Autoritatea Canalului Suez a anunţat venituri de 5,84 miliarde dolari pentru exercițiul financiar 2020-2021. Suma este cu 2,2% mai mare faţă de cea din anul anterior și reprezintă un record atins în ciuda faptului că timp de şase zile canalul a fost blocat din cauza eşuării portcontainerului Ever Given.
„Preşedintele Autorităţii Canalului Suez, amiralul Osama Rabie, a subliniat că, în pofida diverselor provocări care au avut loc recent, au fost înregistrate cele mai mari venituri anuale din istoria canalului, de 5,84 miliarde dolari, în anul fiscal 2020/2021“, se menţionează într-un comunicat al autorităţii egiptene citat de agenţia EFE.
În anul fiscal 2019/2020 veniturile au totalizat 5,72 miliarde dolari, o diferenţă în minus de 124,3 milioane dolari comparativ cu actualul exerciţiu financiar, se precizează în comunicat. Totodată, autoritatea a semnalat că veniturile canalului în primul semestru din 2021 s-au ridicat la circa trei miliarde dolari, faţă de 2,76 miliarde dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă o creştere de 8,6%.
În primul semestru din 2021, stimulentele şi discounturile oferite au avut un rol esenţial pentru a obţine o majorare semnificativă în ceea ce priveşte cifrele privind tranzitul navelor Gas Natural Lichefiat, portcontainerelor şi navelor de transport vehicule”, printre altele, a semnalat Rabie.
Preşedintele autorităţii nu a făcut însă referire în comunicat la blocajul de şase zile provocat de portcontainerul Ever Given, care a eşuat în martie şi a ridicat ancora săptămâna aceasta, după mai bine de trei luni de imobilizare, ca urmare a faptului că autorităţile egiptene şi proprietarul navei au ajuns la un acord confidenţial. Blocajul canalului a produs pierderi cuprinse între 72 şi 90 milioane dolari, în şase zile, conform Autorităţii, care la început a cerut despăgubiri de 916 milioane dolari (circa 772 milioane euro) şi care, în final, a acceptat să coboare suma la 550 milioane (463 milioane euro), ca urmare a pagubelor şi prejudiciilor provocate.
Proprietarii Ever Given au ajuns la un acord de principiu cu Autoritatea Canalului Suez (ACS) care ar putea elibera astfel nava port container, potrivit informațiilor transmise de asigurătorii navei.
Gigantul vas plin cu containere a fost deblocat după 6 zile, la începutul lunii aprilie, însă nu a putut pleca din Egipt, fiind reținut în Marele Lac Amar. Asiguratorii britanici – UK Club for Protection și Indemnity – au transmis, miercuri, un comunicat prin care spun că au ajuns la proprietarul vasului – Shoei Kisen Kaisha și Autoritățile Canalului Suez (SCA) au ajuns la un acord de principiu pentru deblocarea navei. Acordul final este aproape de a fi încheiat.
La început, Egiptul a cerut compensații de circa 1 miliard de dolari, însă pe parcursul negocierilor au redus din pretenții. Ultima rundă a durat 15 zile, însă nici una din părți nu a dorit să facă publică suma discutată pentru un posibil acord. Într-o ultimă comunicare oficială a SCA, pretențiile fuseseră reduse la 550 de milioane de dolari. Pe 3 iunie. SCA a precizat că eliberează nava cu condiția ca proprietarii să plătească un avans de 200 de milioane de dolari.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit