Firmele poloneze specializate în transport spre est, spre Belarus și Rusia, fie pierd volume, fie înfruntă riscuri tot mai mari, mergând până la viața angajaților lor, dacă își continuă activitatea. În plus, cetățenii de origine poloneză care trăiesc dincolo de granițele de est ale acestei țări pot deveni prizonieri politici din cauza restricțiilor și embargourilor pe care le impune Uniunea Europeană în comerțul cu mărfuri cu Rusia și Belarus desfășurat rutier.
În aceste condiții, în opinia asociației poloneze de transport și logistică TLP, firmelor care au renunțat să facă transport spre Rusia și Belarus ar trebui să li se acorde compensații pentru pierderile suportate, iar firmele care încă fac astfel de curse ar trebui încurajate să se retragă de acolo. Una dintre măsurile de sprijin ar putea fi acordarea de comenzi de transport de la companii de stat și agenții guvernamentale transportatorilor care vor restitui de bună voie la Biroul de Transport Internațional de la GITD autorizațiile nefolosite de Rusia și Belarus.
Războiul din Ucraina face ca transportatorii din Polonia să aibă probleme tot mai mari, deoarece își pierd șoferii, așa cum constată asociația poloneză de transport și logistică TLP. Dacă înainte de invazie în Polonia lucrau circa 105.000 șoferi ucraineni, 25-30% dintre ei deja au făcut cerere de concediu fără plată și s-au întors în țara lor.
Una dintre companiile poloneze care are mulți șoferi din Ucraina are 80% dintre camioane deja pe dreapta, iar transportatorii se așteaptă ca exodul șoferilor să se intensifice. În plus, se pot înăspri formalitățile necesare pentru a conduce în spațiul Schengen, iar pentru prelungirea vizelor operatorii trebuie să meargă la consulatul polonez din țara de origine a șoferului. În cazul Ucrainei s-ar putea introduce facilități, dar pentru Belarus – de unde provine al doilea cel mai mare grup de șoferi care lucrează în Polonia, după Ucraina, adică circa 20.000 de persoane – solicitantul trebuie să se meargă la Minsk pentru viză și, în situația actuală de conflict, întoarcerea în Polonia ar putea fi dificilă.
Pentru a compensa în parte criza și mai mare de șoferi din aceste zile, Polonia a introdus, până pe 2 aprilie, derogări de la timpii de condus, cu condiția să nu se depășească 11 ore pe zi, 60 de ore pe săptămână și 96 de ore pentru două săptămâni consecutive. După o perioadă de condus de 5,5 ore, șoferii trebuie să ia o pauză neîntreruptă de cel puțin 45 de minute. Ei mai au obligația de a menționa în scris, pe foile de la tahograful analog sau pe printurile de la tahograful digital, cazurile în care au folosit derogările de mai sus.
02.10.2020
Ultimul număr: Iunie 2026
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit