Transportul de marfă al viitorului este simplu, digital și modern. Ministerul bavarez al locuințelor, construcțiilor și transporturilor a prezentat această viziune într-un concept de transport de marfă pentru Bavaria, împreună cu reprezentanți ai industriei și ai autorităților locale. Noul concept a fost prezentat vineri, 26 ianuarie, la München de ministrul bavarez al transporturilor, urmat de o discuție cu reprezentanți ai industriei, precum Asociația bavareză de transport și logistică (LBT), Asociația bavareză a expeditorilor de mărfuri (LBS) și profesori de la Universitatea de științe aplicate din Würzburg-Schweinfurt (THWS).

“În Bavaria, transportul de marfă funcționează deja excelent. Cu toate acestea, creșterea constantă a volumelor de transport și impactul asupra mediului aferent ne pun în fața unor provocări. Cu conceptul nostru de transport de marfă bavarez, dorim să asigurăm transportul de mărfuri pentru viitor și să facem transportul și mai eficient și mai durabil”, a declarat ministrul transporturilor, explicând obiectivele conceptului. Trei puncte au fost esențiale în discuție: nevoia unei infrastructuri bune, o legătură digitală a transporturilor și personal specializat. Conceptul de transport de mărfuri va sta la baza activității nemțești în următorii ani.

Conceptul de transport de marfă este împărțit în trei domenii de acțiune:

Din publicația Verkehrs Rundschau, care citează Oficiul Federal pentru Logistică și Mobilitate (BALM) și Oficiul Federal de Statistică (Destatis), aflăm că în decembrie 2022 numărul de kilometri parcurși de camioanele cu minimum patru axe pe drumurile germane cu taxă a scăzut cu 4,9% față de noiembrie – cea mai mare scădere lunară din aprilie 2020 încoace, când a început pandemia de Covid-19 – și cu 6,1% față de decembrie 2021.

Scăderea semnificativă este cauzată, printre altele, de debutul iernii și de ratele ridicate de îmbolnăvire, iar acest kilometraj oferă din timp indicii cu privire la evoluția industriei, nu doar la nivel național, ci și în unele state federale. În special în statele puternice industrial există o corelație clară între kilometrii parcurși de camioane pe autostrăzile cu taxă și cifra de afaceri din producție, iar în orașe și în statele mai puțin industriale corelația este mai slabă.

Cea mai mare scădere a kilometrajului cu taxă parcurs de camioane față de luna precedentă, de 6,5% după ajustarea calendaristică și sezonieră, a fost înregistrată în Saxonia Inferioară, urmată de Bavaria (-5,0%), Turingia (-4,8%) și Saxonia (-4,8%).

În plus, în Germania se măsoară, din aprilie 2022, numărul de intrări și ieșiri în/din țară. În decembrie 2022, totalul transportului internațional a scăzut cu 4,8% în termeni calendaristici și ajustați sezonier față de noiembrie 2022, iar cel mai mare declin l-au înregistrat cursele cross border către și dinspre Republica Cehă (-8,3%), urmate de cele spre Danemarca (-8,1%).