Atunci când Anadolu Automobil Rom a început promovarea transportului electric urban în România, acest domeniu era considerat experimental. Cu toate acestea, evoluția tehnologică și determinarea companiei au adus multiple succese și recunoașteri. Anul trecut, Anadolu Automobil Rom a livrat zeci de autobuze electrice urbane către mai mulți clienți din România, achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, transformând astfel transportul public local.

Importatorul cu sediul în Ciolpani a devenit cunoscut datorită mărcii Isuzu și modelului Turquoise, extinzându-se apoi pe piața autobuzelor urbane. Semnarea contractelor cu Karsan și SOR a permis Anadolu Automobil Rom să ofere vehicule între 6 și 18 m lungime, acoperind transportul public local, interurban și turistic.

Iar dacă 2024 s-a încheiat cu un procent de aproximativ 90% de vehicule urbane, trendul pare să continue și în 2025. Anadolu Automobil Rom are deja contractate peste 300 de autobuze și microbuze pe care urmează să le livreze clienților săi din toată țara. Desigur, acesta este doar începutul. Importatorul român are deja pregătite și oferte pentru cei care doresc să-și achiziționeze vehicule pentru transportul interurban.

Pe lângă binecunoscutele modelele Novo Ultra, Turquoise și Visigo produse de Isuzu, producătorul turc are în ofertă și modelele Grand Toro și Kendo. Acesta din urmă este un autobuz interurban din clasa de 13 metri ce se pretează excelent pentru rutele mai aglomerate. Totodată, Grand Toro se distinge prin capacitatea de 35+1+1 locuri care-l face un concurent redutabil pe piață datorită atât costurilor reduse de exploatare, cât și designului modern.

Gama Karsan a devenit mai cunoscută în România în primul rând prin micul vehicul Jest. Datorită motorizării economice și dimensiunilor reduse, modelul a surprins prin costurile sale de exploatare similare cu cele ale unui autoturism. Capacitatea sa l-a transformat într-un favorit al celor care fac transport public în localități cu un trafic redus de călători. De asemenea, a fost preferat și pentru zonele urbane aglomerate, cu străzi înguste. Trecerea de la motorizarea diesel la cea electrică a micului Jest a fost realizată în colaborare cu furnizorul german BMWi. Astfel, pe lângă caracteristicile de mobilitate amintite mai sus, e-Jest a reușit să convingă și prin aptitudinile sale ecologice.

Producătorul Karsan a evoluat de asemenea pe segmentul de vehicule destinate transportului public local și cu modelele Atak și e-ATA. Acestea din urmă sunt disponibile cu dimensiuni cuprinse între 9 și 18 metri, iar performanțele lor sunt apreciate de către companiile de transport public local din mai multe localități, precum Timișoara, Brașov, Slatina și altele.

Temsa este una dintre cele mai apreciate companii producătoare de autobuze și autocare din Turcia. Experiența, calitatea produselor și tenacitatea producătorului din Adana au ajutat compania să evolueze și să devină un jucător important pe piețele din Europa de Vest și din Statele Unite. În România, modelul Prestij a devenit foarte cunoscut datorită fiabilității, costurilor de operare și a capacității de transport. Aceste calități sunt confirmate de sutele de asemenea vehicule existente în circulație România, unele apropiindu-se deja de două decenii de activitate.

SOR este marca ce a început ascensiunea importatorului Anadolu Automobil Rom pe piața autobuzelor urbane electrice din România. Pe lângă gama variată de produse destinate transportului public local sustenabil, producătorul ceh de autobuze are în ofertă și vehicule interurbane cu dimensiuni între 9 și 12 metri, cu motorizări diesel sau cu gaz natural comprimat.

Anadolu Automobil Rom este, așadar, un importator complex, ce poate oferi soluții personalizate de transport pentru orice companie din domeniu. În plus, experiența mare, capacitatea de a deplasa rapid echipe de asistență tehnică și stocul de piese consistent au transformat compania într-un partener de încredere pentru sute de clienți.

Anadolu Isuzu are un portofoliu bogat de autobuze electrice, cel mai nou membru fiind midi-autocarul electric Novo Volt, destinat aplicațiilor shuttle și traseelor pe distanțe mici și medii. La 7,3 m lungime, are o capacitate de 29 de locuri pe scaune sau 27 + cărucior. Vehiculul este echipat cu un motor puternic, de 320 kW, și baterii având capacitate de stocare de 165 kWh, ce conferă o autonomie de 225 km și se încarcă rapid, în doar două ore. Novo Volt este echipat cu ABS, ASR, ESC, ESP, AEBS, LDWS, asistență la plecarea din rampă, sistem de detectare a pietonilor și bicicliștilor, sistem de avertizare la coliziune plus frânare de urgență, sistem inteligent de asistență pentru șofer, monitorizarea unghiului mort, sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, sistem de detectare a alcoolemiei șoferului ș.a., toate în configurația standard. Opțional, pot fi montate camera pentru mersul cu spatele și cruise-controlul.

