Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA) anunta numirea lui Eric-Mark Huitema ca nou director general, incepand cu 1 octombrie. Acesta il va inlocui pe Erik Jonnaert, care renunta la functia de secretar general, dupa sase ani.
Olandezul Eric-Mark Huitema (55 de ani) se alatura ACEA dupa ce a condus la nivel global directia de transport inteligent din cadrul IBM. Anterior a lucrat in sectorul IT, inclusiv pentru start-up-ul Chello Benelux, la care este co-fondator, EDS International si Philips Electronics. „Deoarece viitorul industriei auto este conectat si digital, experienta noului director va fi extrem de relevanta pentru a putea traversa transformarile majore care vor urma”, a punctat presedintele ACEA si presedintele consiliului de administratie al grupului PSA, Carlos Tavares, adaugand : „in numele consiliului de administratie al ACEA, as dori sa ii multumesc lui Erik Jonnaert pentru angajamentul neobosit si intens catre asociatie si industrie din ultimii ani.”
Eric-Mark Huitema, care a studiat chimia tehnica la Universitatea Delft si administrarea afacerilor si vanzarilor la INSEAD, a declarat: „este un moment foarte interesant pentru a prelua conducerea ACEA. Astept cu nerabdare sa ajut industria sa faca fata noilor provocari, asigurandu-ma, in acelasi timp, ca asociatia isi va mentine pozitia de top pe scena mondiala.”
Potrivit ACEA, in primele cinci luni ale anului, piata UE a vehiculelor comerciale a crescut cu 6,5%, insumand 1,1 milioane de vehicule noi inmatriculate. Germania conduce, cu o majorare de 14,7%, urmata de Marea Britanie (+ 7,9%), Franta (+ 7,7%), Italia (+ 3,9%) si Spania (+ 3,3%).
Pe segmentul vehiculelor utilitare usoare (LCV), cresterea a fost de 5,9%, pana la 908.291 de vehicule vandute. Fiecare dintre pietele mari a avut o contributie pozitiva la performanta globala a regiunii, dar in special Germania (+ 14,7%), Anglia (+ 7,5%), Franta (6,9%), Italia (+ 6,0% ) si Spania (+ 3,8%).
Din ianuarie pana in mai 2019, in Uniunea Europeana au fost inmatriculate 143.694 camioane grele, de peste 16 tone, respectiv cu 8,6% mai mult decat in aceeasi perioada a lui 2018. Marea Britanie (+ 17,6%), Germania (+ 14,8%) si Franta (+ 14,5%) au inregistrat cresteri puternice, in timp ce Italia (-8,6%) si Spania (-1,9%) au raportat contractari ale cererii.
Pana in prezent, in 2019, piata UE a vehiculelor comerciale din gama medie si grea (MHCV), de peste 3,5 t, a crescut cu 9,6%, ajungand la un total de 176.548 de unitati. Germania (+ 15,9%), Anglia (+ 15,3%) si Franta (+ 13,9%) au fost principalele motoare ale acestei cresteri, in vreme ce Spania si Italia (-1,9%, respectiv -7,6%) au raportat scaderi.
In primele cinci luni ale anului, cererea de autobuze si autocare noi a inregistrat o crestere modesta (+ 4,2%), in principal datorita performantelor puternice din luna mai. Pietele din Europa Centrala (+ 26,5%) au contribuit in mod semnificativ la acest rezultat pozitiv, in vreme ce trei dintre cele mai mari cinci piete ale UE au inregistrat scaderi pana in prezent, in 2019.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit