Guvernul britanic încă se luptă să gestioneze consecințele post-Brexit și a anunțat o nouă amânare a controalelor vamale la importurile de mărfuri din Uniunea Europeană. Decizie se pare că a fost luată pentru a contracara efectele inflației și a creșterii costurilor globale ale energiei, care afectează lanțurile de aprovizionare.
Ministrul britanic pentru oportunități de Brexit, Jacob Rees-Mogg, a motivat această decizie argumentând că „în acest moment ar fi greșit să impunem noi sarcini administrative și să riscăm întreruperi în porturi și în lanțuri de aprovizionare”. În plus, controalele ar genera costuri suplimentare pentru companiile britanice de până la 1 miliard de lire sterline anual, cheltuieli pe care, evident, agenţii economici nu le aveau atunci când Regatul Unit era în UE.
Ministrul a mai descris controalele drept „complexe și costisitoare” și că introducerea lor „nu este ceea ce trebuie să facă Marea Britanie”. Rees-Mogg a confirmat că verificările în curs de desfășurare vor rămâne în vigoare.
Controalele care urmau să înceapă la 1 iulie a.c., dar care au fost amânate sunt următoarele prevederi:
În esență, „mișcarea” guvernului britanic înseamnă că exportatorii UE vor putea continua să îşi trimită mărfurile în Marea Britanie fără restricții excesive sau „birocraţii suplimentare”. Transportatorii internaționali pot beneficia, într-un fel, de această situație, deoarece întârzierea controalelor va însemna că fluxul de mărfuri între Marea Britanie și Europa continentală nu va fi în continuare împiedicat.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit