Protestul transportatorilor membri ai Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT), care a avut loc pe 20 martie in piata Victoriei din Bucuresti, a fost incununat de succes, motiv pentru care s-a si incheiat mai devreme decat era planificat. Obiectivele carausilor au fost clare. Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a fost in asentimentul protestatarilor, acceptand modificarea in regim de urgenta a legii taximetriei, in sensul eliminarii sintagmei „in mod repetat“, astfel incat Politia Romana sa ii poata sanctiona prompt pe cei prinsi ca efectueaza transport ilegal de persoane. De altfel, conducerea Politiei si-a manifestat de nenumarate ori disponibilitatea in acest sens, astfel ca odata cu modificarea efectiva a actului normativ asteptam un adevarat asalt asupra „piratilor“ din transporturi.

Prelungirea programului interjudetean pe o perioada de patru ani e un alt deziderat mai vechi al operatorilor. Si aici ministrul Cuc a promis ca va da ordonanta de urgenta in acest sens. La data inchiderii editiei, sedinta de Guvern in care urma sa se rezolve problema prelungirii programului interjudetean nu avusese inca loc. Chiar din ziua protestului insa, carausii au primit o dovada de buna-credinta din partea MT, pe site-ul Autoritatii Rutiere Romane (ARR) fiind anuntata suspendarea executarii ordinului nr. 1824/2018. Acest lucru era un pas normal in contextul deciziei Curtii de Apel Oradea de suspendare a ordinului pana la pronuntarea instantei de fond, dar a picat foarte bine in contextul negocierilor dintre conducerea FORT si MT. Nu in ultimul rand, tot in puterea ministerului sta si trecerea sub tutela ARR a serviciului rent-a-car.
Chiar daca MT s-a aratat de acord cu prelungirea programului de transport interjudetean pentru patru ani, carausii trebuie sa ramana cu un ochi spre Bruxelles, unde Parlamentul European dezbate modificarea regulamentului 1073, in sensul liberalizarii pietelor nationale de transport calatori. In functie de cum se va finaliza actul normativ si de termenele care se vor da pentru transpunerea noilor prevederi in legislatiile nationale, apele s-ar putea deranja mai repede de 2023. Chiar si asa, ragazul dat de prelungirea la interjudetean este binevenit, mai ales ca o atribuire pe ordinul 1824 nu ar fi creat decat haos. Un lucru este clar: sub lupa UE, vechimea pe traseu este un criteriu care nu mai poate sta in picioare la nicio licitatie. Se pot gasi insa si alte criterii care sa asigure o departajare corecta intre transportatori.

Reprezentantii firmei Ivan Sped SRL ne-au semnalat faptul ca alte persoane se folosesc de identitatea firmei pentru a lua comenzi de transport in numele lor si dispar apoi cu marfa.
“Folosim platforma Teleroute pentru a contacta clientii nostri si a vedea marfurile de transportat. Se pare ca cineva si-a facut o adresa de email foarte asemanatoare cu cea a firmei noastre si, dandu-se drept noi, contacteaza clientii pe Teleroute si ia comenzi de transport in numele nostru pentru a disparea dupa aceea cu marfa. Intamplarea a facut ca una din comenzile de transport sa ajunga la mine pentru ca acel client a scris la mana adresa de email. Se misca in zona Benelux, iar numerele de inmatriculare pe care le trimit sunt B-850-MAE pt camion si IF-76-GMT pentru remorca. Cred ca aceste numere sunt furate, mai ales ca daca le verifici pe site-ul ARR, amandoua au licenta”, a scris Loredana Tenea, coproprietar al firmei Ivan Sped SRL, impreuna cu sotul sau.

“Ne-am suspendat contul de Teleroute, dar nu stim daca au reusit sa incarce ceva sau daca nu vor incerca si cu alte firme. Nu stiu de ce ne-au ales pe noi. Am fost sa depunem plangere la Diicot, dar au spus ca nu este de competenta lor. Ne-au trimis la procuratura, insa procuratura este in greva. Nu stim ce sa facem mai departe, asteptam sa fim sunati de oamenii carora le-a disparut marfa”, ne-a mai scris doamna Tenea.
Ii rugam pe cei care detin copii conforme cu numerele de inmatriculare mentionate sa ne contacteze pentru a-i pune in legatura cu reprezentantii firmei care ne-au semnalat tentativa de frauda.