Editia din 2011 a Equip Auto a beneficiat de prezenta a 1.800 de expozanti, pe o suprafata totala de 100.000 m2, dar ceea ce ii reconfirma pozitia pe plan international este mai ales faptul ca, din cei peste 100.000 de vizitatori, circa 30% sunt din strainatate, in special din UE, Maghreb, Europa Centrala si de Est si Asia – adica polii importanti ai
industriei auto mondiale
Participarea la Equip Auto ne-a oferit ocazia de a vorbi si cu directorul salonului, Mario Fiems, nu doar despre pozitia pe piata manifestarilor de profil din Europa, ci si despre planurile de extindere in alte tari si despre situatia actuala a industriei auto. Am aflat, astfel, ca piata franceza de piese de schimb are in prezent un nivel foarte ridicat, cu vanzari de 32 de miliarde de euro/an, si ca este perfect echilibrata intre retelele independente si cele ale producatorilor de autovehicule. In plus, este si stabila pe termen lung si nu a scazut mult per total nici in timpul crizei. E drept ca vanzarea de componente pentru prima echipare a fost mai mica – intre timp a ajuns iar la un nivel inalt – dar a crescut cea pentru echipare ulterioara.
Franta este si un mare producator de componente auto, in afara de numeroasele firme locale existand si circa 300 de companii multinationale, ca Bosch sau Beru, care au aici fabrici sau birouri de cercetare/dezvoltare, astfel ca balanta comerciala (diferenta dintre exporturi si importuri) este pozitiva.
Din cei circa 1.800 de expozanti, cei mai multi sunt de peste hotare, iar dintre acestia, cam 75% sunt europeni, mai ales din Germania, Anglia, Spania, Polonia, Cehia, dar si Romania, Grecia sau Portugalia. Pe de alta parte, si Equip Auto s-a extins peste hotare si are in continuare planuri in acest sens. Deocamdata salonul se organizeaza in Algeria, anual, si incercari au mai fost in Mexic (unde insa piata nu e suficient de puternica pentru a atrage expozanti si este si foarte mult influentata de piata nord-americama) si la Moscova. Mai sunt vizate, pentru viitor, Marocul si Maghrebul, piete traditionale pentru Franta, si tarile emergente din Europa de Est, printre care si Romania. Nici China nu este de neglijat, dar acolo sunt deja prezente targurile germane si este mai greu de intrat.
Asta insa nu inseamna ca pe piata nu este suficient loc si pentru organizatorii francezi si pentru cei germani. „Germania are o piata de doua ori mai mare decat cea franceza si este principalul producator al Europei, dar si Europa este principalul client al Germaniei, deoarece 60% din exporturile acestei tari raman pe continent. Deci, chiar daca saloanele auto din Germania sunt puternice si importante, nu avem probleme cu competitia din partea lor, deoarece producatorii germani sunt mereu interesati sa participe la targuri in strainatate.“
Si Equip Auto are premiantii sai
Cu aceasta ocazie s-au decernat si Premiile Internationale ale Inovatiei Auto. Industrie Saleri Italo a castigat la categoria OEM/Green Tech cu pompa de apa controlata de o valva cu rotor, un dispozitiv simplu, usor si ieftin, care neutralizeaza debitul pompei de apa la demaraj, pentru ca, in cazul demarajului la rece, sa nu creasca prea mult consumul de carburant si emisiile de CO2. Locul al doilea la aceasta categorie a fost obtinut de Robert Bosch, cu Tehnologia HY4, una dintre arhitecturile cele mai obisnuite ale unui vehicul hibrid: la tractiunea fata cu motor termic se adauga un tren de rulare spate cu motor electric si o baterie si, in functie de circumstante, se foloseste unul dintre motoare sau amandoua deodata.
Thule a obtinut trofeul la categoria After-Market cu lantul de zapada Easy-fit, cu sistem de tensiune automata, care faciliteaza montarea si scurteaza mult timpul necesar acesteia. Iar Ava-Moradia a urmat in clasament, cu radiatorul universal pentru vehiculele Grupului PSA, care poate echipa 34 de modele diferite din gamele 206, 307, C4, Berlingo, Xsara, Partner si Picasso, chiar daca acestea sunt dotate cu instalatie de climatizare sau cutie automata de viteza. Producatorul garanteaza acelasi nivel de racire ca aparatul de prim montaj, la un pret competitiv.
Febi a fost premiantul categoriei Echipamente de Service, cu testerul de jocuri pentru trenul rulant al autoturismelor si utilitarelor usoare, care permite controlul ansamblului de piese de legatura cu solul. Aparatul are mobilitate mare, este independent de sursele de energie, poate detecta uzurile fara a fi nevoie de elevator si simuleaza toate situatiile de condus: demaraj, franare, viraje. A urmat in clasament Omia, cu cabina de vopsit Luxia, destinata carosierilor si service-urilor, care ofera un plus de productivitate de 15 minute/vehicul.
In sfarsit, Institutul Api-Automotive Process a castigat la categoria Servicii cu robotul de analiza optica a rotilor – uzura si presiune – si a geometriei lor. Iar premiul al doilea a fost obtinut de Audacon, cu AuDaConVRC, o solutie informatica ce ofera automat date despre intretinerea unui vehicul in functie de varsta si kilometraj.
S-au acordat si patru premii speciale, care au mers la Delphi, Facom, Vallet Distribution si Washtec.
La inceputul lui septembrie, Guvernul a aprobat si a trimis Parlamentului in procedura de urgenta proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, proiect care prevede reducerea acesteia cu pana la 25%. Daca va fi aprobata si de Legislativ, noua reglementare va intra in vigoare pe 1 ianuarie 2012.
Printre noile prevederi se numara si aceea ca, in cazul in care taxa de poluare platita dupa 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii pot solicita restituirea diferentei. Laszlo Borbely, ministrul mediului si padurilor, a estimat ca valoarea cheltuielilor cu restituirea acestor sume va fi de circa 240 de milioane de lei in 2011, pentru aproximativ 56.000 de autovehicule.
Taxa de poluare se va plati o singura data, atat pentru autovehiculele noi sau second-hand inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent daca sunt produse in tara sau in strainatate, cat si, mai nou, pentru autovehiculele inmatriculate la noi inainte de 2007 pentru care nu a fost platita o astfel de taxa. In acest caz plata se face in momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate.
Laszlo Borbely a precizat ca aceste modificari s-au facut si „pentru a putea sa dam un raspuns clar Curtii Europene de Justitie, care a spus ca a fost o discriminare indirecta, adica o perioada s-au platit taxe numai pentru o categorie de masini“. Cu alte cuvinte, se are in vedere si eliminarea sau reducerea numarului de procese aflate pe rolul instantelor.
Asa cum declara ministrul, in 2010 si-au schimbat proprietarul circa 110.000 de autoturisme inmatriculate in Romania inainte de 1 ianuarie 2007 si care, deci, nu au achitat taxa de poluare. Iar veniturile suplimentare datorate noii taxe se vor ridica la circa 331 de milioane de lei pe an, la o valoare medie a taxei, in conditiile in care in 2010 s-au incasat din taxa de poluare aproximativ 700 de milioane de lei.
Acesti bani constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, din care sunt finantare programe de mediu, printre care si Rabla, datorita caruia au fost scoase din circulatie anul trecut 190.000 de autovehicule, iar in 2011 se estimeaza sa se ajunga la 110.000-120.000.
Masinile de peste 10 ani, cele mai afectate
Calculul se face printr-o formula care tine cont de tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisiile poluante, vechime si incadrarea intr-o norma de poluare.
In aceste conditii, reprezentantii industriei auto considera ca marimea taxei pentru unele modele non-euro, Euro 1 sau 2 face imposibila vanzarea acestor tipuri de autovehicule, deoarece taxa depaseste si de patru ori valoarea de piata a masinii. Afectati vor fi mai ales posesorii de masini de peste 10 ani (in Romania sunt peste 3,5 milioane de astfel de vehicule din totalul de 4,3 milioane), care nu le vor mai putea vinde.
Nici transportatorii nu au de castigat
Ca reactie la noua reglementare, secretarul general UNTRR, Radu Dinescu, declara ca „taxarea ar trebui facuta ca in Germania, sa stimuleze achizitia de vehicule comerciale noi. Ea nu se face prin taxe unice aplicate la un moment dat, ci printr-o corelare a impozitelor anuale. Ce s-a luat in ultimii patru ani prin taxa de prima inmatriculare sau de poluare, o singura data doar de la masinile nou intrate pe piata, ar fi putut fi colectat mult mai usor si adaugat la impozitele auto existente in cuantum foarte mic. De exemplu, la autoturisme, decat sa iei 500-2.000 de euro la 75.000 de vehicule, mai bine adaugi 6 euro/an la impozitul actual aplicat la cinci milioane de autoturisme timp de cinci ani. In ceea ce priveste vehiculele comerciale, unde taxele sunt de 1.500-3.000 de euro (in conditiile in care anul trecut au intrat pe piata noastra circa 2.000 de unitati), impozitele suplimentate cu 3,75 de euro/an/vehicul ar trebui sa aiba in vedere o durata de viata de opt ani.“
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit