Cererea pentru transportul de tip grupaj a crescut cu 40% anul acesta în contextul inflației accentuate, fiind o soluție de transport de mărfuri mai puțin costisitoare față de alte tipuri de transport. Potrivit unei analize DSV Road, unul dintre cei mai mari transportatori din România și Europa, companiile din țara noastră reduc costurile cu serviciile de transport și cu depozitarea stocurilor cu până la 80%.
Transportul în regim de grupaj reprezintă încărcarea unui singur camion cu mărfurile mai multor companii, cu destinatari diferiți. Companiile care nu au suficientă marfă pentru a închiria spațiul complet într-un camion preferă soluția de tip grupaj, prin care pot transporta de la un singur colet până la trei paleți de produse, adică între 10 kg și 2.500 kg. Astfel, camioanele de linie DSV preiau întreaga încărcătură, fiecare partidă de marfă fiind integrată în rețeaua paneuropeană de distribuție a companie, ce are mai mult de 300 de terminale și de birouri. Prin plecările zilnice din mai mult de 30 de țări, companiile client beneficiază atât de flexibilitate în alegerea datelor de preluare, de livrare și de timp fix de tranzit, cât și de predictibilitate și trasabilitate completă.
În acest mod, companiile își pot eficientiza operațiunile, fiind preferat de toate tipurile de firme, mici, medii și corporate, indiferent de dimensiunea business-ului, din toate domeniile – retail, ecommerce, IT&C, automotive, pharma și altele. Prin rețeaua de grupaj a companiei DSV Road sunt transportate numeroase tipuri de marfă, de la mărfuri generale, electronice și electrocasnice, componente auto, chimicale, mărfuri periculoase ADR, articole vestimentare, cât și alimente sau alte mărfuri perisabile.
De asemenea, cererea pentru transportul de tip grupaj a crescut în acest an și pentru că tot mai multe companii, în special cele de ecommerce, renunță la stocuri și, implicit, spații de depozitare, preferând vânzarea prin sistemul dropshipping.
În acest context, serviciile de transport în regim grupaj reprezintă aproape 60% din business-ul DSV Road în România, urmat de transportul intermodal.
Compania estimează pentru anul viitor creșteri pentru serviciile de grupaj de cel puțin 20%.
Pentru acest an, DSV Road preconizează că va avea o creștere de 40% a business-ului față de anul anterior, estimând o cifră de afaceri de 70 milioane de euro.
„Nivelul ridicat al inflației a generat creșterea costurilor în avalanșă pe piața locală și nu numai, ceea ce a determinat companiile din România să caute cele mai eficiente soluții pentru reducerea cheltuielilor în business. Astfel, interesul pentru transportul de tip grupaj a crescut exponențial în 2022, având în vedere multitudinea de avantaje oferite, printre care, optimizarea costurilor de transport, timpi de tranzit bine stabiliți, preluări zilnice, reducerea cheltuielilor cu spațiile de depozitare, stocuri mai mici sau chiar inexistente și diminuarea amprentei de CO2, o soluție tot mai căutată de companii.
Deși în continuare transportul de tip grupaj este folosit preponderent pentru importarea de mărfuri, în ultimii ani crește treptat cererea pentru acest tip de transport și pentru export, în special în industriile automotive și retail, dar și alte domenii, echilibrând astfel balanța economică. Astfel, ne așteptăm la o creștere accelerată a interesului pentru serviciul de grupaj în viitorul apropiat, în special din România spre alte țări, urmând să aibă loc o evoluție spectaculoasă a dezvoltării acestui tip de transport.
Cu rețeaua noastră paneuropeană extinsă și sistematizată, completată de personalul nostru calificat, clienții beneficiază, indiferent de volume, de o acoperire europeană puternică și de cunoștințe valoroase despre piața locală, de un serviciu rapid de grupaj fiabil și eficient.”,
a declarat Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.