Unul dintre principalii jucători din distribuția de bunuri de larg consum din România și din regiune, cu o experiență de peste 30 de ani în industrie, AQUILA (simbol bursier AQ) anunță o investiție de peste 5 milioane de euro într-o soluție avansată de automatizare a operațiunilor logistice, implementată la depozitul din Dragomirești, județul Ilfov.
Proiectul stabilește un nou reper de performanță operațională pentru livrarea produselor din segmentul convenience – produse de consum rapid, destinate cumpărăturilor frecvente și livrărilor cu volum ridicat.
Prin această investiție, AQUILA face un pas important către operațiuni logistice mai rapide, mai eficiente și mai precise. Automatizarea contribuie la utilizarea optimă a resurselor, la reducerea muncii manuale și la o mai bună organizare a spațiului de depozitare, generând avantaje competitive pe termen mediu și lung. Acuratețea proceselor de picking și livrare a crescut semnificativ, de la 92% la 99%, în timp ce trasabilitatea produselor este asigurată pe întregul flux logistic.
Un element esențial al soluției îl reprezintă integrarea sistemelor de viziune bazate pe Inteligență Artificială. Acestea permit identificarea produselor direct din imagini, fără a mai fi necesare etichete sau scanări manuale, pe baza formei, culorii și altor caracteristici vizuale. Sistemul funcționează eficient chiar și atunci când orientarea produselor sau ambalajele prezintă variații minore. Soluția a fost livrată ca un sistem unitar, scalabil și orientat spre performanță pe termen lung.
Această investiție face parte dintr-un program amplu de dezvoltare asumat de AQUILA, care vizează consolidarea rezilienței operaționale și construirea sustenabilă a companiei. De la listarea la Bursa de Valori București, AQUILA a investit peste 30 de milioane de euro în reînnoirea flotei, automatizarea proceselor logistice, implementarea de soluții IT pentru optimizarea transportului și integrarea surselor alternative de energie.
Pe segmentul logistic, AQUILA oferă servicii eficiente și personalizate, incluzând depozitare, reambalare și transport intern pentru produse alimentare și nealimentare, pe mai multe categorii de temperatură: ambient, refrigerat și congelat. Rețeaua logistică a companiei cuprinde patru centre logistice, 16 centre de distribuție (inclusiv unul în Republica Moldova și unul în Ungaria) și șapte puncte de cross-docking (două în Republica Moldova și unul în Ungaria). Capacitatea totală de depozitare depășește 145.000 de paleți, dintre care aproximativ 80% sunt în mediu ambiant, 6% în mediu refrigerat și 14% în mediu congelat.
Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, AQUILA: „Investițiile noastre sunt pași concreți către un viitor mai eficient și mai sustenabil. Într-un context în care extinderea portofoliului și creșterea volumelor au amplificat complexitatea operațiunilor logistice, investiția în automatizare și Inteligență Artificială este o decizie strategică pentru AQUILA. Am ales tehnologii care ne oferă control, viteză și acuratețe în livrări, permițându-ne să scalăm volumele fără creșteri proporționale de resurse, indiferent de dinamica pieței. Implementarea soluției de automatizare a optimizat semnificativ activitatea operațională din depozit, și a generat beneficii directe, asupra calității serviciilor oferite clienților și asupra eficienței interne. Această automatizare ne oferă flexibilitatea de a ne adapta pe cerințele diverse ale clienților și furnizorilor noștri. Capacitatea de a gestiona operațiuni complexe și adaptate pentru fiecare client face parte din strategia noastră de a oferi servicii integrate.”
Unul dintre cei mai activi dezvoltatori de spatii industriale si logistice din Romania, ELI Parks a anunțat închirierea a 8.900 mp de spațiu în cadrul ELI Park Bacău către Aquila, lider național în servicii de distribuție și logistică pentru sectorul FMCG.
Acest parteneriat marchează o nouă etapă în dezvoltarea parcului ELI Park Bacău, consolidându-i poziția de hub logistic cheie în regiunea Moldovei. Noul amplasament va sprijini extinderea operațiunilor Aquila, oferind companiei infrastructura necesară pentru a deservi în mod eficient rețeaua sa extinsă de clienți la nivel național.
„Ne onorează încrederea pe care Aquila o acordă ELI Parks prin alegerea ELI Park Bacău ca nou centru logistic. Această colaborare confirmă atractivitatea proiectului nostru pentru companiile care își doresc spații moderne, sustenabile și adaptate cerințelor operaționale actuale.”, au declarat reprezentanții ELI Parks.
Cu spații de clasă A, specificații tehnice moderne și eficiență energetică ridicată, ELI Park Bacău este proiectat pentru performanță și flexibilitate, oferind acces facil la principalele rute de transport naționale și internaționale.
Prin această colaborare, ELI Parks își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea companiilor românești și internaționale prin crearea de proiecte logistice moderne, flexibile și durabile.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit