Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Dronele se pot asigura acum si in Romania

CertAsig a anuntat lansarea primei asigurari pentru drone din Romania. Prima drona a fost asigurata pentru daune potentiale de pana la 1.000.000 de euro si apartine unei companii din Sibiu. Aceasta este o asigurare de aviatie customizata specific pentru drone comerciale si este adresata atat operatorilor de drone, cat si producatorilor, acoperind o serie de riscuri specifice: daune materiale partiale sau totale suferite de drone (Casco), raspunderi fata de terti (pentru potentiale daune cauzate de drone altor persoane, proprietati etc), raspunderea producatorului (include raspunderea fata de terti a producatorului dronei) si raspunderea detinatorilor de depozite (hangare).
 

CertAsig are o experienta solida in asigurarile aviatice, avand peste 75 de companii-client din acest domeniu asigurate in Romania, Bulgaria si Turcia – operatori aviatici, cluburi aeronautice, avioane recreationale etc. Dronele, desi au in comun unele caracteristici aviatice, aduc insa si o serie de potentiale riscuri fara precedent.
“Utilizarea comerciala a dronelor (UAV – Unmanned Aerial Vehicles) este la inceput in Romania, iar cadrul legal pentru operarea lor este inca in dezvoltare. Reglementarile de zbor si procedurile operationale sunt in curs de elaborare de catre autoritati. Asigurarile UAV sunt foarte noi, chiar si international, asa ca suntem foarte mandri ca suntem primii care lanseaza acest produs in Romania. In crearea produsului nostru de asigurare pentru drone, am avut cooperarea Autoritatii Aeronautice Civile Romane, precum si suportul partenerilor nostri de reasigurare. In plus, CertAsig are in echipa experti de inalta calificare in asigurarile pentru diverse domenii de activitate; in acest caz, specialistul nostru in aviatie generala, Doru Obreja, a imbinat in mod fericit formatia si experienta sa aeronautica si cei aproape 20 de ani de activitate in asigurari aviatice. Rezultatul este acest produs de asigurare nou pentru Romania, care pune corect in balanta riscurile si costurile. Asigurarea ii permite companiei proprietare sa-si dezvolte afacerea in siguranta si respecta reglementarile oficiale din domeniu, dar ia in calcul si potentialele implicatii ale unor reglementari viitoare“, a spus James Grindley, CEO CertAsig.
Se estimeaza ca in Romania exista aproximativ 4000 de drone in prezent. Din acestea, aproximativ 60 de drone sunt inregistrate oficial, majoritatea fiind drone comerciale utilizate pentru filmare si fotografiere aeriana, pentru panoramare normala si sferica, fotogrametrie 3D, topografie, supravegherea culturilor pentru agricultura, verificarea campurilor de fotovoltaice prin termografie, operatuni search & rescue situatii de urgenta in etc. Toate dronele comerciale trebuie sa fie inregistrate oficial la Autoritatea Aeronautica Civila Romana.
Legislatia cu privire la drone este inca in curs de elaborare, dar ar putea impune ca toate dronele comerciale sa fie inmatriculate oficial, iar zborurile de drone vor fi reglementate strict.

Articole similare

Ad