Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DHL a trecut cu bine pana acum prin criza

Cifra de afaceri a Deutsche Post DHL Group la nivel global a crescut in al doilea trimestru din 2020 cu 3,1% fata de perioada similara din 2019 (pana la circa 16 miliarde de euro), in ciuda pandemiei, datorita portofoliului larg de servicii logistice (de la transport express la maritim si aerian pana la depozitare si solutii pentru comert electronic si servicii de posta si curierat, care au generat toate profit operational) si prezentei globale.

Rezultatele bune s-au datorat in special cresterii din e-commerce, dar si accentului pus pe serviciile profitabile si transformarea digitala (de exemplu, analiza datelor si automatizare), parte a Strategiei 2025. Profitul operational a crescut cu 18%, pana la 912 milioane de euro.

Veniturile diviziei de posta si curierat au crescut cu 7% fata de primul semestru din 2019, pana la aproape 3,9 miliarde de euro, iar profitul operational a crescut cu 49,2%, pana la 264 de milioane de euro, datorita masurilor de optimizare a costurilor.

Divizia Express si-a sporit cifra de afaceri cu 6,5%, pana la 4,5 miliarde de euro, iar profitul operational a crescut de la 521 la 565 de milioane de euro. La inceputul pandemiei performanta acestei divizii a fost afectata de scaderea semnificativa a volumelor, dar in timp ele si-au revenit, mai ales in Asia, si in cele din urma au atins nivelul din 2019, in special datorita disponibilitatii avioanelor si adaptarii eficiente la schimbarile aduse de pandemie, care i-au permis companiei sa le ofere clientilor livrari urgente, in ciuda blocajului zborurilor de pasageri, ce a dus la pierderea capacitatii de marfa in multe regiuni ale lumii. Dar cand situatia isi revine la normal, divizia Express poate din nou sa-si foloseasca mai eficient infrastructura globala unica.

Divizia Global Forwarding si-a crescut si ea cifra de afaceri cu 9,7%, pana la 4,2 miliarde de euro, in ciuda schimbarilor de proportii de pe pietele internationale. Iar profitul operational a crescut cu peste 50% fata de 2019, pana la 190 de milioane de euro. Insa problemele nu au lipsit, pandemia aducand o criza de capacitate de transport aerian. Pe de alta parte, si volumele de marfa au scazut, astfel ca profitul brut din transportul aerian a crescut mult, acesta fiind principalul motiv al performantei diviziei in al doilea trimestru al anului. DHL a ajustat utilizarea retelei si a mentinut propria sa capacitate aeriana, iar in timpul celui de-al doilea trimestru volumele sale au inceput incet sa creasca si de la final de martie s-a remarcat o dezvoltare buna datorita comertului electronic, atat in Germania, cat si la nivel international.

Divizia de Supply Chain a inregistrat insa o scadere a veniturilor, pana la circa 2,7 miliarde de euro, raportand totusi un profit operational de 35 de milioane de euro, fata de 87 in 2019. Afacerea de contract logistics este mai dependenta de activitatile individuale ale clientilor, din moment ce transportul si depozitarea se fac adesea specific pentru un client. Iar in functie de industriile in care activeaza partenerii sai compania a remarcat dezvoltari diferite: parti din retail si din life science & healthcare s-au dezvoltat si in timpul pandemiei, dar industria auto a slabit considerabil. In timp ce rezultatul anului precedent a fost influentat de efectele vanzarii afacerii din China, printre altele, efectele negative ale pandemiei asupra veniturilor s-au ridicat la 31 de milioane de euro in anul curent. Chiar si in aceste conditii dificile, DHL a incheiat noi contracte, in valoare totala de 302 milioane de euro, cu 47 de milioane de euro mai mare decat in 2019, cu clienti noi sau deja existenti.

In sfarsit, divizia eCommerce Solutions a avut o cifra de afaceri de 1,2 miliarde de euro, cu 16,8% mai mare decat in 2019.

Deutsche Post DHL Group se asteapta la un profit EBIT pe intregul an de 3,5-3,8 miliarde de euro, incluzand si cheltuielile pentru reorganizarea activitatilor cu scootere, de circa 400 de milioane de euro, si primele acordate angajatilor in al treilea trimestru, de circa 200 de milioane de euro.

Compania va investi anul acesta circa 2,9 miliarde de euro, din care aproximativ 300 de milioane de euro pentru programul de innoire a flotei Express Intercontinental.

Articole similare

Ad
Ad