In urma stirilor ca Asociatia furnizorilor de automobile din Turcia (TAYSAD) a anuntat o campanie care promoveaza acreditarile Turciei in calitate de producator fiabil de automobile, Calum MacRae, analist auto la GlobalData, a explicat ca pandemia Covid-19 a evidentiat natura fragila a lanturilor de aprovizionare pentru productia de automobile care se intinde in intreaga lume si a determinat unele companii sa-si revizuiasca politicile de aprovizionare a componentelor, in vederea reaprovizionarii lanturilor, pentru a reduce perturbarile viitoare. 

„La inceput, in pandemie, am vazut cum oprirea Chinei a afectat productia de vehicule in Europa, cu companii precum FCA si Daimler care au stopat productia din cauza deficitului de piese. Acum industria automobilelor turcesti si-a aruncat palaria in ring ca o alternativa mai aproape de casa pentru locatiile de aprovizionare cu costuri mai mici. Turcia beneficiaza deja de un cost relativ redus in Europa, datorita uniunii sale vamale din 1996. Potrivit asociatiei de furnizori de automobile din Turcia, TAYSAD, daca vor reusi sa capteze numai 10% din afacerile Chinei pe piata europeana, va merita investitii de 1 miliard de dolari pentru economia turca.?
 
Pe langa costurile reduse si proximitatea regionala, Turcia a fost relativ neatinsa de Covid-19, ajutata de demografia sa relativ tanara. Toate cele sapte fabrici de vehicule usoare au fost din nou in functiune pana in prima saptamana a lui mai, spre deosebire de oprirea mult mai lunga in alte tari europene. Mai mult, piata sa a continuat sa manifeste rezistenta in pandemie. Vanzarile inregistrate pana in prezent raman cu 20% in avans datorita unui inceput de an extrem de puternic, Covid-19 avand un impact relativ minor asupra vanzarilor in aprilie si mai, cu scaderi cu 14,6% si cu 2,4%.TAYSAD va dori sa sublinieze aceste avantaje comparative, deoarece va merge pe piata pentru a sustine afirmatiile Turciei potrivit careia este o alternativa la aprovizionarea din China pentru multi producatori auto din Europa.

Bosch a incheiat anul fiscal 2019 in Romania cu vanzari consolidate de peste doua miliarde de lei (436 de milioane de euro). Vanzarile totale nete de 6,7 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), inclusiv vanzarile companiilor neconsolidate si livrarile interne catre companii afiliate, au inregistrat o crestere de 18 de procente fata de anul precedent. „Bosch a inregistrat o crestere puternica in 2019, iar compania si-a continuat planurile de investitii si extindere in Romania, urmand o strategie centrata pe tehnologie si inovatie”, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch S.R.L. si reprezentantul grupului Bosch in Romania. 
„In pofida economiei globale slabe si a scaderii productiei in sectorul auto, grupul Bosch a inregistrat o evolutie pozitiva in Romania, in toate sectoarele de activitate, la inceputul lui 2020. Cu toate acestea, din cauza crizei economice la nivel mondial, 2020 este un an atipic chiar si pentru Bosch. Avand in vedere numeroasele variabile, nu putem oferi o prognoza pentru anul acesta in ansamblu?, a adaugat Boldijar. Bosch intensifica treptat activitatile de productie in Romania dupa o diminuare temporara a acestora. Compania a pus in aplicare numeroase masuri pentru a se asigura ca angajatii sunt protejati in maniera corespunzatoare impotriva infectiei cu coronavirus. Pregatirile pentru intensificarea activitatii sunt coordonate sub auspiciile unei stranse colaborari intre companie, clienti, furnizori, autoritati si reprezentantii angajatilor.
In 2019, numarul de angajati in cadrul Bosch Romania a fost de peste 8.000.