Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat ieri, 15 ianuarie 2026, cel de-al doilea contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 500 milioane de euro. Împrumutul este destinat susținerii realizării Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România. 
Prin această nouă tranșă de finanțare, BEI își continuă sprijinul acordat României pentru construcția primei autostrăzi care traversează Munții Carpați și asigură legătura rutieră între Sibiu și Pitești, pe o lungime totală de 122 de kilometri, contribuind la creșterea conectivității regionale și naționale. Aceasta reprezintă un proiect strategic al rețelei rutiere naționale, fiind inclusă în Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T).

„Semnarea unui nou contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții confirmă angajamentul Ministerului Finanțelor de a asigura resursele necesare pentru implementarea proiectelor strategice de infrastructură. Autostrada Sibiu-Pitești reprezintă un obiectiv major pentru conectivitatea României și pentru dezvoltarea economică a regiunilor, iar sprijinul BEI reflectă încrederea partenerilor europeni în capacitatea României de a derula investiții majore în condiții financiare avantajoase”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 

Contractul de finanțare recent încheiat se înscrie într-un pachet financiar mai amplu, cu o valoare totală de până la 1 miliard de euro, aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții pentru proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești. Primul contract de finanțare, în valoare de 500 de milioane de euro, a fost semnat în octombrie 2025. 

Proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești este structurat în cinci secțiuni și are o valoare totală estimată la aproximativ 5,5 miliarde de euro. Investiția beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, completată de contribuția națională. Aceasta este susținută inclusiv prin împrumuturi contractate de la Banca Europeană de Investiții. Fondurile atrase vor sprijini acoperirea necesarului de finanțare de la bugetul de stat pe parcursul implementării investiției. 

Implementarea proiectului a început în 2020, iar finalizarea este estimată pentru trimestrul IV al 2028. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii coordonează realizarea proiectului, iar implementarea este asigurată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a semnat astăzi, 8 octombrie 2025, un contract de finanțare în valoare de 500 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Împrumutul este destinat construcției Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești – cel mai important proiect de infrastructură rutieră al României și prima autostradă care traversează Munții Carpați. 
Cu o lungime totală de 122 km, Autostrada Sibiu-Pitești este împărțită în cinci secțiuni: Sibiu-Boița, Boița-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeș și Curtea de Argeș-Pitești. Proiectul face parte din rețeaua centrală de transport transeuropean (TEN-T) și din Master Planul General de Transport al României. Obiectivele principale ale investiției vizează: creșterea eficienței rețelei de transport, reducerea timpilor de călătorie, îmbunătățirea siguranței rutiere și conectarea mai bună a regiunilor din România la rețelele europene de transport. 
Autostrada va asigura un coridor modern între vestul țării și Marea Neagră, sprijinind dezvoltarea economică și socială a comunităților locale și facilitând transportul de mărfuri și persoane în condiții moderne și sigure. 
„Semnarea acestui contract reprezintă un o nouă dovadă a angajamentului nostru pentru sprijinirea dezvoltării regionale și crearea unei baze solide pentru creșterea competitivității României. Autostrada Sibiu–Pitești este o prioritate strategică la nivel național și un proiect de importanță europeană, care va stimula investițiile și va genera noi locuri de muncă. Beneficiile se vor resimți direct în economie și în viața de zi cu zi a cetățenilor, prin drumuri mai sigure și conexiuni mai rapide. Parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții, bazat pe o colaborare de lungă durată, ne oferă condiții de finanțare avantajoase și sprijinul necesar pentru a finaliza acest obiectiv major”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. 
Valoarea totală a proiectului Autostrada Sibiu-Pitești este estimată la aproximativ 5,5 miliarde de euro. Finanțarea provine din mai multe surse: fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și Programul Transport 2021-2027 (aproximativ 1,83 miliarde euro), bugetul de stat și împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI). Potrivit estimărilor BEI, valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, ajunge la 6,716 miliarde de euro. 
Continuarea finanțării este deja luată în calcul. Un al doilea contract, în valoare de 500 milioane euro, ar putea fi semnat în prima jumătate a anului viitor. 


Proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești a început în martie 2020 și se estimează că va fi finalizat până în trimestrul IV al 2028. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) coordonează întreg procesul, iar implementarea este realizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 
Cheltuielile proiectului, echivalente sumelor împrumutului, vor fi incluse în bugetul MTI/CNAIR, respectând alocările anuale de la bugetul de stat. Ministerul Finanțelor va efectua tragerile din împrumutul BEI, conform contractului de finanțare, iar banii vor fi folosiți pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, în conformitate cu legea. 
Împrumutul poate fi tras în termen de 3 ani de la semnarea contractului. Acesta poate fi utilizat în maximum 10 tranșe, fiecare de cel puțin 50 de milioane de euro. Condițiile financiare pentru fiecare tranșă (dobândă fixă sau variabilă, maturitate etc.) vor fi stabilite la momentul tragerii, respectând regulile BEI. Perioada maximă de rambursare este de până la 27 de ani pentru rambursarea în mai multe rate sau 16 ani dacă se rambursează într-o singură tranșă. 
Anunțul împrumutului BEI a fost făcut în timpul vizitei în România a vicepreședinților Ioannis Tsakiris și Robert de Groot, care au discutat cu oficialii români prioritățile de finanțare pentru investiții sustenabile și creștere economică.