Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asociația Transportatorilor Autonomi din Spania (ATA) avertizează în legătură cu faptul că obiectivele din planul de ajutor pentru transformarea flotelor prezentat de Comunitatea Madrid sunt imposibil de atins, deoarece camioanele pe hidrogen și electrice nu sunt alternative viabile, în prezent, pentru a fi folosite în mod curent, iar cele diesel nu sunt vizate de această schemă de ajutor. De aceea orice transportatori care ia în calcul să-și înnoiască flota descoperă că în prezent pe piață nu există decât vehicule grele diesel viabile, iar pentru ele nu se oferă bonusuri la achiziție. În timp ce vehiculele pe hidrogen și electrice nu sunt comercializate cu garanții și deci niciun transportator profesionist nu își poate asuma nesiguranța care vine din operarea lor.

Lucrurile stau astfel, mai arată ATA, și din cauză că guvernul nu s-a consultat cu transportatorii înainte de a publica forma finală a textului.

Pachetul de sprijin pentru industria spaniolă a transporturilor vine cu un buget de 16.658.874 de euro, finanțare UE. Există însă și aici un aspect pozitiv: acela că 45% din sumă este destinată casării unor vehicule mai vechi.

Asociatia Transportatorilor Americani (ATA) a facut in 2019 o analiza a crizei de soferi, concentrandu-se numai asupra celor care conduc ansambluri formate din autotractor din Clasa 8, cu greutate totala de peste 14.969 kg (de obicei cu mai mult de trei axe), si semiremorca, segment in care lipsa de conducatori auto se simte mai acut.
Din studiu reiese faptul ca in ultimii 15 ani industria de camioane s-a tot confruntat cu aceasta criza de soferi, care a fost prima data atestata intr-un raport din 2005, cand lipseau circa 20.000 de conducatori auto profesionisti. In timpul recesiunii care a inceput in 2008 problema a fost rezolvata, dar numai pentru ca volumele de transport au scazut, ceea ce a dus si la scaderea numarului de soferi necesari in America. Industria insa a inceput sa-si revina in 2011 si imediat a reaparut si criza de soferi, care a atins apogeul in 2017, cu aproape 50.700 de persoane lipsa in domeniul transporturilor. Asa cum indica acest raport, criza de soferi se astepta sa se termine la final de 2019, pe fondul unei combinatii de crestere economica mai mica si scadere usoara a aprovizionarii.

Insa piata redusa a muncii si imbatranirea populatiei care lucreaza acum ca sofer de camion se asteapta sa mentina numarul de soferi necesari dar indisponibili aproape de nivelul de varf din 2018.
Exist multe cauze ale acestei crize, dar unul dintre factorii cei mai importanti este varsta medie relativ ridicata a fortei de munca existente.
Conform unor sondaje realizate de ATA, varsta medie a soferilor in industria de camioane on-road este de 46 de ani. Alte sectoare, cum ar fi transportul de incarcaturi partiale sau activitatea transportatorilor privati, au chiar o medie mai ridicata, si totusi aici criza nu se simte la fel de tare ca in sectorul on-road. Dar cand se vor pensiona soferii din aceste doua domenii firmele vor trebui sa caute pe piata generala a muncii alti conducatori auto, ceea ce va adanci criza.
In plus, industria transportului s-a luptat de-a lungul timpului sa atraga toate segmentele de populatie, din moment ce in 2018 doar 6,6% dintre soferii profesionisti erau femei. Iar acest procent nu s-a schimbat foarte mult, fiind de 4,5-6,6% in ultimii 18 ani. In 2018 40,4% dintre soferii profesionisti apartineau populatiilor minoritare, de la 26,6% in 2001.
In prezent transportatorii rutieri se lupta sa gaseasca suficienti soferi calificati, ceea ce face ca impactul crizei sa fie mult mai mare decat cifrele din raportul ATA. Insa multi operatori continua sa fie selectivi la angajare, in ciuda lipsei de soferi, pentru ca au facut din siguranta si profesionalism principalele lor prioritati.