Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Est contra Vest la T-Festival

In cadrul T-Festival, UNTRR a gazduit sase conferinte si seminarii dedicate industriei transporturilor, iar dezbaterea cu tema „Provocari si solutii pentru a facilita transportul durabil in Europa“, organizata in colaborare cu IRU, a analizat concurenta loiala in transportul rutier, beneficiind de participarea reprezentantilor unor asociatii patronale din Danemarca, Franta, Olanda, Ungaria, Polonia, Romania si Turcia. In centrul acestei conferinte s-au aflat recentele masuri protectioniste luate de Franta, Belgia sau Germania, despre care s-au pronuntat atat asociatii din vestul Europei, cat si asociatii din est, inclusiv UNTRR, si s-a discutat si despre ce ar trebui sa insemne o competitie loiala in UE.
 

Spre deosebire de invitatii din vestul Europei, care au pledat, de cele mai multe ori sec, in favoarea recentelor reglementari nationale, au prezentat puncte de vedere pe care asociatiile lor le tot expun in ultimul timp si au invocat la nesfarsit conceptul de „dumping social“, esticii au avut abordari mai pasionale si pline de culoare, dar si de argumente, incercand sa explice ca nu se pune problema de „dumping social“, ca daca aceasta abordare ar fi, totusi, corecta, atunci la fel de bine s-ar putea vorbi de „dumping financiar“ din partea transportatorilor vestici, si ca statele occidentale incearca sa obtina toate beneficiile din extinderea UE, dar sa lase costurile si dezavantajele pe seama celor din est, dupa ce oricum le-au preluat toate marile centre de productie si le controleaza mare parte din economie.

Cadrul economic actual si conditiile de pe piata de transport din UE au fost creionate de Menno Menist, reprezentantul Panteia, care a luat ca referinta sase tari vest-europene si sase tari est-europene si a aratat ca acestea au transportat in total la international in 2013 circa 470.000 de milioane de tkm (Mtkm), din care esticii, aproximativ 270.000 Mtkm. Asta in conditiile in care cele doua categorii de transportatori au fost pentu prima data la egalitate in 2010, la circa 220.500 Mtkm fiecare, si de atunci esticii au crescut constant, iar vesticii au scazut pana in 2012 si s-au mentinut in 2013. Pe primul loc in acest clasament sunt polonezii, cu aproape 150.000 Mtkm in 2013, in crestere semnificativa de la un an la altul, urmati de cehi, la mare distanta, cu circa 40.000 Mtkm, destul de constanti in ultimii ani, de maghiari cu putin peste 20.000 Mtkm, constanti din 2006 incoace, si romani, care in 2008 erau la nivelul cehilor, cu peste 30.000 Mtkm, dar care au scazut semnificativ dupa criza, pentru ca in 2012 si 2013 sa creasca pana la 20.000 Mtkm.
Dintre cele sase tari vestice, cel mai bine sta Spania, cu peste 60.500 Mtkm in 2013 (ea a egalat Germania in 2009 si de atunci a fost mereu in frunte), urmata de Germania, cu mai putin de 50.000 Mtkm, si Olanda, cu circa 40.000 Mtkm.

Polonezii domina piata, dar nu neaparat din cauza costurilor mici
Din punct de vedere al costurilor totale de transport, daca luam Olanda ca referinta …

Articole similare