Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cei care doresc să vadă camioanele Truston produse de ATP Trucks Automobile și aflate încă pe stocul firmei sunt invitați vineri, 28 august, şi sâmbătă, 29 august, la sediul firmei din Baia Mare.

Acest an de la lansarea Truston a reprezentat o perioadă plină de provocări, așa cum o caracterizează Lucian Varga, directorul general al companiei, dar acum „putem anunța că am înregistrat rezultate foarte bune. Produsul a fost primit cu încredere şi, chiar dacă ne-am confruntat cu blocajele generate la nivel mondial de pandemia Covid-19, suntem încrezători că produsul pe care îl asamblăm 100% în România este un răspuns la nevoile specifice ale clienților noștri. De aceea, continuăm să inovăm și să îl adaptăm la situațiile practice de pe șantierele din țara noastră.

ATP Trucks Automobile a înregistrat, prin dealerul ATP Motors, vânzări de peste 2,8 milioane de euro în primul an de după lansarea camionului Truston, livrând deja integral primul lot de basculante și betoniere. Al doilea lot de 30 de unităţi, aflat în producţie la începutul lui 2020, a fost finalizat integral şi numeroase autovehicule au fost deja livrate și sunt la lucru. Cu acest nou lot, producătorul a îmbunătățit atributele celor două variante inițiale, astfel că, pe lângă modificarea benei pentru a putea fi folosită în lucrările de turnat asfalt și o mai bună fixare a acesteia în timpul deplasării fără încărcătură pe teren accidentat prin sisteme de prindere din aluminiu, bena este prevăzută și cu o prelungire superioară care are rolul de a proteja cutia de viteză în timpul încărcării.

Truston este disponibil cu basculantă de 20 mc, din tablă Hardox, cu geometrie ce conferă rezistență sporită, pentru aplicații în cariere și balastiere și pentru transport în domeniul construcțiilor, sau cu betonieră de 10 mc, tot din tablă Hardox. Camionul este accesibil și fiabil și se caracterizează prin rezistență superioară a componentelor, care duce la o durabilitate sporită a ansamblului şi la costuri de mentenanţă reduse. Noul vehicul este construit pe două profile în C, unul de 7 mm și unul de 8 mm, puse unul într-altul, ceea ce crește semnificativ rezistența șasiului.

Clienții ATP Motors pot apela și la finanţare flexibilă prin leasing – deoarece Raiffeisen Leasing a inclus Truston în programul său special de finanţare adresat producătorilor români – dar și la serviciul de trade-in, în condiţii foarte avantajoase, oferind ca avans autoturisme, utilitare sau camioane, iar în cazul unor contracte de prestări servicii sau alte aplicaţii cu perioadă determinată pot opta pentru a returna autospeciala, contra unei valori reziduale clare stabilite la livrarea acesteia (buy-back).

În plus, clienții mai beneficiază de accesorii disponibile online prin E-shop, de specializarea şoferilor pentru reparaţii simple în şantier, de servicii de mentenanţă şi reparaţii în centre autorizate, de asistenţă în service caroserie cu decontare directa a asigurărilor și de servicii specializate de consultanţă pentru vânzare.

Grupul oradean Selina, cu activitate importanta pe piata constructiilor din vestul tarii, a achizitionat patru autobasculante Ford Trucks 3542D 6X4 DCAB E6 16S2230, a anuntat, recent, Cefin Trucks, unic importator si distribuitor al Ford Trucks.
 
Vehiculele livrate urmeaza sa fie folosite in santierele pentru constructia drumurilor din municipiul Oradea pentru proiectele strategice ale orasului dedicate Centenarului Marii Uniri 1918-2018. Aceasta prima livrare in Oradea a avut loc la o distanta de cateva saptamani de la evenimentul de lansare a sediului Ford Trucks, prin intermediul parteneriatului Cefin Trucks – ATP Motors.

„Ne bucuram sa marcam prezenta noastra pe piata din Vestul Romaniei prin aceasta livrare, foarte importanta din perspectiva noastra catre Selina Grup – unul dintre cele mai mari concerne din piata de constructii din Romania. Oferta noastra a vizat atat prezentarea unui produs perfect adaptat exigentelor clientului nostru, cat si o gama de servicii conceputa in scopul intampinarii si depasirii nevoilor lor“, a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks. „Ne bucuram sa avem ocazia sa deschidem o usa de colaborare cu o societate si un producator care promite sa devina o forta pe piata de constructii din Romania si din intreaga regiune. Speram ca acest parteneriat sa se dezvolte pe termen lung si sa se concretizeze in noi posibilitati de colaborare“, au precizat si responsabilii de achizitii Drumuri Bihor SA, prin vocea Dir. Ec. Chise Emanuel.
La randul lor, oficialii ATP Motors au spus ca „pe termen lung, investitia va fi cu siguranta un succes pentru Selina Grup.“
Autobasculante Ford Trucks 3542D 6X4 DCAB E6 16S2230 s-au impus, de aceasta data, prin robustete si performanta: motorul FORD ECOTORQ Euro 6, cu 6 cilindri in linie, capacitate cilindrica de 12.740 cm3, putere de 420 CP la 1800 rotatii pe minut si cuplu maxim de 2150 Nm la 1.000 – 1.300 rotatii pe minut. Stocul optimizat de vehicule comerciale Ford Trucks a permis un termen de livrare imbatabil, acestea fiind disponibile in Romania pentru livrare imediata. Un alt serviciu din gama de servicii Ford Trucks de care beneficiaza Selina Grup in cadrul acestui contract este extinderea perioadei de garantie de la 2 la 3 ani. „De asemenea, trebuie mentionat faptul ca vehiculele Ford Trucks sunt livrate cu sistem GPS si un abonament inclus de Fleet Management pentru 36 luni pus la dispozitie prin parteneriatul devenit deja de traditie Ford Trucks – ViaSat“, se mai arata in comunicatul Cefin.