Cota principalelor cinci surse de import de bunuri în SUA (%)
Războiul comercial relansat de Donald Trump vizează în mod clar Uniunea Europeană, chiar dacă impactul este limitat pentru moment, așa cum amintește o analiză a Upply (Customs tariffs: the European Union’s response options). Iar sectorul auto din SUA ar putea fi vizat de contra-sancțiuni.
În timpul campaniei prezidențiale, Donald Trump a promis taxe vamale de 10-20% pentru toate produsele europene importate în SUA, dar la începerea celui de-al doilea mandat al său le-a implementat doar pe cele deja puse în aplicare în primul, pentru oțel și aluminiu, de 25%, și pe restul doar parțial, sub valorile promise și nu numai pentru bunurile din UE.
Totuși, atrag atenția analiștii Upply, amenințarea la adresa Uniunii Europene este tot mai clară, câtă vreme pe 26 februarie Donald Trump și-a reafirmat dorința de a impune în curând taxe vamale de 25% pentru produsele europene, fără a preciza dacă ele vor afecta toate produsele și când va intra în vigoare măsura.
Președintele SUA justifică acest război tarifar prin relația comercială pe care o consideră dezechilibrată între Statele Unite și Uniunea Europeană, se declară împotriva mediului juridic european, despre care spune că este în detrimentul intereselor companiilor americane, și intenționează să stabilească reciprocitatea tarifară, ceea ce ar putea provoca mari probleme industriilor europene deja slăbite, cum ar fi cea auto.
Sub președinția Biden, importurile SUA din Europa au crescut mult, ele ajungând să reprezinte aproape 25% din valoarea tuturor importurilor Statelor Unite.
Megafabrica automotive Continental din Timișoara a anunțat finalizarea construcției a unui parc fotovoltaic, cu 1.440 de panouri montate pe acoperișul halei de producție. Instalația va avea o putere nominală instalată de 655 kWp și va furniza anual pentru Continental Automotive aproximativ 715 MWh de energie din surse regenerabile. Altfel, Continental Automotive va realiza o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de aproximativ 152 de tone pe an.
Pentru instalarea sistemului la sediul Continental s-a ocupat E.ON Energie România.
„Credem că responsabilitatea și sustenabilitatea sunt esențiale pentru a inova și a ne pregăti pentru viitor, adăugând valoare întregii companii. Prin produsele, serviciile și activitățile noastre de-a lungul lanțului valoric, susținem mobilitatea durabilă. Ne concentrăm pe un viitor mai verde prin adoptarea treptată a energiei verzi, creșterea eficienței energetice și implementarea de tehnologii noi, pentru a reduce emisiile din producție cât mai eficient posibil.”,
a precizat Lucian Mărgineanu, directorul megafabricii automotive din Timișoara.
„E.ON continuă să dezvolte parteneriate pentru a sprijini clienții B2B în drumul lor spre independență energetică și sustenabilitate. Finalizarea centralei fotovoltaice de la Timișoara este încă un exemplu că viitorul aparține energiei verzi și că sustenabilitatea unei companii este o condiție necesară pentru dezvoltarea și consolidarea poziției în piață, indiferent că ești furnizor de soluții energetice sau beneficiarul direct al acestora.”,
a declarat Claudia Griech, director general E.ON Energie România.
Continental produce la megafabrica de automotive din Timișoara peste 20 de milioane de produse anual. Totodată, realizează unități de control al airbagului, sisteme electronice de frânare și parcare, unități de control pentru echipamente speciale, atenuare suspensie pneumatică și stabilizare verticală, unități de control al servodirecției, unități de control pentru reglarea suspensiei și pentru stabilizarea dinamică a sarcinii, unități centrale de afișare, soluții cu mai multe afișaje, afișaje Head-Up și Combiner Head-Up și instrumente de bord. De-a lungul timpului, unitatea de producție s-a extins în direcția Industriei 4.0, integrând echipamente și tehnologii precum sistemul inovator de stocare, sistemul trigenerare etc.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit