Deși au fost multe păreri pro și contra liberalizării transportului interjudețean, deschiderea pieței s-a produs fără incidente și după calendarul stabilit. Platforma dezvoltată de către Autoritatea Rutieră Română a fost gata la timp, funcționează fără probleme, cererile de eliberare licențe se soluționează rapid, iar în perioada următoare se pregătește implementarea sistemului de monitorizare a vehiculelor licențiate prin GPS. Despre cum a decurs procesul de liberalizare și despre cum arată transportul interjudețean după 1 iulie am discutat cu Lucian Lambru, director general adjunct al ARR.

După adoptarea OUG nr. 141/2024 privind modificarea legii transporturilor (OG 27/2011), prin care se stabilește liberalizarea serviciilor regulate interjudețene de la 1 iulie 2025, Ministerul Transporturilor a publicat la finele anului trecut și normele metodologice de aplicare. Astfel, înregistrarea solicitărilor de efectuare a curselor interjudețene, dar și verificarea îndeplinirii condițiilor legale, monitorizarea și statistica acestor servicii, urmează să se facă printr-o platformă informatică denumită „rețea de mobilitate rutieră națională”. Aceasta va fi gestionată de ARR și va include toate informațiile privind solicitările formulate de transportatori, trasee, curse, frecvențe, grafice de circulație, autobuze, notificări de renunțare, precum și măsuri administrative de sancționare ale operatorilor. Deși totul pare clar, mai sunt încă lucruri de rezolvat, despre care nu se menționează în Norme, cum ar fi transportul pe bază de cupoane, accesul în autogări sau în stații publice etc.

Despre toate aceste chestiuni, dar și despre polemicile create în jurul liberalizării și în care au fost implicate diferite grupuri de interese am discutat cu Vasile Toma, specialist în transporturi, fost senator și deputat în Parlamentul României.