Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DRIVION: marketing strategic dedicat industriei de transport și logistică

Industria de transport și logistică reprezintă un sector vital pentru economie, dar adesea ignorat inclusiv în peisajul comunicării. Începând din această toamnă, două profesioniste recunoscute, cu aproape 40 de ani de experiență cumulată în marketing, comunicare și proiecte B2B, Claudia Barbu și Roxana Hurducaș, au înfiinţat o agenție de comunicare şi marketing dedicată.

„După aproape două decenii în care am lucrat alături de companii din transport și logistică, a venit momentul următorului pas firesc: DRIVION. Împreună cu Roxana, construim o agenție care aduce claritate, curaj și know-how aplicat în marketingul acestei industrii, pentru clienți care cred în valoarea unei comunicări etice și de cursă lungă.” – Claudia Barbu, Co-fondator DRIVION

DRIVION este agenția de marketing strategic specializată în industria de transport și logistică, construită pe nevoile reale ale companiilor din teren.

Drept dovadă, numele reunește curajul și experiența aplicată (DRIving), etica și responsabilitatea pe termen lung (VIsion), strategia  și direcția clară (decisiON) de care orice business din acest domeniu are nevoie pentru a-și păstra relevanța peste ani. 

Împreună definesc ceea ce DRIVION promite: marketing de cursă lungă.

DRIVION răspunde exact acestor provocări, cu o echipă care înțelege mecanismele și provocările din industrie

Portofoliul agenției acoperă în întregime nevoile de marketing strategic ale companiilor din transport și logistică:

  • Identitate și strategie de brand;
  • Strategie de marketing și comunicare;
  • Campanii punctuale pentru lansări de produse sau servicii, rebranding, employer branding, comunicare internă sau de criză;
  • Identitate vizuală și Webdesign; 
  • Social Media & Content Marketing;
  • Participarea la târguri și evenimente, dar și organizarea lor;
  • Consultanță și training pentru echipe interne;
  • Marketing Leadership as a Service – setarea direcției strategice, organizarea funcției de marketing și coordonarea echipei.

Fie că au deja un departament intern de marketing, fie că își doresc să dezvolte unul, companiile vor găsi în DRIVION un partener implicat pentru soluții adaptate, scalabile și, evident, orientate către rezultate.

Cine sunt co-fondatoarele

Claudia Barbu este consultant în marketing și comunicare, cu peste 19 ani de experiență în transport și logistică. A fost implicată direct în repoziționări, rebrandinguri și lansări pentru companii de referință din industrie, inclusiv TSG – euroShell și Smart Diesel, parte a DKV Mobility.

Roxana Hurducaș este Brand Strategy Advisor, fost mai bine de 10 ani director de marketing al FAN Courier. Din 2020 activează ca strateg independent și consultant B2B, cu expertiză în branding, comunicare internă și PR. 

„Deși am virat către antreprenoriat în 2020, în ultimii 5 ani și jumătate nu am fost niciodată cu adevărat departe de industria de transport – locul unde am crescut profesional. Astăzi, alături de Claudia, mă bucur să fiu din nou parte de acest sector și să contribui la dezvoltarea marketingului într-o industrie cu foarte mare potențial și care merită să fie în lumina reflectoarelor. Aduc în DRIVION o perspectivă mai bogată, dobândită ca strateg în industrii extrem de variate.” – Roxana Hurducaș, Co-fondator DRIVION

Sectorul transporturilor este unul dintre cele mai importante și complexe din economie, dar comunică prea puțin sau deloc. Experiența co-fondatoarelor arată că lipsa de diferențiere, vizibilitate și coerență afectează credibilitatea brandurilor și oportunitățile de creștere.

DRIVION are ca scop să devină un partener strategic pentru companiile care vor să crească sustenabil, să comunice clar și să-și construiască o imagine solidă într-un sector aflat în plină transformare.

Articole similare

Ad