Novo Volt este oferit spre vânzare începând din acest an. Desigur, cea mai mare provocare pentru achiziționarea oricărui vehicul electric o reprezintă subvenția, ceea ce este aproape imposibil de obținut de către operatorii privați în lipsa unui demers guvernamental dedicat, dar este important că mobilitatea electrică se dezvoltă și apar soluții de transport cu zero emisii care ies în afara granițelor orașelor. Prețul Novo Volt se estimează că va fi de două ori mai mare decât cel al modelului Novo similar.

În versiune diesel, gama Novo este propulsată de motoare Isuzu, de 190 CP. Special pentru piața europeană, au fost create configurațiile Standard și Ultra, în funcție de clasa de confort dorită.

Tot pentru aplicații turistice, Anadolu Isuzu propune autocarul Visigo, de 9,5 m lungime, având capacitate de 39 de locuri. Vehiculul poate fi dotat cu un motor Cummins de 244 sau 320 CP și este partenerul ideal pentru rutele pe distanțe medii și scurte, excursii sau tururi panoramice. Visigo dispune de pachet complet de sisteme de siguranță, ce include, printre altele, sistemul avansat de evitare a coliziunii Mobileye Shield PlusTM. Pasagerii Visigo beneficiază de un design interior plăcut și funcțional, cu scaune reglabile, ce au și opțiunea de culisare spre culoar. Capacitatea calelor de bagaje este de 5,5 m3.

Isuzu Grand Toro, de maximum 37 de locuri, este reprezentativ pe segmentul autocarelor de capacitate medie și se remarcă prin manevrabilitate ridicată, fiind dedicat transportului pe distanțe scurte și medii, precum și curselor shuttle. Oferind performanțe ridicate și avantaje legate de emisii, în conformitate cu standardele de emisii Euro 6, Grand Toro este propulsat de un motor de 206 CP, la 2.300 rpm.

Turquoise este unul dintre cele mai populare autobuze marca Anadolu Isuzu. Vehiculul, de 33 de locuri, este propulsat de motorul de 190 CP și oferă condiții excelente de călătorie atât pentru transport interurban, cât și turistic, mai ales că poate fi configurat cu numeroase dotări opționale. Este echipat standard cu ABS, ASR, tahograf digital, preîncălzitor, aer condiționat și senzori de parcare.

Gama interurbană este reprezentată de autobuzul Interliner CNG, de 13 m lungime, două axe și o capacitate maximă de 63 de locuri + 4 scaune rabatabile. Vehiculul este dotat cu o ușă dublă la mijloc și este configurat pentru transport interurban – clasa a II-a și dispune de o capacitate de depozitare de 7,5 m³ în calele de bagaje – cea mai mare din clasa sa. Interliner este propulsat de motorul Cummins de 320 CP, oferă o autonomie de 700 km și este compatibil și cu biogaz.

Pentru transportul urban, Anadolu Isuzu propune Novociti Volt și CitiVolt 12, ambele cu motorizare electrică. Prietenos cu mediul, Novociti Volt se remarcă prin costuri de operare reduse, oferind o atmosferă confortabilă de călătorie, mulțumită spațiului interior generos. Vehiculul are autonomie de până la 350 km, fiind dotat cu baterii de până la 268 kWh, iar sistemul de asistență pentru șofer privind stilul de conducere ajută la obținerea eficienței operaționale maxime în consumul de energie.

CitiVolt are un pachet de acumulatori de 230 kWh și autonomie de până la 300 km. Ambele modele dispun de sisteme inteligente de numărare a pasagerilor, monitoare, sisteme de detectare a atenției șoferului, etilotest, asistență pentru unghiul mort, Wi-Fi etc.

Cel mai bine vândut autobuz Isuzu în România, Citiport, are 12 m lungime și motor Cummins de 6,7 l, ce dezvoltă 204 CP, la 2.100 rpm. Vehiculul beneficiază de pachet complet de sisteme de siguranță, ce include EBS, intarder cu 3 trepte și asistență la plecarea din rampă. Cabina șoferului este separată de salonul pasagerilor printr-un perete despărțitor. Accesul la bord se face cu ușurință, Citiport fiind prevăzut cu funcție de îngenunchere la oprirea în stații.

Tot pentru transportul urban, modelul Citibus, de 9,5 m lungime, este propulsat de motorul Cummins de 4,5 l, ce dezvoltă 213 CP. Acesta este ideal pentru aplicațiile cu flux mic și mediu de pasageri, sau pe traseele cu străzi înguste, mai greu accesibile.

Constructorul turc oferă, din 2024, modelul Big.e, de asemenea, 100% electric, destinat aplicațiilor de distribuție urbană și „last mile”. Pe lângă un volum de 4 m³ și o capacitate de transport de până la 1.000 kg, Big.e are o autonomie de până la 150 km, cu trei capacități diferite ale bateriei. Big.e va fi oferit în două versiuni diferite, cu viteze maxime de 60 km/oră și 80 km/oră, și poate fi încărcat la o priză standard de 220 volți, la fel ca telefonul mobil, neavând nevoie de un wallbox dedicat.

În România, autobuzele Isuzu sunt disponibile prin importatorul oficial Anadolu Automobil Rom.