Federația Operatorilor Români de Transport – FORT – își continuă demersurile instituționale în sprijinul operatorilor de transport, abordând în paralel problemele legate de costurile de operare, de concurența neloială și de creșterea tarifelor RCA. În ultima perioadă, conducerea FORT a participat la două întâlniri de lucru importante, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și la sediul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), unde s-au discutat subiectele prioritare pentru transportatorii români.

La întâlnirea de la Ministerul Transporturilor, reprezentanții FORT au pus pe masă mai multe probleme stringente pentru industrie. Una dintre principalele solicitări a fost prelungirea schemei de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil, măsură considerată vitală pentru menținerea competitivității operatorilor români într-un context european tot mai dificil. O altă problemă majoră a vizat platformele online de vânzare a biletelor pentru transportul rutier interjudețean de persoane, pentru care FORT cere ISCTR să demareze acțiuni de control și conformare la legislația în vigoare.

De asemenea, organizația a ridicat problema obligativității caselor de marcat fiscale în autobuze și a eliberării de bonuri fiscale pentru fiecare călător, conform OUG nr. 28/1999, subiect pentru care s-au cerut controale riguroase. Totodată, s-a discutat despre necesitatea unor proceduri clare de control în aplicarea prevederilor HG nr. 1317/2023 (modificată prin HG nr. 642/2025), referitoare la transportul rutier județean și interjudețean de persoane, pentru a evita interpretările diferite și abuzurile.

Un punct important pe agendă a fost și monitorizarea cupoanelor pentru tichetele de călătorie ale pensionarilor, care ar urma să fie verificată prin aplicația „Rețea de mobilitate rutieră”, astfel încât fiecare tichet să fie corelat cu un bon fiscal ce confirmă încasarea contravalorii reducerii de 50%.

Tot în această perioadă, conducerea FORT a avut o întâlnire separată la sediul ASF cu președintele instituției, Alexandru Petrescu, și cu vicepreședintele Sorin Mititelu. Principala temă dezbătută a fost problematica RCA, având în vedere că perioada de plafonare a tarifelor a ajuns la final și numeroși operatori de transport au semnalat creșteri îngrijorătoare ale polițelor. FORT a subliniat că aceste scumpiri pot avea un impact major asupra tarifelor practicate de operatorii de transport, atât în sectorul de marfă, cât și în cel de pasageri, ceea ce riscă să afecteze competitivitatea pieței.

În cadrul întâlnirii cu ASF au fost identificate două soluții imediate menite să atenueze presiunea asupra transportatorilor. Prima soluție este posibilitatea solicitării unui tarif RCA prin intermediul BAAR, pe baza unei formule transparente care combină tariful de referință publicat oficial și media celor mai mici trei oferte nete existente pe piață. A doua soluție vizează eliminarea codului CAEN dintre criteriile folosite la stabilirea gradului de risc, acesta urmând să fie înlocuit cu numărul de kilometri efectuați anual. Conducerea ASF și-a asumat ca termen pentru aplicarea acestei modificări sfârșitul lunii octombrie 2025.

FORT cere în continuare tuturor autorităților – Guvern, Parlament și ASF – să acționeze cu maximă celeritate pentru transparentizarea calculului tarifelor RCA, adoptarea rapidă a legislației aflate în dezbatere și identificarea de soluții care să ducă la scăderea efectivă a primelor de asigurare. Federația consideră că doar prin corectitudine, transparență și concurență loială se poate asigura un cadru sustenabil pentru transportatorii români, care au deja de suportat o presiune crescută a costurilor din toate direcțiile.

FORT a subliniat că deschiderea pieței transportului rutier interjudețean de persoane, necesitatea îmbunătățirii infrastructurii și sprijinirea operatorilor corecți trebuie să fie priorități clare pentru autorități. Corectitudinea și concurența loială sunt considerate fundamentale pentru un transport sigur, eficient și de calitate, atât pentru marfă, cât și pentru pasageri.

În paralel, FORT a anunțat că va continua să comunice deschis și să facă publice toate demersurile întreprinse în interesul operatorilor de transport, inclusiv pe noua sa pagină de Facebook, creată special pentru a menține un dialog permanent cu membrii săi și cu întreaga industrie: https://www.facebook.com/profile.php?id=61579976844005.

În prezent se află pe parcursul legislativ o serie de modificări ale legislației naționale privind asigurările RCA, menite să elimine o serie de disfuncționalități ale pieței și să înlăture decalajele existente. Astfel, a fost înregistrat la Senatul României Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.132/2017, care a fost adoptat în Plenul Senatului și se află în continuare în dezbaterea comisiilor din cadrul Camerei Deputaților – cameră decizională, fiind înregistrat în procedură de urgență cu nr. PLx 216/02.04.2024.

Dintre măsurile propuse pot fi evidențiate următoarele:

– ofertarea obligatorie a franșizei de către asigurătorii RCA și întărirea faptului că alegerea acesteia este opțională pentru asigurat sau potențialul asigurat; este avută în vedere corelarea nivelului primei de asigurare cu asumarea de către asigurat a plății în caz de daună a unei părți din cuantumul despăgubirii achitate de către asigurător;

– reglementarea unui nou sistem bonus-malus la nivelul legislației primare ce va avea în vedere pe lângă istoricul de daune și alte criterii, noua reglementare conducând la o mai bună încadrare a asiguraților, riscul generat de comportamentul conducătorilor auto fiind mai bine reflectat;

– modificarea perioadei de încheiere a contractelor RCA, respectiv pe o perioadă de 3, 6 sau 12 luni, în funcție de opțiunea asiguratului sau potențialului asigurat;

– posibilitatea plății în rate lunare, trimestriale, semestriale a primei de asigurare, ceea ce va conduce la o mai bună suportabilitate a nivelului acesteia;

– posibilitatea suspendării efectelor contractelor RCA pe perioada în care vehiculele nu sunt utilizate, ceea ce va conduce la posibilitatea de a suspenda obligația de asigurare pentru perioada în care acestea nu sunt utilizate;

– introducerea obligației BAAR de a elibera certificatul privind istoricul daunelor înregistrate și pentru conducătorii auto, atât la solicitarea acestora cât și a altor persoane care documentează existența unui interes legitim, cu acordul conducătorilor auto;

– stabilirea termenului de ducere la îndeplinire a obligațiilor privind interoperabilitatea bazelor de date și modificarea contravențiilor și sancțiunilor pentru nerespectarea obligației de asigurare;

– creșterea sancțiunilor acordate pentru nerespectarea obligației de asigurare RCA, defalcat în funcție de tipul de vehicul, cât și introducerea posibilității ca verificarea existenței asigurării RCA să poată fi efectuată prin intermediul camerelor de luat vederi ale CNAIR;

– introducerea unor prevederi în ceea ce privește aplicarea procedurilor de suspendare a efectelor contractului RCA și a aplicării sancțiunilor menționate la punctul anterior.

În paralel, în cadrul ASF sunt în analiză o serie de modificări ale legislației secundare, respectiv modificarea Normei nr. 20/2017 de punere în aplicare a Legii nr. 132/2017 și reglementarea noului sistem bonus-malus printr-o reglementare distinctă, în vederea unei mai bune încadrări în clasele de bonus-malus în funcție de tipul daunelor produse și prin care se va urmări reflectarea reală a profilului și comportamentului asiguratului, precum și responsabilizarea acestuia.

Totodată, ASF elaborează un ghid de bune practici în vederea creșterii incluziunii financiare, creșterii gradului de cuprindere în asigurarea RCA și îmbunătățirii practicilor asigurătorilor în relația cu propriii asigurați și persoanele prejudiciate. De asemenea, va fi analizată posibilitatea introducerii celor mai bune practici referitoare la modalitatea de tarifare și segmentare, în special a criteriilor de segregare, pentru persoanele fizice și cele juridice, în sensul omogenizării acestora atunci când activitatea este una similară, precum și alte măsuri care să regleze anumite practici incorecte.