Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Războiul din Ucraina și creșterea necontrolată a prețurilor la carburanți au dus la dispariția a aproape o mie de transportatori independenți din sectorul transportului rutier greu spaniol.

Astfel, potrivit studiului comparativ realizat de Federatia Nationala a Asociatiilor de Transport din Spania (Fenadismer) pe baza datelor cuprinse în Registrul Public al Societăților de Transport subordonat Ministerului Transporturilor, se poate observa că, în doar 12 luni, transportatorii independenți și-au redus prezența în segmentul transportului greu cu peste 2% (776 de independenți au părăsit sectorul), chiar dacă flota de transport greu din Spania a crescut cu peste 1.200 de camioane în ultimul an.

Cu toate acestea, lucrătorii independenți reprezintă în continuare peste jumatate din numărul total de întreprinderi de transport de mărfuri grele, mai exact 56,2%, față de 42,7% în cazul societăților comerciale și doar 0,8% în cazul cooperativelor. Totusi, din totalul flotei de transport de mărfuri grele, lucrătorii independenți deţin doar 18% din camioane, față de 79% în cazul societăţilor comerciale și 3% în cazul cooperativelor.

Pe de altă parte, este de remarcat vechimea îngrijorătoare a vehiculelor de transport rutier de marfă, care în ultimii ani au cunoscut o îmbătrânire accentuată. Potrivit Fenadismer, “Guvernul nu a oferit fonduri pentru reînnoirea flotelor, cu excepția celor aprobate la sfârșitul anului 2021 pentru achiziția de vehicule alimentate cu energie electrică sau cu hidrogen, care în practică nu au niciun fel de absorbtie, având în vedere că sunt tehnologii disponibile pentru o gamă de vehicule foarte limitată sau inexistentă”, subliniază Fenadismer.

Agenția Fiscală spaniola pe de alta parte a făcut publice informații despre ajutorul de 20 de cenți pe litrul de motorină pe care îl vor primi firmele de transport și lucrătorii independenți care facturează servicii de transport.

Institutia aflata în subordinea Ministerului de Finanțe anunță că pentru prima lună va exista o perioadă de ajustare între plata motorinei profesionale și primirea ajutorului, deoarece Agenția Fiscală nu a finalizat procedura de acordare a ajutorului de stat. Cu toate acestea, în lunile următoare, ajutorul va fi acordat direct la plata motorinei profesionale. Plata ajutorului de 20 de cenți/litru se notifică separat.

Societățile de transport și lucrătorii independenți care primesc acum si acest al doilea ajutor direct trebuie să depună o nouă declarație privind ajutorul primit, pentru a ține o evidenţă a cuantumului ajutorului de care beneficiază, acesta fiind limitat. Au existat societăți și lucrători independenți care au declarat că au depășit deja limita ajutorului, situatii in care Agenția Fiscală a făcut verificări și a infirmat după caz. În situația depășirii limitei de subvenție, societatea sau lucrătorul independent trebuie să depună o scrisoare la registratura biroului regional a Agenției fiscale prin care să solicite rectificarile necesare.