Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cu ocazia evenimentului „Open Days“ organizat de HIAROM Invest pe 14 septembrie la sediul său din Dragomirești-Vale (Ilfov), directorul general al companiei, Cătălin Dragomir, a anunțat, printre alte noutăți, și faptul că de o lună portofoliul de produse a fost completat cu semiremorcile de mare volum de la GT Trailers, pentru care firma românească este acum importator direct.

La eveniment a fost expus un ansamblu format dintr-un camion Volvo și o remorcă tandem cu prelată, care se bucură de succes în Scandinavia, Germania, Austria sau Elveția, și de la care se așteaptă să fie tot mai des văzut pe șosele, chiar și în România, unde există deja cereri și s-au și livrat câteva unități – deși nu prin HIAROM. Avantajele aduse de această configurație sunt faptul că transportă cu 20% mai multă marfă decât o semiremorcă standard (cu cinci europaleți în plus, adică un volum suplimentar cu 22 m3 mai mare), că este flexibil și ușor de manipulat pe șosele înguste, deoarece la nevoie remorca se poate separa de camion, și că oblonul din fața remorcii poate fi coborât și se face punte astfel încât liza să treacă dintr-o parte în alta a ansamblului, ca și cum ar fi o singură semiremorcă. Iar datorită faptului că firma poloneză de familie GT Trailers are o producție mare, de 1.200-1.800 de unități/an, în funcție de complexitatea modelelor, calitatea de top vine la un preț avantajos.

Prezentă la evenimentul HIAROM, Agata Duliniec, CEO-ul companiei și fiica fondatorului acesteia, a explicat că GT Trailers are două fabrici și 175 de angajați și că modelul său de bază este cel expus cu această ocazie, care are cadru din oțel galvanizat și podea din lemn, dar că în afară de el mai este disponibil unul având cadru și podea din aluminiu, care cântărește cu până la 1,5 t mai puțin. Principalele piețe sunt – după cea din Polonia – Germania, Cehia, Elveția, Olanda și Croația, „iar acum vrem să intrăm în România prin parteneriatul cu HIAROM, cu care avem în comun modul de a gândi. Și cred că va fi un model interesant mai ales pentru centrele logistice și pentru producătorii care își fac singuri transportul.“