Cea de-a doua jumătate a lui 2020 este marcată de creșterea temerilor privind al doilea val de pandemie Covid-19. Însă, în pofida incertitudinii persistente, productivitatea afacerilor crește treptat, iar China este principalul motor al redresării economice mondiale.
Potrivit diviziei de Cercetare și Dezvoltare a companiei de transport și logistică AsstrA, creșterea activității de producție va afecta în ultimul trimestru piața de transport mult mai mult decât în 2019, din cauza cererilor acumulate în perioada de carantină.
Din ianuarie până în martie 2020, activitatea economică globală a scăzut din cauza situației pandemice în care s-a aflat cel mai mare exportator din lume, China. În UE, prima economie națională care a suferit semnificativ din cauza virusului a fost Italia. „La începutul pandemiei, unii transportatori au refuzat să accepte mărfuri, iar companiile de transport care au continuat să își desfășoare activitatea au adaptat orele și condițiile de lucru ale șoferilor în conformitate cu cerințele OMS. Ca urmare, capacitatea de transport disponibilă a scăzut. În contextul închiderii mai multor companii producătoare din Europa în al doilea trimestru, oferta a urmat cererii de servicii de transport”,a declarat Vitali Eremenco, Director General Adjunct, responsabil cu transportul rutier de marfă în cadrul AsstrA.
Activitatea economică globală s-a mai recuperat odată cu relaxarea măsurilor de carantină, dar creșterea exporturilor rămâne slabă. Transportatorii au redistribuit camioanele, reușind astfel să mențină tarifele reduse până în al treilea trimestru. „Acum, tarifele de marfă cresc. Motivul este așteptarea unui sezon cu cerere mare șiscăderea capacității de transport din cauza restricțiilor de carantină. Dinamica suplimentară a prețurilor serviciilor de transport depinde în mod direct de forța cererii, deoarece oferta se recuperează treptat”,adaugă Vitali Eremenco.
În aprilie, Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a prezis că, în cel mai rău caz, scăderea comerțului mondial va fi de 13-32%. În august, experții au declarat că declinul comerțului mondial nu va fi critic, datorită măsurilor luate de guvernele naționale pentru a sprijini economiile locale. Conform estimărilor OMC, volumul comerțului mondial va crește cu 2,5% în al treilea trimestru, ceea ce corespunde acestor prognoze optimiste.
În acest context, partenerul AsstrA, Shippeo, a dezvoltat o hartă interactivă care arată recuperarea lanțului de aprovizionare. Pe această hartă, disponibilă la adresa https://livesupplychain.shippeo.com/#/ , informațiile despre producția din diferite sectoare și vehiculele de pe șosea sunt actualizate periodic. „La începutul lui iunie, s-a estimat că economia UE funcționa la aproximativ 60% din potențialul său. Conform ultimelor actualizări, lanțurile de aprovizionare europene funcționează la o capacitate de 94%. Bunurile de larg consum, metalele și industria chimică sunt motoarele acestei creșteri, în timp ce sectorul ingineriei mecanice și al construcțiilor continuă încă să se refacă”,adaugă Vitalij Verbilovich, șeful Diviziei de Cercetare și Dezvoltare al AsstrA.
În iulie 2020, unul dintre clienții chinezi ai furnizorului de soluții logistice AsstrA a primit o comandă din partea guvernului de a furniza ambasadei Chinei de la București măști chirurgicale. Conform planurilor, ambasada ar fi predat ulterior măștile autorităților române ca ajutor umanitar din Republica Populară Chineză.
Proiectul logistic a constat în organizarea unei livrări last mile din Polonia în România. De regulă, transportul feroviar este livrat în containere, dar în acest caz experții AsstrA au venit cu o schemă alternativă mai economică. „Destinatarul final a fost Ambasada Chinei la București. Aceasta nu este o afacere, iar diplomații nu cunosc nuanțele și particularitățile industriei transporturilor. Prin urmare, au solicitat sprijin și consultanță organizațională“, a declarat Vladislav Martin, directorul Canalului Comercial pentru UE din divizia chineză a AsstrA.
02.10.2020
Ultimul număr: Ian Feb 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit