Așa cum reiese dintr-un interviu acordat asociației olandeze de transport și logistică TLN, Andries Vlot, managerul TSN Groen, vrea ca firma sa să funcționeze fără emisii din 2022 – nu pentru că trebuie, ci pentru că vrea să contribuie la un viitor mai curat. Astfel că în februarie 2021 acesta a cumpărat ceea ce numește ultimul său vehicul diesel, iar în prezent încă folosește 15 vanuri pe motorină pentru a ajunge în zone unde nu poate ajunge flota de mașini electrice, din cauza autonomiei mici. Însă în curând acest lucru se așteaptă să se schimbe.
Din 2021 compania are și un Mercedes-Benz Sprinter pe baterii interschimbabile, pe care le încarcă la panourile solare proprii și le poate monta apoi la loc pe vehicul în cinci minute.
Exploatarea acestui model permite realizarea aceluiași profit cu al vanurilor diesel, dar Andries Vlot explică faptul că în situația sa său este vorba de utilitare din gama medie – cu cele grele deocamdată este mai dificil.
În cazul exploatării mașinilor electrice planificarea este cel mai important lucru, deoarece autonomia este limitată și trebuie să știi exact până unde pot merge ele și când au nevoie de reîncărcare, dar și câtă marfă pot transporta și ce condiții meteo sunt, deoarece în caz de îngheț autonomia scade cu 20%.
Andrie Vlot face mai mult decât transport cu vehicule electrice – este și apicultor – și consideră că profitul nu se referă doar la bani, ci inclusiv la cât de bun este viitorul pe care îl construiește fiecare. Iar în opinia sa în prezent există numeroase posibilități de a face o diferență acolo unde ești – nu doar în transport, ci și în depozitare sau în amenajarea și exploatarea spațiilor exterioare.
De aceea pe 10 iulie compania a organizat pentru a doua oară o Zi Verde, în cadrul căreia a prezentat modalitatea în care combină transportul și activitățile logistice cu proiecte prietenoase cu mediul.
Acesta reprezintă o noutate importantă și pentru că are o autonomie de 150 km și performanțele sale se pot compara cu cele ale unui autotractor similar diesel. Autotractorul se poate încărca rapid în timpul încărcării bunurilor și se adaptează foarte bine la cerințele de transport din împrejurimile Rotterdam, iar autonomia încă nu foarte mare este un impediment ce poate fi depășit totuși prin mici ajustări ale proceselor logistice și ale modului de organizare a curselor.
Inițiativa folosirii camionului electric aparține Breytner și H.N. Post&Zonen și beneficiază de sprijinul programului pilot DKTI 2 al Ministerului Infrastructurii și Managementului Apelor, dar în acest proiect participa alte 14 entități publice și private, din diverse domenii, care colaborează și împărtășesc informații relevante, pentru ca realizarea proiectului să fie posibilă și folosirea camionului să fie optimă.
Acesta este utilizat pentru diverse tipuri de transport: de pavaje de la producătorul Struyk Verwo Infra pentru municipalitatea din Rotterdam, de distribuție la supermarket-uri pentru PLUS și de containere în portul Rotterdam.
Nu este primul camion electric care circulă în Olanda: în 2017 firma de transport Boonstra a început să folosească unul de 44 t, cu autonomie de 100 km, și de atunci mai mulți producători, printre care și DAF, au realizat astfel de vehicule, deși cu greutate totală mai mică. Însă modelul de 50 t reprezintă un pas înainte în folosirea camioanelor electrice, ceea ce demonstrează că pot fi transportate sustenabil cantități tot mai mari de bunuri.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit