Pe 5 aprilie, Comisia Europeană a prezentat al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar de această dată este inclus și transportul rutier.

Pachetul constă dintr-o interdicție la importul de cărbune din Rusia, o interdicție de tranzacție pentru cele patru bănci principale și o interdicție a navelor rusești și a celor operate de Rusia de a accesa porturile UE. De asemenea, Consiliul Europei a luat decizii cu privire la interdicții specifice la import și la o interdicție generală a UE privind participarea întreprinderilor rusești la achizițiile publice în statele membre. În cele din urmă, s-a hotărât excluderea întregului sprijin financiar acordat autorităților publice ruse, pentru a împiedica banii contribuabililor europeni să ajungă în Rusia.

Pentru prima dată de la începerea războiului din Ucraina, în aceste sancțiuni a fost inclus și transportul rutier, prin faptul că firmelor ruse și beloruse li se interzice să transporte bunuri în UE. Dar statele membre pot exclude anumite transporturi, cum sunt cele de medicamente, produse agricole/alimentare, produse energetice.

Acesta pachet trebuie votat de statele membre, dar se estimează că el va fi adoptat fără excepție.

Miniștrii transporturilor din Polonia, Lituania, Letonia și Estonia au semnat au semnatun document de poziție prin care solicită Uniunii Europene să ia măsuri imediate în domeniul transportului rutier și maritim, care vor fi obligatorii în cadrul întregii Comunități Europene.

În domeniul transportului rutier, miniștrii au propus o interdicție totală temporară a transportului de mărfuri către și dinspre Rusia și Belarus. În plus, scrisoarea comună propune excluderea Federației Ruse și a Republicii Belarus din Forumul Internațional al Transporturilor (ITF) și retragerea autorizațiilor Conferinței Europene a Miniștrilor Transporturilor (CEMT) pentru operațiunile de transport rutier ale transportatorilor stabiliți pe teritoriul acestor țări. De asemenea, se ia în considerare necesitatea de a suspenda aplicarea Convenției privind transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenția TIR) în transportul cu Federația Rusă și Republica Belarus.