Etapa a zecea a raliului Dakar s-a desfășurat de la Neom la Al Ula, pe un traseu total de 583 km, din care 342 km de cursă specială. Victoria i-a revenit, ca și în etapa a noua, pilotului IVECO Martin Macik, urmat la 1’40” de Dmitry Sotnikov (Kamaz) și la 3’16” de Airat Mardeev (Kamaz). Ocupantul celui de-al doilea loc în clasamentul general, Anton Shibalov (Kamaz), a fost abia al șaselea în etapa a zecea, dar la distanță mică de lider, 3’59”, astfel că în fruntea clasamentului general nu s-a produs nicio schimbare. Sotnikov este în continuare primul, la 47’22” de Shibalov, la 1H14’41” de Mardeev, la 1H35’35” de Ales Loprais (Praga) și la 1H47’29” de Macik.
Traseul etapei anterioare a presupus porțiuni cu pietre, făcând aproape imposibil mersul pe alocuri și ducând chiar, din partea unor piloți, la declarații precum: „organizatorii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege o astfel de rută“. Nu au lipsit însă nici concurenții care au regretat faptul că nu sunt mai multe etape de acest fel la Dakar, și unul dintre ei este Andrey Karginov (Kamaz). Pe de altă parte, etapa a zecea, în care caravana a ajuns de la o altitudine de 2.550 m deasupra nivelului mării la un platou, a fost presărată cu numeroase dealuri și porțiuni cu nisip, deci o zi mult mai liniștită decât cea de dinainte, care a reamintit faptul că Dakar nu este numai despre rezistență și goană după rezultate, ci și despre plăcerea de a ajunge la finiș, indiferent cât ești de epuizat.
Tactica piloților Kamaz a fost de a conduce prudent, pentru a-și păstra primele trei locuri în clasamentul general. Aceștia au pornit la diferență de numai două minute unii de alții, ceea ce le-a permis ca de-a lungul a 342 km să aibă vizibilitate perfectă unul asupra altuia. Pe de altă parte, din cauza norilor de praf și nisip, stârniți de vânt, depășirile erau foarte dificile, și de aceea ordinea la final a fost aproape aceea de la start.
Pe 14 ianuarie se desfășoară etapa a 11-a, între Al Ula și Yanbu, pe un traseul total de 557 km, din care 511 km de cursă specială (cea mai lungă specială de la Dakar 2021).
Etapa a noua a raliului Dakar a avut plecarea la Neom și întoarcere la Neom, traseul fiind deci o buclă de 579 km, din care 465 km de cursă specială. Victoria i-a revenit lui Martin Macik (IVECO), aceste întrerupând șirul victoriilor Kamaz și fiind urmat la 2’27” de Airat Mardeev (Kamaz) și la 2’37” de Dmitry Sotnikov (Kamaz). Ocupantul locului al doilea în clasamentul general, Anton Shibalov (Kamaz), a fost al cincilea, la 4’12” de lider, astfel că în partea superioară a clasamentului general nu au apărut modificări. Sotnikov continuă să fie lider, la 45’03” de Shibalov și la 1H13’05” de Mardeev, iar Macik este pe locul al cincilea, la 1H49’09” de lider.
Etapa a noua a fost una dintre cele mai dificile din acest an, atât din cauza provocărilor la adresa navigatorilor, cât și din cauza pietrelor ce puteau înțepa anvelopele – ambele puteau duce la pierderi de zeci de minute.
Traseul a început cu o porțiune scurtă și periculoasă de-a lungul Mării Roșii, care le-a scos în față concurenților o panoramă extrem de frumoasă, amintind de vremurile când Dakar se desfășura în Africa și se încheia lângă lacul La Rose din capitala Senegalului. După 11 km a început o porțiune foarte dificilă, cu 61% pietriș, 30% nisip și 9% stânci și asfalt, în care, mai ales din cauza nisipului foarte fin, care împiedica vizibilitatea, manevrele de depășire erau periculoase. Pe urmă drumul a urcat de la 600 la 1.200 m deasupra nivelului mării și a continuat 236 km în munți, ceea ce a scăzut viteza la valori minime. Motoarele camioanelor au funcționat la limită, dar rezerva de putere le-a permis să avanseze în siguranță, însă cu atenție la drumurile înguste, pline de pietre, unde era important să eviți opririle, deci să estimezi dacă ai în față mașini blocate. După asta vehiculele au ajuns într-o vale cu nisip, cu numeroase urme ale mașinilor din față, și s-au reîntors în munți și apoi pe țărmul Mării Roșii.
Pe 13 ianuarie se desfășoară etapa a zecea, de la Neom la Al Ula, de 583 km, din care 342 km de cursă specială.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit