Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), alături de Patronatul ASTRA – Alianță pentru Sustenabilitatea Transportatorilor Rutieri Acreditați, atrage atenția asupra modului în care s-a decis majorarea rovinietei: fără a fi anunțată din timp și cu valori greu de transpus în tarife și contracte, afectând astfel profitabilitatea transportatorilor români, cu atât mai mult cu cât vorbim de o industrie cu marje foarte mici.

„În mai puțin de 35 de zile, tariful de o zi pentru camioanele de mare tonaj (categoria F) a urcat de la 11 euro la 28,5 euro – o creștere de 159%. Nu vorbim de o ajustare tehnică, ci de o spirală decizională care transmite exact opusul mesajului anunțat oficial: lipsă de transparență și lipsă de predictibilitate”, se menționează în comunicatul de presă trimis de ASTRA, afiliată CONAF.

Alianța pentru Sustenabilitatea Transportatorilor Rutieri Acreditați (ASTRA) își arată astfel nemulțumirea față de scumpirea cu 159% a rovinietei pe o zi pentru camioanele de peste 12 tone și 4 axe, de la 11 euro la 28,5 euro. Nemulțumirea este cu atât mai mare cu cât cu o săptămână în urmă Ministerul Transporturilor prezenta asociațiilor patronale ale transportatorilor un proiect de ordonanță care prevedea creșterea tarifului rovinietei pe o zi la 15 euro. Creșterea cu 36% a tarifelor la taxele de drum era oricum mare și greu de transpus în tarifele de transport, însă publicarea în Monitorul Oficial a tarifelor, crescute de trei ori mai mult decât se discutase, a reprezentat o lovitură pentru competitivitatea, dar și încrederea antreprenorilor români din transporturi față de Guvernul României.

În plus, și amenzile pentru camioanele grele (categoria F) se dublează, de la circa 5.950 lei la 11.900 lei, în timp ce amenzile pentru autoturisme cresc de la 275–550 lei la 500–1.000 lei – adică +100%.

„Cum putem vorbi de transparență și predictibilitate când regulile se schimbă de trei ori într-un interval mai scurt decât termenul de plată al unui contract de transport? Și mai ales: cum își poate face un antreprenor planuri serioase când statul însuși demonstrează că planificarea este imposibilă? ”, se mai menționează în comunicat.

Pentru o companie de transport cu 100 de camioane de 40 t, costurile cu rovinietele cresc de la aproximativ 600.000 lei/an la peste 725.000 lei/an – o diferență de minimum 125.000 lei anual, presupunând achiziții anuale echivalent ajustate la noile tarife.

„Problema nu este doar cuantumul noilor tarife, ci faptul că ele au fost impuse unilateral, cu scopul de a acoperi un deficit bugetar, nu de a finanța investiții în infrastructură. Într-o economie deja fragilizată de inflație și consum redus, o asemenea măsură se transformă într-un factor de destabilizare: crește costul transportului, amplifică presiunea pe prețurile finale și reduce competitivitatea companiilor românești pe piața europeană. Transporturile nu sunt un sector marginal, ci un contribuitor de peste 5% la PIB și un angajator de sute de mii de oameni. O taxă aplicată abrupt, fără consultare și fără o perioadă de tranziție, înseamnă poveri financiare și erodarea încrederii în stat ca partener economic”, a declarat Cristina Chiriac, Președinte CONAF.

„Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult nu este doar creșterea tarifelor, ci viteza și modul în care sunt impuse. Contractele noastre sunt semnate pe 6–12 luni, cu tarife negociate în avans. O schimbare aplicată peste noapte înseamnă că transportatorii trebuie să suporte diferența din resurse proprii, ceea ce împinge multe companii în prag de blocaj financiar. În plus, clienții internaționali compară imediat costurile: dacă România devine mai scumpă și mai impredictibilă decât Ungaria sau Bulgaria, contractele migrează. În loc să susținem competitivitatea, riscăm să pierdem business și locuri de muncă. De aceea, solicităm diminuarea tarifelor sau, cel puțin, amânarea aplicării acestora până la 1 ianuarie 2026, precum și o aliniere graduală la bunele practici europene, printr-un dialog constant cu mediul de afaceri”, a declarat Denisa Oltean, membru fondator al Patronatului ASTRA – Alianța pentru Sustenabilitatea Transportatorilor Rutieri Acreditați.

Transporturile rutiere reprezintă peste 70% din totalul mărfurilor transportate, contribuie cu aproximativ 5% la PIB și asigură direct și indirect peste 350.000 de locuri de muncă. În acest sector activează peste 40.000 de companii, toate obligate acum să se alinieze brusc la o regulă schimbată în timpul jocului.

În aceste condiții, CONAF și ASTRA solicită Guvernului următoarele:

  1. Diminuarea nivelului tarifului, astfel încât acesta să fie proporțional cu infrastructura rutieră existentă și cu capacitatea companiilor de a-l susține, fără a afecta competitivitatea transportatorilor români pe piața europeană;
  2. Amânarea aplicării noilor tarife până la 1 ianuarie 2026, pentru a oferi companiilor timpul necesar de adaptare și pentru a evita blocaje financiare în lanțul logistic;
  3. Predictibilitate – orice modificare să fie anunțată cu minimum 12 luni înainte și aplicată etapizat;
  4. Transparență – veniturile colectate din rovinietă să fie utilizate exclusiv pentru întreținerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere;
  5. Alinierea la bunele practici europene printr-un dialog constant cu mediul de afaceri, astfel încât măsurile să fie sustenabile și sprijinite de cei care le aplică în practică.

Patronatul ASTRA – Patronatul Alianta pentru Sustenabilitate a Transportatorilor Rutieri Acreditați – a făcut astăzi anunţul de înfiinţare pe social media şi grupurile profesionale de transportatori, acolo unde a crescut, de altfel, o comunitate profesională de peste 14.000 de membri.

Iniţiativa aparţine Denisei Oltean (Manager WDM Freight), care este „sufletul” mai multor grupuri de transportatori şi expeditori, înfiinţate atât pentru a se informa reciproc asupra reglementărilor tot mai stufoase din ultimii ani, dar şi în legătură cu oferte comerciale, probleme tehnice la camioane sau tot felul de informaţii de interes utilitar. Practic, un fel de „Inteligenţă artificială în transporturi”, unde „baza de date” provine din experienţa membrilor grupului. Cei mai activi şi care alocă mai mult timp pentru a ajuta sunt şi membrii fondatori: Iulian Lazăr (Lazăr Trans) şi Cătălin Căpraru (Exclusive Car), fiind cei doi transportatori care s-au alăturat Denisei Oltean în acest demers curajos.

ASTRA beneficiază de suportul CONAF, o confederaţie patronală foarte aproape de a deveni reprezentativă la nivel naţional. Înseamnă că membrii CONAF vor reprezenta firme cu peste 7% din numărul de angajaţi din economia naţională (cu excepţia angajaţilor din sectorul bugetar), astfel fiind îndreptăţită legal să participe în comisiile de dialog social care iau în discuţie toate reglementările naţionale.ASTRA va reprezenta, practic, vocea antreprenorilor din transporturi din comunitatea CONAF, membrii ASTRA urmând să reprezinte Confederaţia la toate discuţiile care vizează piaţa de transporturi.

Cristina Chiriac, preşedintele CONAF, a oferit tot suportul confederaţiei pentru acceptarea afilierii şi înscrierii transportatorilor doritori în ASTRA, respectiv CONAF, fără plata vreunei cotizaţii, ceea ce contează foarte mult, atât prin prisma faptului că transporturile traversează o situaţie dificilă în acest moment, mai ales firmele mici şi mijlocii, cât şi ca urmare a reticenţei multor transportatori de a mai plăti cotizaţii în organizaţii în care nu s-au simţit reprezentaţi.

Cătălin Căpraru, administratorul Exclusive Car, nu este la prima implicare într-o asociaţie patronală, alăturându-se ASTRA atât pentru că este convins că fără implicare nu poţi aştepta rezultate, dar şi pentru că are încredere în capacitatea CONAF de a schimba ceva în plan legislativ şi social.

„Întotdeauna am militat pentru ca breasla transportatorilor să aibă condiţii optime pentru a-şi desfăşura activitatea. Denisa şi Iulian sunt oameni tineri, care împart aceleaşi valori ca şi mine, şi de aceea am decis să îmi pun eforturile alături de ei pentru a schimba faţa transporturilor din România”, a spus Cătălin Căpraru.

De la comunitate pe social media la organizaţie patronală

Am ținut neapărat să înființăm ASTRA – Patronatul Transportatorilor Români pentru că era o nevoie reală și acută: transportatorii mici și mijlocii NU aveau o voce autentică care să-i reprezinte în fața Guvernului, a marilor furnizori sau a pieței de asigurări.

De ani de zile, trăim cu aceeași frustrare – luăm parte la proteste, semnalăm probleme, dar când vine momentul negocierii, suntem invizibili. De ce? Pentru că nu avem reprezentativitate legală. Pentru că, până acum, ne-am bazat pe promisiuni și asociații care, din păcate, s-au concentrat mai mult pe interese proprii decât pe nevoile reale ale celor care chiar muncesc în această industrie.

Fondatorii ASTRA subliniază de la început că abordarea noii asociaţii este diferită.

„ASTRA nu s-a născut dintr-un birou, ci dintr-o comunitate. Am pornit acum 7 ani de la un simplu grup de WhatsApp unde transportatorii se ajutau între ei cu sfaturi, informații, și solidaritate, iar astăzi suntem peste 14.000 de membri pe grupul de Facebook”, a spus Denisa Oltean.

„Acum facem pasul firesc: ne transformăm în forță patronală. Sprijiniți de CONAF, cu oameni care au demonstrat în domeniul lor de activitate și în lupta civică, construim un patronat făcut de transportatori, pentru transportatori.”

Asociaţia are deja „agenda” de lucru stabilită pentru perioada următoare.

„Știu că există scepticism. Știu că mulți s-au săturat de promisiuni, dar cine mă cunoaște, știe că de 7 ani lupt voluntar pentru transportatori, fără să urmăresc profituri personale. Am ales să construim în loc să ne plângem. Nu vindem iluzii. Punem umăr lângă umăr, ca între colegi de breaslă. E timpul să fim uniți, să fim respectați și să ne luăm locul cuvenit la masa deciziilor”, a declarat Denisa Oltean.

Din postura de protestatar de serviciu, negociator legitim

Membrii fondatori şi probabil şi următorii colegi de pe lista membrilor ASTRA sunt cei care au ieşit în stradă cu curaj şi spirit de solidaritate ori de câte ori vocile transportatorilor au exprimat disperarea.

Aceştia au înţeles că nu e de ajuns curajul şi spiritul de sacrificiu, ci este nevoie de unitate şi de legitimitate. Exact asta aduce ASTRA, asociaţie patronală a transportatorilor afiliată într-o confederaţie patronală cu greutate: CONAF.

„În ianuarie 2024 am fost la toate întâlnirile de la Guvern. Am trăit pe pielea mea ce înseamnă să vrei să fii ascultat, dar să nu ai o voce oficială. Am învățat mult din acea perioadă – despre oameni, despre sistem și mai ales despre ce ne lipsește. Acum vrem să facem lucrurile altfel: să mergem la dialog, civilizat, cu specialiști și cu legitimitate. Iar dacă nu vom fi ascultați și transportatorii vor fi din nou ignorați, nu vom ezita să ieșim în stradă – de data asta legal, organizat și hotărât”, a mai precizat Denisa Oltean.

ASTRA va beneficia şi de experienţa unor experţiîn probleme de transport rutier de marfă, precum Adrian Lazăr de la CECOR sau Avocat Aurelian Opre, care vor oferi consultanţă pentru susţinerea aspectelor tehnice, legislative sau juridice urmărite de asociaţie.

14.000 de membri pe FB, prima mie de membri în ASTRA până la finalul anului

Scopul principal al ASTRA este să ofere o voce reală și puternică firmelor mici și medii din transporturi, care reprezintă coloana vertebrală a acestui sector în România.

„Peste 80% dintre operatorii de transport din România reprezintă firme cu 1-5 camioane – iar acești transportatori sunt, din păcate, cei mai vulnerabili și cel mai puțin reprezentați: nu au acces la negocieri, nu au structuri care să le apere interesele și, cel mai adesea, suportă costurile negociatre de alții, fără să aibă vreun cuvânt de spus. De aceea, ne adresăm în primul rând lor – celor care muncesc zi de zi în condiții tot mai dificile și care au nevoie de susținere reală”, a precizat Denisa Oltean.

Aceasta a adăugat că şi firmele mari sunt binevenite. „Le așteptăm alături de noi, pentru că doar împreună, unite toate categoriile de transportatori, putem crea o structură legitimă, puternică și eficientă. Vrem să construim o comunitate solidă, în care fiecare membru contează, indiferent de dimensiunea flotei. Unitatea este cheia. Dacă ne strângem suficient de mulți, ASTRA va deveni vocea pe care autoritățile și piața vor fi obligate să o asculte.”

Cei care doresc să fie reprezentaţi de ASTRA/CONAF sunt invitaţi să completeze formularul de adeziune care se poate descărca de pe pagina web a asociaţiei: https://patronatul-astra.ro

Nu există cotizaţie pentru calitatea de membru.