunitatii de a introduce amenda de 300 de lire pentru soferii gasiti in cabina in pauza de 45 de ore, RHA (Road Haulage Association) ar putea sa-si vada implinite solicitarile.
Chiar si asa, sunt si persoane neincrezatoare ca noua reglementare va avea efectele scontate, deoarece chiar daca soferii nu vor sta in cabina nu inseamna neaparat ca vor sta intr-un loc mai bun si ca se vor odihni mai bine – adica exact obiectivele legii nu vor fi atinse.

Articole similare

Ad