Derogarile de la timpii de condus si odihna din Belgia se prelungesc pana pe 31 mai, iar acum exceptiile includ o perioada saptamanala de condus marita de la 56 la 59 de ore, o perioada de condus in doua saptamani care creste de la 90 la 96 de ore, posibilitatea de a amana pauza saptamanala (regulamentul prevede ca soferul trebuie sa inceapa o noua pauza saptamanala cel tarziu dupa sase perioade de cate 24 de ore considerate de la finalul pauzei saptamanale anterioare, iar aceasta exceptie permite inceperea unei noi pauze saptamanale cel mai tarziu dupa 7 perioade de cate 24 de ore) si posibilitatea de a lua doua pauze saptamanale scurte consecutive daca soferul face macar patru pauze saptamanale in patru saptamani consecutive, din care doua sunt pauze saptamanale normale, si daca se face compensarea pentru odihna redusa pana la finalul celei de-a patra saptamani.
Aceste derogari se aplica numai pentru transportul bunurilor esentiale, care sunt mai clar definite decat la aparitia derogarilor initiale, si includ alimente pentru consumul populatiei, medicamente, echipament medical si combustibil.
Soferii trebuie sa declare motivul prelungirii timpului de condus pe diagramele tahograf sau pe spatele discului.
Iar mersul in echipaj este admis daca se respecta regulile de distantare sociala.
Si efectuarea pauzei saptamanale normale in cabina se prelungeste pana pe 31 mai, daca, desigur, cabina are pat. Aceasta masura se aplica si la transport national si la international, fara restrictii legate de natura bunurilor transportate.
Ministrii belgieni au aprobat garantii de stat in valoare de 50 de miliarde de euro pentru a sustine imprumuturile bancare ale firmelor care se lupta sa supravietuiasca pe fondul crizei coronavirusului, asa cum mentioneaza VRT NWS.
Asta pentru ca in ultimele zile bancile au primit numeroase solicitari de imprumuturi sau de amanare a creditelor si in decurs de numai o saptamana au acceptat sa acorde o amanare de sase luni a platii ratelor pentru 86.000 de firme. Iar acum guvernul vine cu bani care sa garanteze ca bancile nu vor suferi financiar daca clientii nu mai pot da inapoi sumele imprumutate.
Recent au fost stabilite si criteriile ce vor fi folosite pentru a se decide care firme se califica pentru un imprumut garantat de stat si bancile le vor putea folosi de la final de aprilie. Toate imprumuturile noi si liniile de credit pe maximum 12 luni acordate societatilor non-financiare viabile, profesionistilor independenti si organizatiilor non-profit inainte de 30 septembrie se vor califica pentru o garantie din partea statului.