Asociația Constructorilor de Autovehicule Europeni (ACEA) susține abordarea generală anunțată și de Consiliului Europei cu privire la revizuirea obiectivelor de CO2 pentru vehiculele grele (HDV), în sensul instituirii de obligații și pentru ceilalți jucători din industrie, nu doar pentru producători.
„Țintele de CO2 foarte ambițioase pentru producătorii de camioane și autobuze nu pot fi atinse numai de către aceștia singuri”, a declarat Sigrid de Vries, director general ACEA. „Legislatorii trebuie să facă mai mult pentru a alinia îndeaproape obiectivele stabilite pentru producătorii de vehicule cu cele pentru celelalte părți interesate, de la furnizorii/operatorii de infrastructură la firmele de transport rutier, expeditorii și operatorii de transport public. Dacă lipsește infrastructura de încărcare cu energie electrică și/sau alimentare cu hidrogen, iar operatorii de transport nu pot folosi vehiculele la fel de flexibil ca modelele convenționale, cum ar trebui să fie convinși clienții să treacă la vehicule cu emisii zero? Ne dorim un sistem robust de monitorizare, care să asigure că toată lumea este pe aceeași direcție”.
La sfârşitul zilei, disponibilitatea vehiculelor cu emisii zero este doar o parte a puzzle-ului. Fie că este vorba despre camioane, autobuze sau autocare electrice, cu baterii, cu pilă de combustie sau cu propulsie pe hidrogen, producătorii investesc miliarde de euro în tehnologii care vor alimenta tranziția ecologică a Europei pentru transportul greu. Dar pe o piață B2B ar trebui să se pună accent mai puternic pe condiții economice favorabile.
În acest sens, legislatorii trebuie să abordeze, de asemenea, nevoile distincte de infrastructură ale segmentelor de vehicule foarte diferite.
De exemplu, autocarele vor necesita acces la încărcare și reumplere de mare capacitate în locații specifice, în timp ce camioanele pentru distanțe lungi au nevoie de acces fără restricții la încărcare/reumplere pe toate drumurile europene.
Amintim că pentru a obține o reducere de CO2 cu 45% până în 2030:
Sursa foto: ACEA
Potrivit ACAROM, membru asociat al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile – ACEA, în primele nouă luni ale anului 2023, producția totală de autoturisme în România a atins un volum de 375.860 de unități. Din acest total, 234.530 de autoturisme au fost fabricate în uzina DACIA, iar 141.330 de unități în uzina FORD OTOSAN. Aceasta a însemnat o scădere de -1.8% în comparație cu aceeași perioadă din 2022.
De asemenea, producția de autoturisme din țară a înregistrat, în septembrie 2023, un număr de 46.888 de unități, ceea ce a reprezentat o scădere de -9.1% față de aceeași lună din 2022.
Dintre aceste autoturisme, 28.934 de unități au fost fabricate în uzina DACIA de la Mioveni, în timp ce uzina FORD OTOSAN de la Craiova a produs 17.954 de unități.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit