Ediția din 2024 a European Digital Summit, organizat de VTEX și Amazon Web Services, la care au participat manageri din industria de retail, a avut loc la o săptămână după Black Friday, astfel că modul cum a decurs evenimentul din acest an a constituit tema unuia dintre panelurile de discuții.
Răzvan Afenduli, managing partner Xpert Beauty, a atras atenția asupra faptului că în România BF a avut loc mai devreme, din cauza alegerilor, „deci și noi a trebuit să avem totul gata mai devreme decât de obicei“. Acesta remarcă faptul că pe piața produselor cosmetice a existat un plus de 20% față de 2023, cu o creștere mai mare a vânzărilor online decât în magazine fizice. 70% din ce vinde compania sunt produse pentru îngrijirea părului, fiind evidentă și la nivel mondial o tendință poate surprinzătoare, aceea de a apela la tratamente pentru păr, din cauza poluării mai mari.
Black Friday a adus creșteri de volume comparativ cu ediția din 2023 și pentru companiile din industria fashion, cu 15%, așa cum a declarat Rodica Bulăceanu, director comercial Humana People to People Romania, companie pentru care creșterea față de anul trecut a fost de 17%. Și, la fel ca în alte domenii, vânzările au crescut mai mult online. Aceasta consideră că rezultatele de Black Friday sunt cu atât mai interesante cu cât a fost un an dificil, mai ales în industria fashion, unde competiția din partea platformelor chinezești a fost puternică, inclusiv pentru magazinele fizice.
Pentru Altex, Black Friday a fost și în 2024 un eveniment reușit, care a generat la fel de mult entuziasm ca în anii trecuți, mai ales online, unde vânzările au crescut mai mult decât în magazine și chiar mai mult decât se estimase, așa cum a declarat Deputy CEO-ulRaul Filip, depășindu-le pentru prima dată pe cele din magazinele fizice „Asta și pentru că noi am fost prevăzători când am făcut previziuni.“
Una dintre preocupările companiei este aceea de a oferi aceeași experiență, aceleași sortimente și aceleași prețuri și în magazine, și online (pe aplicație sau pe site). Iar tehnologia a jucat un rol esențial în succesul campaniilor de Black Friday din 2024, deoarece integrarea soluțiilor a asigurat o experiență coerentă atât online, cât și offline.
easySales, platforma SaaS de management automatizat și de centralizare a activităților de eCommerce, a anunțat integrarea marketplace-ului Altex, oferind comercianților posibilitatea de a-și extinde și diversifica afacerile online către 12 milioane de noi vizitatori unici.
Orice magazin online este eligibil pentru a accesa serviciile marketplace-ului Altex, dacă au o afacere de peste 500.000 de euro și minimum 300 de produse în portofoliu. De asemenea, capacitatea de livrare ar trebuie să fie disponibilă de până la două zile lucrătoare.
Categoriile de produse disponibile în marketplace-ul Altex includ jucării, produse sportive, băuturi, home & deco, DIY & bricolaj, produse sanitare și articole pentru copii. Totodată, Altex este unicul marketplace din România care percepe o taxă unică per comandă, de 8% din valoarea acesteia.
„Motivația strategică a integrării marketplace-ului Altex în platforma noastră este de a oferi comercianților o gamă largă de canale de vânzare și de a-i ajuta să își extindă afacerile lor online. Integrarea cu Altex deschide noi categorii de produse pentru aceștia și le permite să își diversifice canalele de vânzare, prin accesul la unul dintre cele mai mari magazine online din România.”,
a declarat Ciprian Cazacu, cofondator easySales.
Potrivit studiilor efectuate de easySales, 61% dintre vânzările automatizate sunt realizate prin marketplace-uri, în timp ce 39% prin site-urile proprii ale comercianților.
Platforma SaaS este prezentă și în afara țării, în Bulgaria și Ungaria, iar anul acesta își propune să se extindă și pe alte piețe externe.
La finalul anului trecut, clienții easySales au listat peste 10 milioane de produse pe diferite platforme marketplace, care au generat mai mult de 3 milioane de facturi și 3 milioane de documente de livrare în mod automatizat, și au beneficiat de traduceri automate pentru 900.000 de documentații pentru produse. Mai mult, valoarea totală a comenzilor procesate prin easySales a fost de peste 400 de milioane de euro la finalul lunii decembrie 2022.
„În relația cu partenerii, în cadrul marketplace Altex, preluăm integral zona de livrare, cu o taxă unică de livrare pentru clienți. Ne concentrăm pe calitatea produselor, pe calitatea partenerilor, dorim să asigurăm o varietate cât mai largă de produse în categoriile complementare pe care le dezvoltăm, obiectul principal fiind acela de a deveni un marketplace important în regiune.”,
a menționat Monica Ciolănel, Director MarketPlace Altex România.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit