Dupa scandalul emulatoarelor de AdBlue izbucnit in Germania in aceasta primavara, autoritatile elvetiene au trecut la un control extrem de riguros al camioanelor, in special estice, care intra in tara, descoperind circa 100 in neregula numai intr-o saptamana. Pentru eradicarea acestor practici, pe langa aplicarea unor amenzi usturatoare si a unei imobilizari de o saptamana, vehiculele descoperite cu astfel de modificari nu vor mai avea voie sa intre pe teritoriul Elvetiei.
Potrivit reprezentantilor Biroului Federal de Drumuri (Ofrou), utilizarea emulatoarelor de AdBlue este cunoscuta si combatuta inca din februarie. Verificarile din trafic au evidentiat ca cele mai multe cazuri de frauda sunt inregistrate de masini inmatriculate in tarile estice, ceea ce inseamna o concurenta neloiala pentru transportatorii autohtoni. Pentru a pune capat acestei inselatorii, Ofrou a amenajat la sud de Gothard un centru mare de control in trafic, si un al doilea, mai mic, a fost instalat la Misox. De asemenea, au fost alocate fondurile necesare si unor controale „din mers“ mai putin previzibile.
Cum utilizarea de emulatoare de AdBlue nu are doar repercusiuni financiare, ci si efecte asupra mediului, gazele de esapament generand emisii crescute de ozon, particule fine si oxid de azot, Andreas Burgener, reprezentantul asociatiei transportatorilor elvetieni Astag, a explicat ca trebuie facut tot ce e posibil astfel incat „cativa mesteri rau intentionati sa nu reuseasca sa anuleze eforturile constructorilor de a reduce emisiile nocive“.
Chiar daca printre cei descoperiti iliciti in ziua controalelor nu a fost niciun transportator elvetian, acestia au de suferit ca urmare a concurentei neloiale. „Sunt anumiti transportatori straini care isi batjocoresc omologii elvetieni care investesc in vehicule ce corespund normelor mult mai severe privind protectia mediului, pentru a oferi servicii de calitate“, sustin reprezentantii Astag, care spun ca astfel de inselatorii trebuie sa impuna nu numai plata unor amenzi, ci si retragerea vehiculelor respective din trafic.
Potrivit lui Stefan Simmen, responsabilul centrului de control din Ripshausen, care descopera 3-4 camioane falsificate pe saptamana, „proprietarii vehiculelor incriminate trebuie sa plateasca o amenda de 500 de franci, plus 400 de franci taxe, pe langa transmiterea cazului catre procuror si imobilizarea vehiculului pentru o saptamana. Recuperarea vehiculului, incredintat unui service, costa circa 2.500 de franci. De asemenea, informata despre frauda, Administratia Federala a Vamilor trebuie sa recupereze o diferenta de taxe de la transportator, de circa 6.000 de franci, in functie de caz.“