Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Michelin a lansat X Incity EV Z, prima sa gamă de anvelope pentru autobuze electrice, care poate fi utilizată și pe vehicule tradiționale urbane și suburbane. În prezent, în Europa sunt utilizate aproximativ 5.000 de autobuze electrice, însă în numai cinci ani vor fi de zece ori mai multe. Cu această nouă gamă de anvelope, Michelin susține tranziția către soluții de mobilitate electrică, mai curată, mai eficientă și mai independentă.

Pentru a face față greutății mai mari a autobuzelor electrice, din cauza bateriilor, anvelopele Michelin X Incity EV Z au o capacitate de încărcare crescută de până la 8 tone.

Cu scopul îmbunătățirii continue a siguranței, s-a acordat o atenție deosebită nivelului de protecție a flancurilor anvelopelor deoarece acestea sunt în mod regulat în contact cu marginile trotuarului. Un indicator de uzură pe flanc indică momentul în care anvelopele trebuie rotite.

Datorită tehnologiei Michelin Regenion, gama Michelin X Incity EV Z este construită cu un design progresiv al benzii de rulare care oferă aderență longitudinală și laterală.

Longevitatea cu 10% mai mare a anvelopelor Michelin X Incity EV Z, combinată cu o rezistență la rulare mai bună cu 13% și cu o capacitate de încărcare crescută fac din aceste anvelope o combinație excelentă pentru reducerea costurilor de exploatare ale flotei.

Michelin a lansat o dimensiune standard pentru a facilita gestionarea flotei: 275/70 R 22.5 152/149J.

Concepută pentru a fi recanelată și reșapată, această gamă poartă marcajul 3PMFS, ceea ce atestă nivelul ridicat de aderență pe drumurile acoperite de zăpadă.

Toate caracteristicile de performanță ale anvelopei Michelin X Incity EV Z reflectă beneficiile combinate ale celor cinci tehnologii principale inovatoare brevetate: InfiniCoil, PowerCoil, DuraCoil, Forcion și Regenion.

Hankook Tire a lansat o nouă linie de anvelope pentru vehicule comerciale, sub marca Laufenn (brand-ul secundar al companiei). Este vorba de 9 modele diferite, care acoperă principalele variante de dimensiuni ale anvelopelor pentru camioanele de distribuţie şi regionale, autobuze și vehicule de construcții.

Anvelopele pentru camioane și autobuze Laufenn reprezintă o soluţie viabilă pentru partenerii cu flote mai mici, dar și pentru cei care sunt atenţi la buget, însă doresc totuşi un produs de calitate.

„Noile anvelope radiale Laufenn vor oferi pieței calitatea binecunoscută a produse Hankook şi ne vor consolida poziția de furnizor de soluții pentru anvelope”, a declarat Chang-Yool Han, director general Hankook Tire UK.

Noua familie de pneuri Laufenn beneficiază de o bandă de rulare suficient de groasă, ce permite  recanelarea și reșaparea şi asigură performanţe optime la rulare tip îndelungat. Foarte important, 80% din anvelope vor purta simbolul fulg de zăpadă de munte cu trei vârfuri (3PMSF).

Gama iniţială va include 5 modele de anvelope pentru transport regional de marfă (LF21, LF22 şi LZ22 pentru autocamioane, iar LF90 şi LF91 pentru semiremorci), 3 pentru vehicule de construcții (LR01 şi LR02, în combinaţie cu LR53 pentru puntea de direcţie) și un model pentru autobuze (LF60).

Noua linie de anvelope pentru camioane și autobuze Laufenn va fi disponibilă inițial din octombrie 2020 în Marea Britanie, urmând să fie introdusă apoi şi pe alte pieţe.