Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cargus a investit constant în dezvoltarea serviciului click & collect sub marca Cargus SHIP & GO, crescând succesiv numărul de locații, fie prin deschiderea de puncte proprii, fie prin parteneriate cu afaceri locale. Investiția în rețeaua de puncte de proximitate este un răspuns la nevoile consumatorilor, care se așteaptă la livrări nu doar la adresă, ci și în locuri din apropiere, de unde își pot ridica în mod convenabil coletele, în orice moment al zilei – deci la dinamism și flexibilitate.

Rețeaua Cargus SHIP & GO a atins, luna aceasta, 3.000 de puncte, majoritatea fiind centre de tip PUDO (pick-up and drop-off), acoperind astfel peste 750 de localități din România, atât orașe mari, cât și localități din zona rurală. Acestea includ și cele peste 150 de puncte din București, de tip locker, soluție lansată de compania de curierat în luna septembrie. Lockerele Cargus sunt prezente în zone ușor accesibile – rețele de retail, benzinării, dar și în zone rezidențiale.

Extinderea rapidă a rețelei SHIP & GO la nivel național se datorează și parteneriatului strategic pe care Cargus îl are cu PayPoint, companie specializată în soluții de plată. Consumatorii pot să își ridice coletele din peste 2.200 de puncte PayPoint din întreaga țară.

“O experiență completă de curierat înseamnă și investiții constante în diversificarea opțiunilor de livrare. În ultimii doi ani, am depus eforturi consistente în a dezvolta rețeaua de puncte SHIP & GO, astfel încât tot mai mulți consumatori să beneficieze de control, flexibilitate și libertate atunci când aleg unde să le fie livrat coletul. Este una din direcțiile noastre strategice, alături de investițiile în logistică și dezvoltarea unui ecosistem care integrează o multitudine de soluții centrate pe consumator, de la plată la retur”, a declarat Anda Bucșan, Chief Customer Officer Cargus.

Județele cu cele mai multe puncte de livrare de proximitate tip PUDO sunt: București cu 300 de centre, Cluj, Timiș, Iași, Brașov, Constanța, fiecare cu aproximativ 150 de centre.

Volumul potențial de colete livrate în rețeaua SHIP & GO este de 75.000 de colete/zi. În plus, rețeaua de livrare de proximitate dispune de o mai mare flexibilitate a programului, care face ca majoritatea coletelor livrate în punctele PUDO să fie recepționate de destinatarii finali în maxim 36 de ore de la momentul în care ajung in punctele SHIP & GO.

Livrarea în punctele de tip PUDO este și mult mai rapidă. Destinatarii beneficiază de livrare în următoarea zi lucrătoare din momentul în care curierul Cargus a preluat coletul de la expeditor. Apoi, aceștia au la dispoziție până la 5 zile lucrătoare pentru a-și ridica coletele, dacă aleg de la început un punct SHIP & GO ca destinație de livrare. Mai mult, rețeaua de puncte tip PUDO SHIP & GO oferă cumpărătorilor o paletă completă de modalități de plată: cu cardul în locație, online prin Pay by Link și aplicația mobilă, dar și numerar – opțiunile de plată diferă în funcție de profilul locației.

„Suntem parte din ecosistemul e-Commerce și un partener recunoscut pentru calitatea serviciilor sale. Așa că, investim în simplificarea procesului de shopping online, oferind comercianților o multitudine de instrumente care pot fi folosite ca argument pentru atragere de noi clienți și de fidelizare  a celor existenți – de la rețeaua națională de proximitate și până la soluțiile de plată”, adaugă Anda Bucșan.

Rețeaua SHIP & GO joacă un rol important în livrările la domiciliu și ca parte a redirecționării dinamice, pentru că oferă  flexibilitate și rapiditate în expedierea și ridicarea coletelor. Livrările pot fi gestionate dinamic și redirecționate către un punct SHIP & GO preferat prin aplicația Cargus Mobile – din contul individual Cargus, prin landing page-ul de pe site sau direct prin intermediul curierului.